Sunt multe lucruri care mă supără în ţara asta, dar poate cel mai mult detest munca neplătită şi subaprecierea omului pe piaţa muncii. Când eram mic, în comunism, se zicea că “munca e brăţară de aur” şi orice meserie era bine privită, mai ales cea de muncitor. Dar eu am avut de mic alte înclinaţii, de exemplu, spre desen şi ulterior pentru calculatoare. Aşa că am făcut o facultate de profil, am studiat şi m-am dezvoltat într-o altă direcţie, pentru care aveam mai multe abilităţi. Dar în România, angajatorii se aşteaptă ca oamenii să lucreze pentru ei pe nimica, în timp ce ei duc acasă mii de euro, ca şi cum angajaţii ar face figuraţie.

De exemplu, o firmă de IT şi servicii angajează tehnician IT (anunţ pe net). Se cer o groază de chestii, studii, cunoştinţe, experienţă măcar 6 ani (!), disponibilitate la program prelungit şi deplasări (că doar nu-ţi cere carnet de şofer doar ca să parchezi maşina şefului), etc contra… 200 de euro salar fix plus “bonusuri”, care mai mult ca sigur înseamnă bonuri de masă. De ce a ajuns tehnicianul IT să fie plătit ca un muncitor necalificat sau femeie de serviciu? Ce înseamnă 850 de lei în ziua de azi? Poate un om să trăiască pe cont propriu din 850 de lei pe lună? Sub 800 de lei vorbim deja de un caz social, dar bineînţeles că pe angajator îl doare la bască, el nu consideră că ar avea o responsabilitate. Ce viitor poţi avea cu 200 de euro pe lună? Dar cu 300? În cât timp îţi poţi lua o maşină 2nd hand cu banii ăia?
Eu zic mersi că am avut un pic mai mult noroc, dar cunosc o serie de astfel de oameni care au fost sau sunt umiliţi în felul ăsta.  Dacă ăştia sunt banii, atunci nu te poţi aştepta ca omul acela să dea randament, să îi pese de ceea ce face, să se implice în firma ta şi să îţi aducă plus valoare. Da, unii zic că stai, prima dată să văd că te implici şi după aia te recompensez… păi nu, stai tu şefule, prima dată nu mă umili, dă-mi ceva ca să nu mă duc ruşinat acasă în ziua de salar, şi apoi mai vedem dacă mă implic. E vorba şi de domeniul de activitate, totuşi, doar lucrezi cu calculatoare, cu clienţi, nu cu fier vechi sau porci.

Sunt convins că aceeaşi situaţie e în nenumărate domenii de activitate din fascinanta noastră ţară. Din păcate, omul cu studii şi carte este primul umilit — se pare că la el ţine — pentru că pe muncitor nu îl poţi fraieri. Pe un muncitor îl doare fix în sculă, el ştie doar că are de dat acolo cu ciocanul, unde i-a zis maistrul, iar la ora de plecare pune sculele la loc şi merge acasă cu mintea odihnită. În schimb, un inginer sau un economist are răspundere, el şi după ce pleacă acasă se mai gândeşte la probleme de servici, cum să rezolve aia, ce o să facă mâine şi alte lucruri stressante. Nu trebuie decât o cotă greşită ca să pice toată construcţia, sau un zero în plus ca să se îngroape firma. Totuşi, se oferă 200 de euro pe lună = frecţie la picior de lemn în anul de criză 2009. Ce înseamnă 200 de euro? 200 de euro este diurna unui europarlamentar român la Bruxelless, adică 200 de euro pe zi pentru figuraţie, plimbat cu şoferul personal, gâdilat şi masat fundul pe fotoliul albastru de la Parlament.

Nu-i de mirare că peste tot unde te duci, lumea te tratează ca pe un duşman sau cu falsitate: trebuie să dai şpagă la doctori şi asistente ca să nu te lase să mori — partea sinistră, de Auschwitz, e că chiar te-ar lasa să mori — trebuie să dai bani la profesori ca să înveţi ceva inutil, la funcţionari şi lista poate continua până la dezgustul final când îţi dai seama cât de mizerabili am ajuns, niste animale mai chinuite decât în 1989. Nouă ni se aplică atât de bine maxima mea favorită — homo homini lupus — sau “omul e lup pentru om” (Plautus) şi asta pentru că problemele economice dezumanizează omul, mai ales în situaţii în care există contraste. În 1989, contrastele nu prea existau, 99% erau uniform de săraci şi astfel la revoluţie, lumea a avut cu cine să fie solidară. Dar acuma, e fiecare pentru el, care pe care.

În România, pentru fiecare om cu valoare există 10 nulităţi cu bâte care să îi dea imediat în cap. Dacă vrei să fi ceva în România, într-un domeniu serios, nu mă refer la cocălari vedetă, trebuie prima dată să te afirmi în străinătate, să fi apreciat “dincolo”, pentru că aici nu te lasă nimeni să te afirmi. Normal, nici nu ai cum să te afirmi cu 200 de euro pe lună.