A trecut mai bine de o lună de când nu am mai scris nimic pe acest blog și cunoscuții mă întreabă pe mail sau prin alte surse dacă mai trăiesc. Faptul că am apărut la verde pentru biciclete ediția 2010 și la blogmeet #27 arată că n-am murit, dar interesul meu pentru blog a scăzut la un minim istoric din 2005-2006 când începeam Contur Infinit.
Probabil că s-au adunat tot felul de probleme și dezamăgiri (nu sentimentale) și într-adevăr viața mea a simțit un recul cam mare. În România anului de criză 2010 nici nu e de mirare, deși criză nu e pentru toată lumea așa că nu sunt sigur câți înțeleg fenomenul. Nu degeaba mi-am luat și câteva zile de concediu, rămase de anul trecut, pentru ca deja totul se învârtea amețitor, știți voi senzația aceea când te învârți într-un carusel care o ia tot mai repede și nu se mai oprește.
Desigur că în ultima vreme am tras tot felul de concluzii, dar nu am de gând să îmi transform blogul într-un hate blog, pentru că dacă ceva merită menționat în viață sunt lucrurile frumoase sau interesante.
Pai in cazul asta iti uram “bine te-am regasit!” si sper sa te re-apuci de treaba 🙂 Sa vedem si urmatoarea consemnare, zic 🙂 Sper sa n-apara iar dupa vreo luna, doua 😉
Mai, faptul ca lumea te intreaba prin diverse canale daca mai traiesti, e un lucru bun. Ti se simte lipsa 🙂
Mulțumesc, nu, nu vor trece două luni până la alt articol, chiar azi public unul, poate două 🙂
Ma ofer model pentru portrete 😀
@lili, ce să zic, ma simt flatat, te aștept la Timișoara (îți dau nr. secretarei mele) :p