Iată că au trecut 20 de ani de la Revoluție. Mă aștept ca posturile pe tema revoluției să nu intereseze pe nimeni, dar ca timișorean, începutul Revoluției are o importanță în plus pentru mine, fiind martor direct și indirect la una dintre cele mai importante pagini de istorie ale noastre. Aveam 10 ani în 1989 și amintirile din perioada acelor ani îmi sunt bine întipărite în minte. Eu n-am prins perioada “luminată” a anilor 70, iar pentru mine comunismul, sau ce am înțeles eu din comunism, a însemnat un moș și o babă care ne erau părinți iubitori, dar care ne obligau să trăim în niște condiții greu de imaginat azi. Totuși am avut o copilărie frumoasă zic eu, și mai ales pitorească, pe care generațiile de azi și cele care vor urma nu o vor cunoaște. Cei de vârsta mea sau mai “bătrâni” știu la ce mă refer, iar pentru ceilalți trebuie să scriu articole dedicate ca să mă înțeleagă.

Am fost șoim al patriei, am fost pionier, am crescut cu Ceaușescu și n-am apucat nici să îl ador dar nici să îl detest. Știu doar că îmi era frică de ei pentru că dacă scriam greșit numele lor, luam nota patru. Dar eram suficient de matur să înțeleg că datorită lor trăiam într-o sărăcie decadentă și că pe bună dreptate bancurile cu “el și ea” se spuneau în șoaptă. Până și tatăl meu care era educat în spiritul comunismului începuse de mai mulți ani să îi disprețuiască pe soții Ceaușescu și să dorească sfârșitul regimului lor. Eu ciuleam urechile și vedeam că la televizor se mințea cu nerușinare, pentru că știam că în satul natal al tatei se recoltaseră numai 3000 de tone la hectar iar la televizor arătau 8400. Era un regim care te învăța să minți și să crezi într-o minciună — comunismul — dar cel mai rău era că te obliga să minți, adică dacă nu-ți plăcea de Ceaușescu, trebuia să spui că îl iubești sau erai aspru persecutat. Cu alte cuvinte, nu erai liber, iar asta e unul din lucrurile care nu doare pe loc, ci cu timpul începe să te doară tot mai tare.

Părinții mei au participat la Revoluție ca majoritatea timișorenilor, inclusiv tata, căruia ideologia comunistă îi spunea una, iar sufletul altceva. Din fericire, nici unul nu a pățit ceva, deși multe zile am umblat “în patru labe” prin casă, ca să nu fim împușcați prin geam de teroriști sau gloanțe rătăcite. Tata a ținut un jurnal cu evenimentele, așa cum le-a văzut el atunci, pe care ulterior le-a inclus în memoriile sale și hârtiile lui îngălbenite din ianuarie 1990 vor fi tema următoarelor mele posturi dedicate revoluției. Le-am citat aici pentru că după 20 de ani fiecare ne amintim altfel și poate subiectiv anumite lucruri. În schimb mărturiile la cald de atunci au un caracter aparte, de document.

8 Ianuarie 1990
Timișoara a devenit Oraș Martir, Oraș Erou. Aici norii nemulțumirii în toate planurile au produs un asemenea trăznet, încît cu toate că orașul era închis și izolat de lume, într-o țară cu granițele închise, acel trăznet a fost auzit în toată țara, în toată lumea, iar fulgerul cu pleazna lui a lovit atît de puternic, fiindu-i fatală însuși lui Ceaușescu.

[..] în Timișoara activa preotul reformat Lazlo Tokes cunoscut și prin televiziunea maghiară. Nu s-a rugat ca alți preoți pentru conducătorul statului și n-a fost pe placul securității. A fost bătut în repetate rînduri și i s-a spart locuința. Fiind ferm pe poziție, superiorii lui i-au oferit posibilitatea de a emigra. El a refuzat totul, spunînd că aici e locul lui și că aici va lupta pînă la capăt. Astfel a ajuns să fie cunoscut în străinatate și să fie protejat de opinia publică mondială.

[..] totuși, teroarea în jurul acestui om a luat asemenea proporții, încât n-a mai putut sta acasă, chiar protejat de unii din enoriașii săi și a fost nevoit să se închidă în biserică. Modesta sa biserica se află într-o clădire din piața Maria, vis-a-vis de alimentara de peste linia tramvaiului. [..]

15 Decembrie 1989, vineri. Soția, venind de la serviciu îmi spune că biserica de la Maria este înconjurată de oameni. Erau credincioșii preotului Lazlo Tokes, care făcuseră un zid uman în jurul bisericii pentru a-l proteja de Securitate. Soția venea dinspre piața Iosefin cu un brad, însoțită de o colegă de servici. Văzând că lumea era agitată și se vorbea de evacuarea lui Tokes, au plecat repede de frica Securității.

va urma

Citește și:

• Remember – 20 de ani de la Revolutie – 16 decembrie 1989