Nor “extraterestru” deasupra Moscovei

Iată un nor cu adevărat bizar. Nici nu ştiu dacă e vorba de un nor, de un fenomen, sau de un alt efect ciudat. (link)

Cert e că un astfel de fenomen crează o mulţime de speculaţii despre experimente militare ultrasecrete, arme meteo (cu care se ştie că ruşii s-au “jucat”), extratereştrii sau chiar puterea lui D-zeu. Bineînţeles că explicaţia oficială e că norul respectiv este un fenomen natural, datorat unei iluzii optice şi unor fronturi de aer rece. Hmm, poate. Totuşi, astfel de fenmene sunt observate foarte rar şi mă întreb, dacă fenomenul este atât de firesc, nu ar trebui să îl vedem mai des?

Hexagonul lui Saturn

Dar există lucruri şi mai stranii, a căror explicaţie nu poate fi o conspiraţie sau rodul mânuţelor gri ale extratereştrilor verzi 😉 Defapt nimeni nu are vreo explicaţie. E vorba de polul planetei Saturn, în formă de hexagon, observat şi documentat de NASA în două ocazii diferite, ultima chiar recent.

Este uimitor cât de puţin înţelegem despre planeta noastră şi mai ales despre Univers — hexagonul lui Saturn, pata roşie a lui Jupiter, materia neagră ş.a. sunt toate mistere ce aşteaptă să fie explicate. Mă gândeam că hexagonul lui Saturn s-ar putea datora unui fenomen fractal pe care nu îl bănuim datorită scării astronomice la care are loc fenomenul (în hexagon pot intra 3 planete Pământ). Dar atunci ce ţine pe loc vârtejul roşu de pe Jupiter de sute de ani? E cert că nu ştim mai nimic despre gigantele gazoase, şi de abea începem să deschidem ochii. Probabil de asta mă fascinează atât de mult cosmosul şi astronomia în general — pentru că pe măsură ce descoperi lucruri noi şi îţi detaliezi observaţiile, constaţi ce puţin ştii şi înţelegi defapt.

4 thoughts on “Nor “extraterestru” deasupra Moscovei

  1. norul ala arata fantastic, seamana cu nava din ziua independentei deasupra orasului.
    nu stiu cum se formeaza asa fenomen dar as vrea sa apara si la arad.
    de hexagon nu stiam. si pe mine ma intereseaza acest subiect desi nu am cine stie ce cunostinte, doar ce am citit de pe net.
    ciudat sa aiba o forma hexagonala, din moment ce prin rotatie rezulta o traiesctorie circulara sau poate ovala, daca ar fi influentata miscarea de niste corpuri mai mari, dar nu e cazul planetei saturn.
    ai citit tot despre saturn ca mai are un inel gigantic? http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1218675/Saturns-new-ring-discovered-thats-big-contain-billion-Earths.html

  2. Da, e vorba de norul Phoebe, după numele satelitului care îl tranzitează. Probabil Phoebe este ce a mai rămas dintr-un impact cu un alt planetoid atras în câmpul lui Saturn, iar resturile (praful) rezultate din impact s-au împrăştiat şi au format acel inel foarte fin şi rarefiat. Defapt majoritatea inelelor au originea asta, cum ar fi cele ale lui Jupiter.

  3. Nu tot ce este firesc se intampla des la fel si norul asta. Acu’ nu stiu ce sa cred, ca e un fenomen natural, sau vreo consecinta al vreunei actiuni omenesti nu chiar normal. Extraterestri?…cred in extraterestri, doar ca totul despre ei mi se pare prea vag ca sa cred tot ce se vede.
    Cat despre hexagonul lui Saturn, mi se pare curios 🙂

Comments are closed.