Impresii de la concert Aura Urziceanu în Club30

Aura Urziceanu a încântat publicul din Club30 printr-o prestaţie la superlativ, acompaniată de cvartetul lui Dan Tudor — bandul de la Megastar — cântând piese de blues, jazz şi alte adaptări, în stilu-i inconfundabil. Supriza serii a fost Virgil Ianţu, cu care doamna Aura a cântat în premieră un superb duetWhen I Fall Inlove — probabil inspirat de ediţia trecută a duetelor de la Megastar, emisiune la care cei doi jurizează.

Eu cred că puţini români conştientizează cu ce valoare muzicală sunt contemporani, iar eu sunt fericit că am putut să particip la un astfel de concert, care nu este cu nimic mai prejos faţă de concerte ale altor mari nume ale genului, precum Ella Fitzgerald sau Duke Ellington, cu care Aura Urziceanu a şi cântat dealtfel în cariera sa.

Aura Urziceanu are un talent uriaş, şi totuşi pot spune că pasiunea cu care cântă este şi mai mare, pentru că înainte de note transmite pasiune şi trăiri, îndemnându-şi publicul să cânte cu ea. Cu toate astea, recunosc că toţi din public am fost puşi în dificultatea de a-i imita anumite note şi improvizaţii 🙂 Bucuria pe care ţi-o transmite este imensă, şi ce mi-a plăcut încă odată este apropierea ei foarte mare faţă de public, pentru că a avut răbdare să stea cu aproape toată lumea de vorbă, să facă poze şi să dea autografe.

Cred că cea mai mare calitate a unui astfel de muzician este aceea de a scoate tot ce e mai bun din om (i-am spus asta dealtfel), dar pentru asta trebuie să fi acolo şi să simţi pe viu muzica.

1 thought on “Impresii de la concert Aura Urziceanu în Club30

Comments are closed.