Fascinația morbidă a românilor. Îngropări, dezgropări, învieri

Este clar că lucrurile morbide fac rating în România, dar nu numai. La o săptămână de la moartea Mădălinei Manole încă se mai discută pe larg la știri detalii și nu a apucat să se răcească acest subiect că a apărut altul, mai morbid și “interesant”, care de data asta a captivat și presa internațională — dezgroparea soților Ceaușescu.

Mi se pare mie sau țara arde, pardon, e luată de ape, și baba se piaptănă? Că tot veni vorba de babe și pieptănat, o altă preocupare de mare actualitate e catedrala faraonica de “mântuire a neamului”, o chestie pe care eu o asociez tot cu morbidul, cu preocuparea pentru moarte sau oricum, viața de apoi, cu accentul pe apoi. Mai trăiește cineva în prezent? Hello?!

Eu chiar nu înțeleg de unde atâta interes mediatic față de soarta trupurilor Ceaușeștilor. Sigur, e important pentru familie și poate pentru istorici, dar altfel fac pariu ca pe omul de pe stradă nu-l interesează deloc. Sau mă înșel, de vreme ce spiritele se încing la tv și oamenii (tinerii!!??) vin cu comentarii stupido-nostalgice la adresa unui regim în care nici n-au trăit, sau dacă l-au apucat, au trăit și ei ca oaia în turmă, fără să știe mare lucru.

Cred că e cel mai prost moment în care oamenii ar trebui să discute despre fantome și trecut, mai ales în termeni de genul, “atunci era mai bine”. Acum s-au găsit deștepții care să spună ca Ceaușescu trebuia judecat civilizat ca naziștii la Nuremberg. Teoretic așa e frumos, dar în general popoarele latine nu au procedat așa, francezii i-au tăiat capul lui Louis XVI, italienii l-au împușcat sec pe Musolini, iar noi în spiritul moștenirii romane, l-am ucis pe Ceaușescu, frumos prin trădare, a la Cezar și Brutus. Ar fi fost surprinzător pentru un popor care și-a ucis figuri precum Mihai Viteazu sau Tudor Vladimirescu, să împrumute manierele britanicilor pentru a judeca un dictator care a dat ordin să se tragă în propriul popor.

După 20 de ani e ușor de invocat spiritul creștin, valorile democrației, drepturile omului ș.a.m.d., dar cei care spun asta și au cel puțin 30 de ani sunt niște lași care au uitat că în decembrie 1989, ca niște lupi flămânzi, vroiau să vadă sângele dictatorilor. Așa a fost atunci, l-am detestat și l-am împușcat. Ar fi greu de explicat o altă sentință părintelui care și-a pierdut copilul de 3 ani, împușcat la revoluție. Și nu e vorba numai de atât, ci de toate crimele ce s-au comis în comunism, după perdeaua egalității și echității sociale. (vezi experimentul Pitești, canal, persecuții, decretul, etc)

Ajutați și de presa internațională, la noi se produce o “înviere” a lui Ceaușescu, ceea ce n-ar fi deloc rău, dacă lucrurile ar fi puse în contextul potrivit și nu s-ar promova atitudinile nostagice, pentru că da, e la îndemână să plângi după socialism, fiind criză și mizerie în România. Problema e că astfel ne îndreptăm și mai mult de atitudinile proactive de care avem atât de mare nevoie, de dezvoltarea spiritului întreprinzător și a speranței. Nu mai ai timp de speranțe și inițiative când te cerți pentru niște oase.

5 thoughts on “Fascinația morbidă a românilor. Îngropări, dezgropări, învieri

  1. nu inteleg deloc fascinatia pentru dezgroparea sotilor Ceausescu. chiar nu ma intereseaza subiectul, am trait prea putin sub regimul comunist ca sa am o parere, parintii au avut grija sa fiu cat mai protejata ca eram copil. din cate am inteles s`au petrecut lucruri oribile din cauza comunismului asa ca executarea lor la vremea aia a venit ca o eliberare, ce`i drept violenta dar parerea mea e ca omul e o rasa violenta si cand ii ajunge cutitul la os reactioneaza, indiferent de consecinte.
    ma si cum cum de acest popor a devenit atat de letargic, la cate mizerii s`au petrecut pana acuma ar fi trebuit cel putin un atentat cu bomba la parlament, proteste violente in strada, ceva ca poporul sa`si arate forta. avand in vedere ca democratia e prost inteleasa la noi, cred ca violenta e cea mai buna solutie, cat ne mai lasam calcati in picioare?
    cat despre subiectele morbide, si eu ma pot lauda cu o oarecare inclinatie spre morbid dar ea se manifesta prin umor negru nicidecum prin faptul ca`mi bag nasul in treaba…sau mai bine zis mormantul altora.
     
     
     

  2. Violența nu e niciodată cea mai bună soluție, iar dovada e chiar revoluția de la noi. Celelalte țări din blocul sovietic nu au avut nevoie de violență pentru a face trecerea de la comunism și sunt înaintea noastră. Deci am putea spune că violența din decembrie numai a lăsat niște răni care nu s-au vindecat nici azi.

    Eu tind să cred că în 1989 România a fost victima unor interese mai mari și s-a intervenit altfel decât în celelalte țări. Ceaușescu putea fi asasinat chiar atunci la miting, în piață, ai dubii cumva, dar nu a fost pt că a trebuit să fie o “revoluție” cu anumite figuri salvatoare.

    2)

    Forța poporului într-o democrație se vede rar la vot, dar zilnic prin opinia publică care la noi nu există pentru că nivelul nostru de civilizație care începe din școală cu educație civică, este scăzut. Opinia publică este reprezentată prin formatori de opinie, intelectuali, artiști, savanți (elite) care la noi nu există cu adevărat. De asta suntem aici și din cauză că nu se dă doi bani pe cultură și educație, la alegeri nu ai pe cine să alegi, iar la tv nu ai un om inteligent pe care să îl asculți.

    • Educatie civica??? Tin minte ca am facut la scoala o materie cu numele asta, dar daca ma intrebi despre ce era vorba nu as sti ce sa-ti raspund. Ce sistem de invatamant in tara noastra (ca de altele nici nu mai vorbesc)?  Mi-ar fi placut sa invat mai cu drag, mi-ar fi placut sa imi cultiv/ mi se cultive mai mult simtul artistic, dar nah…
      Lasand trecutul la o parte, am sa incerc sa “surprind” in cateva cuvinte prezentul. Avem OTV, Algocalminul (a se citi Albocalminul) se va da pe reteta, iar babele chiar se pieptena cand tara arde.

      http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Batranii_de_la_azil_sunt_coafati_de_hair-stlisti_0_162583873.html

      Nu am nimic impotriva, doar e amuzant. 
       

      • Liviu, educația civică este genul de oră la care se învață niște lucruri ce țin de civilizație și comportamentul în societate, de exemplu cum te porți pe stradă, să nu arunci pe jos sau să scuipi, dar și lucruri ce țin de anumit legi.

        Eu zic că ar trebui să fie niște ore la școală care să te învețe cum să te porți la restaurant, la un spectacol mai pretențios, etc.

        Oare de ce țin francezii la politețe și se mândresc cu eticheta lor? Britanicii deasemenea…

        Simțul artistic se poate cultiva dacă ai acces de copil la artă, muzică și/sau teatru. Eu încă am mai prins ore obligatorii la muzică parcă, la care eram duși cu clasa la spectacole de teatru. Nu știu dacă trebuie mers azi până acolo, trebuie început cu lucruri simple…

  3. Faptul de a traii in prezent reprezinta cel mai mare act de curaj-oamenii sunt fricosi,nu sunt in stare sa infrunte realitatea.Interesanta intrebare, mai traieste cineva in prezent?