Acum un an pe vremea asta vizitam Roma, “Caput Mundi” (capitala lumii) cum o considerau romanii. După ce am revenit în România mi-a fost greu să-mi adun gândurile şi să povestesc despre toate oraşele minunate pe care le văzusem, dar acum, pentru că anul ăsta am rămas acasă, am timp destul ca să îmi amintesc.

Pot spune că Roma este capitala destinaţiilor mele turistice, pentru că are câteceva măreţ din fiecare epocă, de la antichitate până în prezent — ruinele măreţului imperiu Roman, urmele decăderii în epoca medievală, fascinantele opere ale Renaşterii şi Vaticanul, un adevărat magnet pentru tot ce a fost mai bun în artă. Roma este un oraş universal cu valori universale şi asta se vede prin mulţimea de turişti care vin din toată lumea. Pe de altă parte, mândria italienilor de a locui în Roma se vede la fel de uşor ca bucuria unei femei frumoase care se ştie admirată şi în centrul atenţiei.

Primul lucru pe care l-am vizitat a fost Coloseumul iar prima impresie a fost că este mult mai mare decât îţi imaginezi la televizor. Dacă acum, în mileniul trei am fost impresionat de giganticele arcade din blocuri imense de piatra, mă întreb ce efect ar fi avut Coloseumul în secolul I asupra unui om obişnuit al epocii. Tot ce au construit romanii mi-a dat impresia de “construit ca să dureze”, iar Coloseumul nu făcea excepţie, fiind una din construcţiile la care s-au folosit multe inovaţii, precum betonul şi arcada rotundă.
Din păcate interiorul este foarte degradat, dar asta şi datorită distrugerilor intenţionate la care a fost supus Coloseumul după decăderea imperiului. Coloseumul a fost primul stadion cu acoperiş rabatabil făcut din vele uriaşe acţionate de marinari aduşi din porturile importante ale peninsulei.

La mică distanţă de Coloseum şi Arcul lui Constantin se află Capitoliul, punctul zero al imperiului. Către Capitoliu am trecut pe o alee cu statuile unor iluştri conducători romani, precum Cezar, Octavian şi Traian. M-am simţit mic trecând pe lângă picioarele acestor împăraţi ce au schimbat istoria şi au civilizat popoare. Un pic mai încolo — columna lui Traian, poate singurul lucru pe care îl avem în comun (cu adevărat) cu acest popor de cuceritori şi civilizatori. Văzînd coloana mi-am amintit de tatăl meu, un mare admirator al civilizaţiei romane, care precis s-ar fi bucurat nespus pentru norocul meu.
Coloana este o parte din istoria noastră şi văzând-o pe viu m-am simţit un moment ca un pribeag ce s-a întors pentru o zi acasă. Dar gloria ce încă mai dăinuie din ruinele Romei antice este prea bogată pentru a fi povestită în felul acesta, sunt multe lucruri din perioade diferite care se întrepătrund şi dau substanţă locurilor, dar pentru care îţi trebuie un ochi avizat sau un ghid foarte bun, pentru că altfel vezi dar nu ştii la ce te uiţi.

Dintre clădirile antice, cel mai mult m-a impresionat Domul, sau Panteonul, un templu dedicat tuturor zeilor olimpieni construit în anul 25 de Agrippa şi terminat mai târziu de împăratul Adrian.
Este impresionant nu numai ca mărime, dar mai ales prin faptul că este aproape intact, după aproape două milenii de istorie zbuciumată. Sunt multe de povestit despre Panteon — unul din lucrurile remarcabile este bolta, deoarece este construită din beton şi este o jumătate de sferă (înălţimea este egală cu raza bazei). În Renaştere, arhitecţi celebri precum Michelangelo sau Bruneleschi au încercat să copieze fără succes proporţiile domului roman când au ridicat domul catedralei San Pietro respectiv Domul din Florenţa. Panteonul a fost transformat în biserică catolică în secolul 7 şi astfel a fost conservat foarte bine. Pe mine m-a fascinat simplitatea şi eleganţa clădirii, felul în care au ales romanii să lumineze interiorul printr-o “gaură” în bolta domului, numită oculus, care pe lângă iluminator este şi un element de rezistenţă al boltei.

Pentru mine, intrarea în Dom a fost ca o scurtă călătorie în timp, în Roma antică a templelor şi edificiilor grandioase. În timp ce pe Capitoliu au mai rămas doar câteva coloane răzleţe din impunătorul centru al Romei, Panteonul era întreg, autentic, antic, sublim. Aş fi vrut să rămân mai mult de 10 minute cât aveam la dispoziţie, dar în acele 10 minute am încercat să deschid 10 ochi şi urechi ca să prind cât mai mult din farmecul acelui loc.

* * *

În următorul post voi reveni cu poze şi impresii despre “Roma Renaşterii” — Fântâna Trevi, Piaţa Spaniei, San Pietro, Vaticanul, etc.