Marea finală Megastar 2008

TelefoaneDupă o serie de finale care parcă nu se mai termină, am văzut și marea finală Megastar. Sincer, ediția 2007 a fost mult mai bună, de la început până la sfârșit, dar cu toate astea m-a prins.

Andrei este noul “Megastar”, câștigând la mustață cu 51,88% în fața lui Florin, care părea favorit, primind și notele cele mai bune de la juriu.

Sincer, eu îl vedeam pe Florin câștigător, iar mie mi-a plăcut mai mult, indiferent că Andrei este de la mine din zonă. Am văzut că o compeție muzicală de talent se poate foarte ușor transforma într-un fel de meci de fotbal, în care contează orașul natal sau zona din care vine artistul. Ce legătură are muzica cu orașul natal? La ediția asta s-a făcut prea multă zarvă și s-a cântat mai puțin, pentru că s-a polarizat foarte mult pe zone – eu îl susțin pe cutare concurent pentru că e de al meu, moldovean, bănățean, etc…

Am observat cum gândește lumea – după comentariile de pe forum – valoarea, talentul, vocea sunt chestii secundare. De exemplu cineva zicea că deși Florin are voce mai bună, votează cu Andrei pentru că e mai simpatic. Pe forum contează cum “i-a zis-o” în momentul cutare lui nu știu cine, dacă a plâns pe bune sau cu ceapă, și alte mizerii, la care noi, cei din România, suntem experți. Și zic noi cei din România, pentru că nu pot să nu mă gândesc la Costel Busuioc, pe care “ai lui” nu au dat doi bani, trebuind să vină spaniolii să ne arate ce talent am lăsat pe drumuri.

Prima TV l-a făcut megastar pe Andrei cu eventul din piața din Arad, unde au adus mii de tineri ca să îl susțină, în timp ce pentru Florin au închiriat un club unde au înghesuit o sută, două de persoane… Au fost probabil cele 1.88% procente cu care a câștigat. Mie mi s-a părut o chestie complet disproporționată și nelalocul ei, pentru că s-a mers pe ideea de a vota pe “al nostru” și nu pe cel care cântă mai bine.

După părerea mea, organizarea finalei a fost foarte slabă… sau neinspirată. În caz că se mai face un sezon, ar trebui serios văzut cum se organizează finala în țări unde showul asta e consacrat de ani de zile… Sistemul de eliminare de anul ăsta, tichetul prieteniei, tip reality show, au fost niște idei neinspirate.

Până la urmă, megastar este doar un titlu monden… rămâne de văzut ce va reuși Andrei să facă din rampa asta pusă de Universal Music. Megastar este o idee grozavă pentru că este o emisiune unde se cântă, și mai ales se cântă muzică valoroasă. Mie asta mi-a plăcut. În schimb, la noi se face prea multă caterincă, și asta strică. Oamenii încă sunt invidioși și frustrați datorită celor mai valoroși ca ei, pentru ca venim dintr-un trecut pat al lui Procust în care ne simțeam bine știind că toți suntem în același rahat.

3 thoughts on “Marea finală Megastar 2008

  1. Foarte frumos scris acest adevar in cuvinte. Imi pare rau pentru Florin, dar vor mai fi cu siguranta si alte oportunitati de lansare pentru el. Dupa parerea mea el a fost cel mai bun.

  2. Sper ca Florin sa ramana in showbizz si sa continue sa cante. Sper ca cineva sa il sustina si sa nu dispara de pe piata muzicala. Are o voce deosebita si carisma, chit ca lumea il considera cam increzut…imi pare rau ca nu a castigat Florin. Ar fi meritat din plin. Andrei a fost un candidat slab, fara o voce deosebita. Rocker si atat. Megastar 2008 a fost un fiasco. Catalin Josan cel putin are talent, voce si carisma.

Comments are closed.