Discuțiile recente dintr-un post mai vechi, de tipul credință versus rațiune, m-au făcut să revin și să reformulez niște lucruri.
Multă lume vede viața, ca fenomen, ca pe ceva miraculos, probabil datorată unei creații divine. Totuși, dacă stăm să ne gândim un pic că această bilă albastră numită planeta Pământ, este un punct infinitezimal într-un univers de o complexitate și dimensiuni pe care nu le putem imagina, viața poate părea un miracol.
Dar la scară cosmică, pentru că planeta noastră este în cosmos, lucrurile se petrec deosebit de încet. O stea trăiește milioane sau miliarde de ani, o planetă se formează în sute de milioane de ani, galaxiile în miliarde de ani, și tot așa. Ce înseamnă câteva zeci de ani cât trăiește un animal sau un om raportat la toate aceste evenimente?
Dacă viața este un miracol divin, atunci de ce existența noastră în acest univers este atât de scurtă? Sau mai degrabă viața nu are nimic divin și este doar o altă formă de organizare a materiei, cea mai superioară, prin faptul că acumulează și transmite informație? Nu este oare datorită unui “accident” prin care a apărut viața, faptul că nici un organism viu nu este perfect și că toate vietățile sunt pline de hibe sau anomalii de tot felul, consecință a modului prin care ele au evoluat prin milioane de generații succesive?
Probabil viața în sine nici nu a apărut pe Pământ inițial… în curând sonde spațiale vor găsi microorganisme pe Marte sau pe cine știe ce comete hoinare și atunci ideologiile noastre construite pe wishful thinking și legende se vor zdruncina, provocându-ne la o nouă căutare a identității dar și a definiției vieții.
“Accidentul” de care vorbesti poate fi privit ca pe un miracol, chiar daca nu implica nimic supranatural, nu crezi?
Ce e după tine un miracol: prima cărămidă sau Taj-Mahal, produsul final?
Ambele. Fara prima caramida, nu ar exista Taj Mahal :). Iar Taj Mahalul e intr-adevar un loc impresionant 🙂
Ce vreau eu să spun cu exemplul de mai sus e altceva, și anume că o cărămidă este o banalitate, așa cum este primul microorganism, pentru că din el nu e sigur că peste ani, din acel microorganism va apărea o floare sau o ființă.
Viață nu înseamnă neapărat un ecosistem hipercomplex ca Pământul, ci și câteva bacterii sau viruși (discutabil dacă ei pot fi considerați viață). Pentru mine e un miracol mai mare că de la o celulă a apărut de exemplu Mozart, decât că undeva, într-o supă primordială apar primele proteine.
avand in vedere ca universul e infinit cred ca exista viata in diverse forme, de la organisme unicelulare la civilizatii intregi care poate au disparut, se dezvolta sau vor aparea.
e destul de interesant ca dintr`un spermatozoid si un ovul se formeaza un om sau ca dintr`o samanta iti iese un copac de 10 metri dar nu as numi asta miracol.
@maddy mă bucur că mai gândesc şi alţii ca mine şi văd dincolo de ce ne oferă simţurile imediate, nu ca unii, vezi aici 🙂
Mie genetica mi se pare cea mai fascinantă ştiinţă, poate mai fascinantă decât studiul cosmosului, pentru că există lucruri precum ADN-ul care “spune” cum din 2 celule, cum spui tu, să apară un şoricel, un dinozaur cât o casă, o orhidee sau un om. Din păcate e o ştiinţă prea puţin înţeleasă de publicul larg, de regulă asociată cu mutaţiile nedorite, experimentele de clonare şi alimentele nesănătoase. Defapt genetica este ştiinţa care ne spune povestea noastră, de ce avem ochi albaştri sau păr negru, de ce suntem buni la matematică sau la arte, toate după o bucăţică mică din genele noastre.