Revin cu impresiile tatălui meu din perioada revoluției. Ziua de 17 decembrie a fost poate cea mai neagră pentru Timișoara:

17 decembrie 1989, duminică.
La ora 12 și jumătate eram în fața blocului. Era o zi ca de primăvară: un cer senin și un soare puternic inunda totul într-o lumină albă. O vecină îmi spune că vine de la gară și că tramvaiul nu oprește de la gară numai în stația Bălcescu (sărind peste 4 stații, inclusiv piața Maria, n.a.) Mi-a mai spus că la Maria pe străzile lăturalnice sînt tancuri. Tot ea mi-a mai spus că se distribuie pui la rație la măcelăria de lângă intersecția Cluj. Am discutat cu soția și m-am dus ca să cumpăr pui. Am fost surprins de mulțimea de oameni care mergeau pe jos, unii în oraș, alții spre centru. Nu mai circula nici un mijloc de transport în comun. Pe trotuarele pline de oameni am observat și două femei în vîrstă, una cu cîrjă, ce veneau pe jos chinuindu-se și înjurîndu-l în gura mare pe Ceaușescu. Am ajuns acasă fără pui, fiindcă s-au terminat cu cîteva persoane în fața mea.

Fiind duminică și timp frumos, mulți au ieșit la plimbare cu familia și copiii. Mulți au fost curioși și s-au dus la Maria și în centru. Ei nu bănuiau că vor intra în istorie și că unii dintre ei nu se vor mai întoarce acasă. Mai târziu a început măcelul. S-a tras cu arme automate din blindate, din mașini, de la etajele blocurilor și de pe acoperișuri.
În haosul generat s-au spart vitrinele magazinelor și s-a incendiat totul în centru și pe străzi. [..] Magazinele de confecții și blănuri sunt scrum. Cinematograful cel nou a ars și el. N-a rămas nici o vitrină întreagă. În centru, focul a ajuns pînă la etajul 3. [..]

Seara focurile de arme automate nu conteneau. Deasupra zburau elicoptere ca să vadă mișcarea mulțimilor și a trupelor. Cerul era brăzdat de trasoare și rachete luminoase de diferite culori, dar nu știam semnificația lor. Dinspre Buziaș, pe lângă spitalul județean, se îndreptau coloane nesfîrșite de motorizate, blindate și camioane grele. Era suficient zgomotul lor pentru a te simți strivit într-un adevărat infern.

Cobor din casă. Mă duc către birtul “Cățeaua leșinată” (azi OMV/Profi, n.a) ca să văd mai bine ce se întîmplă, dar mi-am dat seama nu-mi luasem buletinul cu mine, așa că m-am întors. În fața casei mă întîlnesc cu un tînăr. Am intrat în vorbă cu el. Era student în anul I. După vorbă, mi-am dat seama că era ardelean. Mi-a spus că-și aștepta doi colegi și că va fi o mare demonstrație pe Calea Girocului, de la Casa Tineretului în jos, și pe urmă în zona soarelui. Mi-a spus că au venit grupuri de oameni la căminele studențești și au strigat “Studenți veniți cu noi”. Din scara blocului au coborît doi tineri, un băiat și o fată, care au folosit telefonul cuiva pentru a mai chema și pe alții. S-au dus toți pe calea Girocului. Deja era întuneric. Se auzea de peste tot “Jos Ceaușescu” din mii de glasuri. Deodată a început să se audă zgomotul armelor, automate, inclusiv arme de calibru greu. Începuse un alt măcel. Am mai auzit strigîndu-se: “Noi suntem poporul!” și “Nu trageți fraților”. [..] Am văzut din balcon cum niște indivizi spărgeau toate vitrinele magazinelor de lîngă spitalul județean, dar nimeni nu a tras în ei. Apoi parbrizele mașinilor parcate în zonă au fost sparte cu ranga. Focul armelor a continuat în oraș toată noaptea.
N-am putut închide un ochi…

va urma

Citește și:

• Remember – 20 de ani de la Revolutie – 16 decembrie 1989
• Remember – 20 de ani de la Revolutie – 15 decembrie 1989