Poze fascinante – galaxii

Spiral Galaxy NGC 3370

Spiral Galaxy NGC 3370

De când mă știu m-a fascinat cerul înstelat al nopții și mereu am vrut să aflu mai multe despre stele și cosmos. Primele cărți la care am avut eu acces erau foarte zgârcite cu pozele, iar unele aveau desene în loc de poze, unele sugestive de tip SF care îmi purtau imaginația prin sistemul solar. Dar cu timpul au început să apară tot mai multe poze color și pline de detalii, altă dată nevisate (asta mulțumită telescopului spațial Hubble). Totuși, cea mai bună sursă este internetul pentru că o mare parte din pozele pe care le face telescopul Hubble sunt disponibile pe pagina hubblesite.org. Dintre toate pozele cred că cel mai mult mă impresionează cele cu galaxii. Dacă în cazul planetelor vedem detalii nebănuite și fenomene meteo, iar în cazul nebuloaselor culori și forme deosebite desprinse parcă din arta abstractă, imaginea galaxiilor bulversează prin complexitate.
Citește mai departe:

Galaxy Cluster Abell 1689

Galaxy Cluster Abell 1689

O galaxie are sute de miliarde de stele iar complexitatea unui astfel de hipersistem este copleșitoare la prima vedere. Dar ce îmi place mie să observ, sunt acele mici discuri care par niște stele, dar de fapt sunt multe alte galaxii. Complexitatea și diversitatea universului este de neînchipuit. Fiecare galaxie are sutele ei de miliarde de stele și fiecare stea are probabil planetele ei … înțelegeți unde bat 🙂 Iar ce vedem într-o poză este un punct de cer, de mărimea unui vârf de ac, mărit de mii de ori cu ajutorul telescopului. Peste tot sunt alte și alte galaxii în roiuri (în imagine roiul Abel), unele ciocnindu-se spectaculos și dramatic una de cealaltă. Chiar și galaxia noastră, Calea Lactee, se va ciocni peste milioane de ani cu galaxia Andromeda.

The Whirlpool Galaxy (M51) and Companion Galaxy

The Whirlpool Galaxy (M51) and Companion Galaxy

Una dintre cele mai cunoscute este spectaculoasa galaxie M51 sau Whirlpool care are un companion, o galaxie mai mică cu care probabil s-a ciocnit în trecut. Interacțiunea celor două galaxii a accelerat mult creearea de stele noi în brațele spiralei. În dreapta jos se pot vedea vag alte galaxii îndepărtate (nici M51 nu e prea aproape, la 23 de milioane de ani lumină de noi). Mie mi se pare că are ceva magnetic, ca și cum te hipnotizează dacă te uiți mult la spirala ei. În centru, are ca orice galaxie, o gaura neagră masivă care trage totul spre interior, așa că numele ei este cât se poate de potrivit.

The Tadpole Galaxy (UGC 10214)

The Tadpole Galaxy (UGC 10214)

Un alt fenomen spectaculos este interacțiunea dintre două sau mai multe galaxii, o ciocnire de proporții astronomice practic imposibil de descris și de imaginat fără aceste poze. Este interesant cum una absoarbe stelele și nebuloasele celeilalte, iar galaxia “victimă” rămâne doar o dâră prin spațiu, o fâșie de sute de mii de ani lumină care în milioane de ani se va forma la loc sau va ajunge satelitul altei galaxii.

3 thoughts on “Poze fascinante – galaxii

  1. da, eu inteleg unde bati 🙂

    si pe mine ma fascineaza galaxiile. nu vreau sa aud totusi de ciocniri, mai ales cand faci parte din “victima”, chiar daca ele sunt lucruri normale in Univers.

  2. culorile din imagini reflecta realitatea sau sunt modificate ca sa intelegem noi ceva? inteleg faptul ca spatiul cosmic e negru, dar lumina emisa de galaxii, stele, planete, etc este si in realitate asa cum apare in poze (galbena, rosie, violet, etc?)

  3. În general culorile sunt reale, dar există și poze prelucrate din mai multe spectre (infraroșu, UV, etc) în special pozele cu nebuloase. Radiația electromagnetică emisă de galaxii e aproape pe tot spectrul, dar culorile sunt date de elementele chimice care le formează – hidrogen, azot, oxigen, etc (elemente care se determină prin analiza spectrului).

    De exemplu, există o stea uriașă și foarte frumoasă, se numește La Superba, care e din cauza carbonului este ca un rubin și se vede cel mai bine prin infraroșu. La Superba e o stea gigantică, în fază “terminală”.

Comments are closed.