Colegii au început să facă mișto de mine pentru că mă uit la o “telenovelă”. Adevărul e că de câteva luni mă uit la un serial corean care îmi place foarte mult, la TVR — Legendele Palatului, Prințul Jumong, sau pe scurt “Jumong“.
Eu și publicul de vârsta a treia mă uit la serialul ăsta, care este un fel de telenovelă combinată cu film de acțiune / film istoric. Deja serialul a trecut de jumătate la TVR, dar se poate descărca și de pe torenți cu subtitrare în engleză.
Serialul are la bază o legendă despre cum s-a format nația coreană, un fel de mit al lui Traian și Dochia, acțiunea petrecându-se în secolul I dinaintea erei noastre, în timpul unei perioade plină de conflicte între imperiul chinezesc Han și măruntele state feudale din peninsula coreană. Acțiunea are la bază personaje istorice reale, precum prințul Jumong și familia sa, dar firul poveștii a fost evident romanțat ca să iasă serialul mai lung și mai interesant. Eu am început să mă uit de pe la episodul 8 sau 9 când m-a prins o scenă de cafteală în toată regula, ninja style, iar apoi am fost curios ce se întâmplă mai departe.
[ Scena întreagă aici. ]
În ultima vreme am văzut tot felul de seriale americane și parcă m-am plictisit de aceleași clișee, iar “Jumong” este un serial foarte reușit care vine dintr-o zonă total nouă pentru mine, în care se văd tiparele unei alte culturi, cele asiatice, și mai puțin șabloanele cu care m-am obișnuit. Mie îmi plac teribil costumele de mătase și armurile elaborate din serialul ăsta. Nu știu dacă chiar așa se îmbrăcau oamenii în secolul 1 înaintea erei noastre (când se petrece acțiunea serialului) dar cu siguranță îți iau ochii și adaugă ceva pitoresc fiecărui personaj.
Aș mai zice de talentul actorilor, pentru că unii mi se par fenomenali. Asiaticii pun mult accent pe mimică sau expresie și sunt unele personaje care exprimă foarte mult deși paradoxal figura lor rămâne aproape imobilă. Unul din preferații mei este primul ministru, un tip machiavelic dar mereu zen, care uneori lasă să îi tresare o sprânceană sau mustața, și în felul acesta are un aer teribil, autoritar și atotștiutor.
Serialul ăsta îmi amintește cumva de copilărie de vremurile când mă uitam la Țestoasele Ninja, pentru că sunt convins că dacă l-aș fi văzut acum 15-20 de ani aș fi fost teribil de încântat, de fapt nici acum nu sunt prea departe de entuziasm 🙂
🙂 … Jumong a facut furori in Iran. E printre putinele seriale asiatice pe care le-am urmarit fara intrerupere.
Actorul ce l-a interpretat pe Jumong a vizitat Iranul si a fost socat sa vada ce impact a avut filmul asupra iranienilor
La un moment dat psihologii de la Teheran au lansat o campanie de descifrare a ceea ce ei au numit “sindromul Jumong”.
Acum aici e in derulare a treia parte. Eroii principali sunt baiatul lui Jumong si unul din fii lui (ce trebuia sa fie sacrificat l nastere pe motiv ca ghicitorii de la curte au afirmat ca in el salasuieste spiritul rau) si o sensibila ‘doctorita’ .
Wow, deci există o a .. treia parte? Eu mă uit la serialul cu 80+ de episoade în care el formează Damul-gun și se rupe de Buyeo. Azi am văzut episodul 55.
În România serialul e un succes (cel puțin așa arată audiențele) așa că sper să văd și celelalte părți. Înainte de Jumong au mai fost date (parcă) 2 seriale coreene, ultimul despre un doctor, dar nu l-am urmărit.
Explică-mi și mie ce înseamnă sindromul Jumong în Iran 🙂
Da un ‘search’ pe Google cu aceste doua cuvinte : Jumong Iran 🙂