Problema cu raționamentul tău e una singură: dacă îi interzici copilului să joace anumite chestii, el va deveni curios, și pentru că informația circulă atât de ușor azi, el va ajunge să se joace jocurile respective cumva, dacă nu acasă, atunci la prieteni sau la cluburi. Copilul nu va înțelege de ce nu trebuie să se joace, de ce e greșit. Ceea ce defapt e cel mai important. Asta nu înțeleg părinții de azi, că nu au cum să interzică sau să blocheze accesul la informație. Când eram noi copii, era ușor, acum e imposibil. De asta, dacă părintele își educă copilul, el nu va juca jocuri violente pentru că nu va dori, sau va încerca de curiozitate fără consecințe asupra comportamentului lui.

Exemplu: când eram eu copil, ai mei aveau un fix ca eu să nu am arme de jucărie, pistoale și mitraliere mai ales. Dar eu cum ieșeam afară mă jucam cu bâte și arcuri cu fetele (la mine în zonă era un fel de Sherwood). Cum am găsit pe jos un pistol de jucărie aruncat de cineva, imediat l-am luat și l-am reparat (eram bun la chestia asta și atunci). Dar ai mei au vrut să-l arunc. Bineînțeles că eu n-am vrut și atunci nu mi l-au luat, dar au zis că ei nu sunt de acord cu asta și mi-au explicat că armele nu sunt bune, bla, bla, bla. Iar mie nu-mi plăcea să știu că părinții mei nu sunt de acord cu ce fac eu. Ideea e că m-au lăsat pe mine să decid. Asta contează f mult. Ei puteau să ia pistolul ăla și să-l arunce. În schimb, a rămas la mine în dulapul cu jucării și nu m-am jucat niciodată cu el. Pe lângă asta, ai mei mi-au oferit și alte jocuri, din alea din care ne mai jucăm la clubul de joc, sus-jos, nu te supăra frate, sah, păcălici, tot felul.

Și atunci părinții scăpau de copil trimițându-l afară la joacă, dar acolo, interacționând cu alți copii era un mediu mai sănătos decât pe net, nu crezi?