Update ianuarie

Timpul a zburat și a trecut mai bine de o săptămână decând n-am mai scris pe blog, trei zile decând nu am mai dat un tweet pe twitter (vă dați seama) și nici nu mai știu ultima dată când am intrat pe facebook și messenger. Deci, vai, vai 🙂
Totuși, am fost prins cu lucruri destul de plăcute zic eu, și adesea e bine să mai renunțăm la online pentru a face lucruri adevărate:

  • Am primit două cărți foarte interesante de la unchiul meu, de istoricul Neagu Djuvara, poate cel mai accesibil istoric pentru cei care nu sunt interesați de subiect, și care are câteva teorii deosebit de interesante despre mersul istoriei. N. Djuvara caută să identifice anumite tipare în istoria civilizațiilor, felul în care ele apar, se dezvoltă și inevitabil dispar. Este interesant că aceste tipare se regăsesc în cazul tuturor marilor civilizații, indiferent de perioada istorică sau continent. SUA sunt și ele într-o etapă a acestui tipar identificat de Djuvara. Cartea se numește “Civilizații și tipare istorice, un studiu comparat al civilizațiilor”.
  • Am lucrat asiduu la ceasul meu mecanic cu pendul, chestie care mi-a mâncat aproape tot timpul liber, dar încet, încet, proiectul meu prinde contur și sunt tot mai încântat de noua mea creație. Bineînțeles că pe măsură ce am definitivat-o, mi-au venit o mulțime de idei pentru următoarea pendulă, asta fiind oricum gândită ca un prototip și nu ca ceva final. Oricum, e interesant să ai un nou ticăit în casă 🙂
  • Decând nu mai joc WoW — oh, apropo, 90% am renunțat la World of Warcraft — am mai mult timp pentru muzică și pentru citit, deși momentan nu prea citesc pentru că absorb ca un burete tot felul de idei pentru țicneala mea cu pendule 🙂 Legat de WoW, pe scurt, am renunțat pentru că jocul a devenit prea facil și prea rapid, furându-mi acea senzație de aventuri epice într-o lume fantastică la care țineam foarte mult. Mi se pare că prea repede și prea ușor pot obține aproape orice în joc și că factorul social s-a diminuat foarte mult, pentru că jucătorii au devenit teribil de pragmatici și tehnici, ca în sportul de performanță. Experiența dintr-un grup de jucători de WoW care intră într-un dungeon în zilele astea e: Hi all, (epic items drop), bye all. Pe vremuri era mai distractiv, mă rog, fiecare cu ce-l amuză. Totuși îmi e dor de personajele mele favorite, mai ales de Sephala și gnomul Spekkio, așa că mai intru din când în când pentru un quest uitat într-un colț de lume. Chiar mă bate gândul ca să fac și eu papercrafts, niște figurine tridimensionale din hârtie, după modele din World of Wacraft. Acum câteva zile am găsit un blog cu modele și desfășurate grozave, dar un pic cam complexe pentru mine. Aș vrea să am un dragon din acela (modelul are cam un metru înălțime), mă gândeam să mi-l fac de culoarea bronzului, după Nozdormu, dragonul timpului.
  • Decând n-am mai scris s-au adunat niște comentarii interesante la articolul De ce este timpul relativ?.
  • Liliana m-a făcut curios de rețeta lui Adi Hădean, Patatas Bravas. A fost bun și fără ardei iute (eu nu sunt cu iute). Poză aici.

3 thoughts on “Update ianuarie

  1. Pingback: uberVU - social comments

Comments are closed.