Etapele civilizațiilor după Neagu Djuvara

Neagu Djuvara - Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane

Neagu Djuvara - Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane

Istoria poate fi un domeniu foarte interesant din momentul în care realizezi că există anumite tipare și că unele evenimente tind să se repete ceea ce dă unei științe care se ocupă cu studiul trecutului, posibilități de a estima trenduri și de a face predicții.

Am să fac o mică paranteză.

  • Acum vreo 15 ani descopeream un joc genial, numit Civilization. Pe vremea aceea aveam o profesoară anostă la istorie, iar subiectul nu mă interesa aproape deloc. În schimb, Civ era un joc foarte captivant în care preluai destinele unui imperiu și îl conduceai de la formare până prin mileniul trei, încercând să-i asiguri supremația mondială, din punct de vedere militar, comercial, diplomatic, cultural și economic. Jocul era foarte inteligent gândit și în mare respecta câteva din tiparele care apar în realitate, cea mai interesanta fază fiind momentul în care prin expansiune ajungi să te confrunți cu alte civilizații. Atunci puteai face alianțe, comerț, sau porni războaie care nu vor fi uitate prea curând în relațiile bilaterale.
    După mai multe jocuri am început să văd și eu niște tipare, dar pe atunci nu am făcut nici o legătură cu istoria, pentru că nu mă pasiona. Dar interesul începuse deja să mi se manifeste.

Anii au trecut și datorită unchiului meu l-am descoperit pe istoricul Neagu Djuvara, o personalitate despre care e de prisos să mai detaliez, și pentru care eu am toată stima. Este unul din puținii istorici care nu au complexe naționalist-triumfaliste în privința istoriei noastre, dar nici legat de alte nații și astfel nu se sfiește să facă niște analize mai nonconformiste, să le zic așa, într-un limbaj foarte accesibil. De fapt, mulți tineri au constatat că istoria este o materie interesantă datorită cărților acestui istoric.

Una din cărțile sale pe care o citesc acum este “Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane”, o lucrare mult mai succintă decât “Civilizații și tipare istorice”, dar mai ușor de citit pentru cei care stau prost cu timpul sau răbdarea. Djuvara face câteva paralele foarte interesante cu evoluția altor civilizații (folosește ca termen de comparații civilizații a căror istorie este bine documentată, precum romanii, grecii, chinezii, etc) și ne arată că civilizația americană și cea europeana trec, sau au trecut, prin aceleași etape:

  • faza larvară – triburi/mici comunități, cum ar fi triburile dacilor
  • faza de formare – când încă nu există niște granițe bine delimitate dar există o oarecare unitate în organizare, cultură, artă, etc. Eu numesc faza aceasta faza orașelor state, de exemplu Grecia antică (Atena, Sparta, Corint, etc), Mesopotamia (Babilon, Ur, șamd) sau mai recent, în Italia medievală: Florența, Milano, Pisa, Sienna, etc.
  • faza regatelor combatante, sau faza de înflorire – în jurul unor poli de putere (cum ar fi orașele stat) se formează ducate sau regate bine organizate și care se remarcă pe lângă putere militară prin dezvoltare rapidă și creșterea influenței pe toate planurile. În această fază de maturitate încep conflictele cu puterile vecine și lupta pentru supremație. În China avem exemplul de manual al statelor combatante dintre care se impune în anul 221 î.e.n. regatul regelui Qin, care va da numele de azi al Chinei. În Europa, această fază este foarte evidentă, ea practic începând în Evul Mediu și încheindu-se după cel de-al doilea război mondial prin formarea Uniunii Europene

Urmează desigur o fază imperială, de hegemonie — astăzi avem “imperiul” Statelor Unite — continuată de o fază de fărâmițare (de exemplu împărțirea imperiului Roman) și decădere, prin care se reia ciclul amintit mai sus. Întodeauna decăderea unui imperiu lasă un vid imens de putere, care va duce la frământări mari pe teritoriul său și eventual la fărâmițarea totală prin întoarcerea la faza de orașe stat. Deasemenea, pe lângă vidul de putere, apare și o lipsă de direcție în domeniul artelor, a culturii și a organizării în general — după căderea imperiului roman, arta a decăzut și după multe căutări s-a ajuns la nivelul romanilor, târziu, prin Renaștere. Printre semnele prăbușirii “imperiului” european de azi este și turnura bruscă a artelor de la începutul sec. XX, prin tot felul de căutări cum ar fi cubismul, expresionismul, modernismul și așa mai departe, curente foarte diferite de cele anterioare.

Djuvara remarcă faptul că învingătorul fazei statelor combatante este mereu statul care intră în competiție din poziția de outsider: “cel mai excentric din punct de vedere geografic și cel mai târziu intrat în competiție“. Este evident cazul SUA, dar și a altor imperii, precum romanii, otomanii sau China (regatul Qin). Acest lucru pare să se apropie de o lege universală foarte subtilă, pentru că, de exemplu, avem o situație similară și în evoluție, anume speciile outsider ajung să se impună în fața celor care se întrec în lanțul trofic de multă vreme, dar acest fenomen se întâmplă pe timpul a milioane de ani (exemplu: Megalodonul vs. Basilosaurus si Dorudonul, megarechini vs. balene și delfini preistorici — megalodonul, prădătorul nr. 1 al oceanelor, va dispărea iar basiloraurus și dorudon vor evolua în balenele și delfinii de azi).

Ținând cont de toate aceste lucruri, este evident că hegemonia americană mai poate dura câteva sute de ani (maxim), dat fiind faptul că influența culturii americane este pe măsura puterii sale militare (Hollywood, hamburger, cultura fast-food, muzica, visul american, etc). Conform regulii, statul care se va impune în locul lăsat de SUA va fi cel mai probabil China, un outsider atat dpdv geografic dar și istoric, dar care are toate premisele (tehnologice, demografice, industriale, șamd) de a prelua supremația mondială.

9 thoughts on “Etapele civilizațiilor după Neagu Djuvara

  1. Eu sunt amator de istorie dar pt moment am citit numai istoricii antichitatii (Xenophon, Tucidide sau Plutarch). sper sa pun mana si pe Djuvara candva.. Oricum ce spui tu aici mi se pare logic.

  2. Eu consider că istoria doar relatată e o simplă poveste ca oricare alta, care ar putea să nu intereseze pe nimeni. Dar sintezele și identificarea unor tipare care ne pot da predicții asupra viitorului sunt cât se poate de utile, deoarece pe toți ne interesează viitorul. Deasemenea, analizele și stabilirea unor legături între evenimente sau contexte istorice ne poate explica o situație din prezent, de exemplu de ce suntem noi ca țară în situația actuală, sau de ce există tensiune în Balcani.

    • Nu e contestat, dimpotrivă. Desigur sunt istorici care vor să își apere felia, dar adevărul iese la iveală, mă refer la trecutul nostru “triumfalist” pe care l-am învățat la școală.

  3. Pingback: Tweets that mention Etapele civilizațiilor după Neagu Djuvara -- Topsy.com

  4. Bună Ziua
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea, să ne acorzi un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhisper_com sau un email radiowhisper_com@yahoo.com pentru a discuta mai multe.
    Mulţumesc,
    Cu stimă Vlad!

  5. Permite-mi sa fac doar o observatie. Expresia “o planetă deja sufocată” nu mi se pare corecta, desi se vehiculeaza mult de o buna bucata de timp. Sa nu luam de bun ceva inainte de a analiza serios afitmatia respectiva. Daca ne gandim bine, pe Terra exista mii si mii de km patrati pustii. Sunt suprapopulate doar cateva  metropole, exista anumite aglomerari urbane mari. Dar planeta nu este nicidecum sufocata. By.
     

  6. @dani — km patrati pustii nu inseamna neaparat si suprafete locuibile sau care sa poata oferi hrana celor 9 miliarde de oameni catre care populatia planetei se indreapta. Degeaba e loc in Groenlanda sau in Sahara, oamenii trebuie sa poata trai si lucra acolo. Deasemenea prin planeta sufocata inteleg si faptul ca suprafetele agricole sunt insuficiente cu toate ca sunt intoxicate cu ingrasaminte chimice si culturi modificate genetic (pentru a obtine mai multa hrana de pe aceeasi suprafata).

  7. da, e genial djuvara și ce-l face unic în momentul de față e că e primul istoric român care își bate capul cu popularizarea unei istorii cât mai curate de propaganda trecutului. dacă mai pui și sistematizarea aia proprie a tiparelor istorice e un istoric bun la nivel mai mare decât simpla noastră țărișoară.

Comments are closed.