Copilul cu Rahan

rahan-smAzi ar fi fost o zi ca oricare alta dacă Adevărul nu ar fi lansat într-un mod bine pregătit, de ziua copilului, revista Rahan. Când eram copil, eram mare amator de “Pifuri” cum le ziceam noi pe atunci — reviste diverse de benzi desenate, nu neapărat cu Pif și Hercule. Atât de mult m-a cuprins fenomenul benzilor desenate, încât începusem să desenez personaje și să-mi fac propriile aventuri de tip pif.

De azi am un număr nou și lucios de Rahan care îmi amintește foarte mult de vremurile de atunci, numai că pe atunci hârtia era aspră și revistele nu se găseau la chioșc, ci erau rare ca un fel de marfă de contrabandă. Sunt convins că mulți de vârsta mea și-au luat un Rahan, sau cel puțin așteaptă să răsfoiască unul în treacăt de dragul amintirilor cu băiatul blond. Nu știu ce succes vor avea la noua generație, chiar sunt curios, pentru că acum copiii sunt obișnuiți altfel, vremea benzilor desenate aparținând “preistoriei” jocurilor video, când mulți dintre noi nici nu știam cum arată un calculator.

Mie benzile desenate mi-au marcat copilăria, pentru că fiind pasionat de ele am ajuns să public propriile mele benzi cu “Bobuleț” într-un “pif local”, mulțumită caricaturistului Radu Clețiu care realiza suplimentul Strip Top al Renașterii Bănățene. De acolo am ajuns să fac cărți de colorat și nu m-am oprit din desenat după liceu, poate tocmai pentru că puteam să mă distrez în timp ce desenam.

4 thoughts on “Copilul cu Rahan

  1. asteptam cu nerabdare revista pif si hercule pentru cadourile din ea. franceza nu stiam dar urmaream benzile desenate si tot intelegeam ceva.
    tin minte ca venea taica`meu cu ziarele (cred ca se intampla sambata/duminica)  si tot timpul ascundea revistele pif si rahan in teanc dar eu stiam ca le are :)
    rahan nu m`a prea atras, mi se pareau de baieti, pif era preferatul meu. tot in revistele cu pif era un personaj batran cu barba alba care era inventator, si de ala imi placea. avea si un argat mai prostanac.

  2. rahan este ceva ne mai pomenit .El este personajul principa; si cea ce m-a emotionat cel mai mult a fost in nr 2 cand tot tribul sau a murit :worried: si el a fost singurul supravietuitor de la o varsta frageda dar insa el s-a descurcat si a iesit bine din tot ce a patit pe parcusul povestii

  3. :emotion: :emotion: :emotion: :emotion: nu stiu ce m-a  impresionat este ca fratele  meu era cret cand era mic  si mai ales ca avea aceiasi suzeta ca mn si rahan e tare :emotion: