C onfruntat de fani şi public după eliminarea prematură din Campionatul European, Piţurcă nu se gândeşte să renunţe la naţională. Deasemenea jucătorii şi diverse nume din fotbal îi iau apărarea. Mă rog, nu vreau să îl hulesc acum, dar echipa sa a avut o prestaţie lipsită de glorie pentru că n-am câştigat nici un meci, iar egalurile, chiar şi cu echipe mari, nu se pot considera victorii decât dacă ne-ar fi calificat în fazele superioare.

În România, conceptul de demisie de onoare continuă să fie ca un fenomen paranormal, de care crezi că există, auzi de la alţii, dar nu îl vezi niciodată. Oamenii care sunt puşi în diferite poziţii de conducere şi de la care se aşteaptă performanţe, odată ce se dovedesc neputincioşi şi uneori se mai şi compromit, cum ar fi politicienii, refuză să plece şi să îşi dea demisia. Eu nu înţeleg asta şi acum mă refer la modul general, nu doar la fotbal, ci mai degrabă la politică şi administraţie. Ţi s-a dat şansa ca să faci ceva, lumea a aşteptat, te-a iertat o vreme, dar până la urmă nu ai făcut mai nimic din ce trebuia. Şi atunci, în loc să îţi dai demisia, te ambiţionezi să stai şi să continui prost, în loc să laşi şi pe alţii să încerce. Demisia de onoare arată că îţi pasă mai mult de cauză decât de propriul tău interes.
Nu înţeleg oamenii care ţin cu dinţii de un fotoliu de şef, mai ales când e vorba de oameni care nu au problema coşului zilei de mâine, a întreţinerii la bloc sau a banilor de buzunar pentru copil. Mi se pare corect ca dacă nu ai reuşit să îţi faci treaba, să pleci şi să laşi pe altcineva să facă o treabă mai bună. De ce toţi vor să fie numiţi pe viaţă şi să rămână într-o poziţie unde continuă să se facă de râs?

Revenind la fotbal, Piţurcă ar trebui să lase pe altcineva să vină cu o nouă mentalitate la naţională. Cu o mentalitate de luptători, nu cu una de echipă resemnată care îşi acceptă locul de echipă de pluton a Europei şi care joacă la egal, funcţie de rezultatul altor partide. Euro este singurul campionat de fotbal unde nu există echipe mari şi mici, unde outsiderii pot ajunge campioni şi campionii mondiali pot pleca acasă fără victorie. Nu vom avea aceeaşi şansă la mondiale, unde ca să câştigi trebuie să baţi Brazilia. Până la CM ne ancorăm din nou în mediocritate, sperând că peste 4 ani vom avea un alt antrenor şi o altă mentalitate. Ce mă enervează pe mine e că trebuie să aştept alţi 2-4 ani, când defapt, rezultatele trebuiau să apară demult.