Author Archives: Sirg

Sa ne amuzam cu Auchan Timisoara :)

Posted on by
Reply

De curand am fost Stan patitul in doua episoade “sa radem pe banii dvs” la hipermarketul Auchan.

Episodul 1: “Nu esti in toate suruburile”

Acum vreo doua luni am cumparat un televizor de la ei. Evident am facut proba in magazin, totul a mers ca la carte, asa ca entuziasmat, acasa ma pun sa montez tv-ul. Totul parea foarte fain pana cand ajung intr-o faza a montajului in care ma uit ca prostul la cutie si la tot ce scosesem din ea, lovit de concluzia evidenta ca imi lipseau suruburile necesare. (Televizorul vine montat pe un picior de plastic). Rascolesc cutia, polistirenul, pungile, si precum locotenentul Colombo, incep sa ma bag pe sub mobila, sa privesc din unghi covorul, poate poate mi-au scapat suruburile, s-au dus undeva, io stiu in cautare de piulite, dar chiar nu am gasit decat o punga mica in care, dupa desenul sugestiv, se parea ca au fost suruburile.

Incepusem deja sa ma gandesc cum sa fac, sa improvizez ceva, sa pun tv-ul ca un tablou sau poate intr-un rastel, dar noroc ca identificasem ce suruburi imi trebuie – metric patru, pt cunoscatori – si inca alt tip de surub cu pas mare, probabil proprietar, pentru ca evident producatorul nu s-a putut abtine de la a nu fi creativ si in privinta suruburilor. Fiind prea tarziu ca sa mai ma intorc la magazin, cu injuraturile de rigoare, am cautat prin cutiile mele cu scule suruburi M4, dar bineinteles ca n-aveam decat lungi cat creioanele. N-am citit manualul de montare, dar precis ca nu scria “inainte de a monta piciorul, potriviti in menghina suruburile dvs si taiati-le dupa nevoie cu bomfaierul”. Restul, cele cu pas mare, le-am “procurat” din alte parti ale televizorului, cu speranta ca nu se va desface daca voi da volumul mai tare.

A doua zi, ma duc cu bonul si garantia la magazin, unde oamenii s-au uitat ciudat la mine. Cred ca am fost cam neconvingator cu toata povestea mea, de regula lumea vine dupa un cablu lipsa sau pentru pixeli morti. “Nu dom’le, imi lipsesc suruburile”. S-o fi gandit ca eram eu dus cu pluta sau ceva. Stai ca nu eram eu ieri, era cutare baiat… imi zice tipul din raion. Il suna pe baiatu’ de ieri, schimba niste amabilitati la telefon, dar concluzia e ca n-are cum sa imi dea alte suruburi pentru ca ieri s-a vandut si ultimul model (adica urma sa sacrifice un alt televizor, si beleaua sa pice pe ghinionistul, pardon clientul urmator). Ideea era ca suruburile s-au pierdut cumva cand au montat pentru expunere un tv, dar spre frustrarea mea, nu puteau gasi nici un tv cu suruburi la fel. La un moment dat imi recomanda sa ma duc la raionul auto — genial — poate acolo au suruburi de tv.

In final s-a rezolvat, mi-au adus un picior de la un tv defect si am scos toate suruburile din el ca vanatorii de comori, dar tot nu erau la numar, asa ca si acum tv-ul e putin cam schiop :)

Episodul 2: Bradul de Craciun

Patania asta e mai recenta, anul acesta (2011) optand pentru un brad din plastic pentru o lista de motive pe care nu o deschid aici. Dar faza are ceva in comun cu intamplarea anterioara. Fiindca nu tin la suparare, m-am dus la Auchan sa imi cumpar brad, si dupa multe ezitari, am luat unul foarte frumos din plastic, dupa cum ziceam. Cutia sigilata, parca a adus-o Mosul. Dupa ce ajung acasa, zic .. mai ce ar fi sa montam bradul. Mama: lasa-l, e prea devreme, suntem in 19. Da, zic eu, dar e de la Auchan! Ok, argument decisiv, asa ca ma apuc si montez. Bradul de plastic e ca un puzzle 3D, asa ca entuziasmat de noua jucarie construiesc creanga cu crenguta pana la varf, cand… stai.. care varf?! Socat de propria-mi profetie devenita realitate, prima reactie a fost sa neg. Bineinteles. Apoi, din nou, caut pe sub mobila, din unghi covorul… dar de data asta lipsea un varf de brad cat o tuie, nu niste suruburi pitice. Nu sunt superstitios, dar am impresia ca cineva m-a blestemat in magazinul ala. Ok, deja eram degajat, radeam. Sun la magazin, si raspunsul a fost foarte prompt, “veniti cu bonul si va dam varful”. Noroc ca il asamblasem, daca ma puneam sa il fac in seara de Craciun, sunt curios de unde imi mai dadeau un varf!
Ma duc din nou la magazin si intr-un sfarsit primesc varful, care arata foarte frumos, ca un brad de birou, si care se ratacise printre cutii. Ma gandesc ca acolo in depozit varfurile de brad sunt lasate sa se plimbe in voie, dar de vreme ce cutiile sunt aranjate in chip de labirint, se mai ratacesc.

Bonus — de Craciun am cumparat cadou — tot de la Auchan — un puzzle cu 2×1000 de piese. Acasa citesc mai atent pe cutie: “din motive tehnice un puzzle are 999 de piese in loc de 1000″.

M-am trezit mahmur din Revelion

Posted on by
Reply

“E usor a scrie bloguri cand nimic nu ai a spune” ar scrie poetul nostru national daca ar trai azi si ar avea cont pe tweeter…
Treaba asta mi se pare universal valabila astazi cand existenta unui om se contureaza prin profilul de socializare de pe facebook, tweet-uri, bloguri, etc. Daca n-ar fi fost acest mainstream consumerist axat mai nou pe gadgeturi legate la net, care ne-a spalat mintea la propriu, oare am mai face public atat de mult din viata privata? Eu am o perioada mai lunga de nihilism si ma tot intreb, oare cuiva chiar ii pasa unde ai fost, ce ai facut, etc?

Eu n-am o “rezolutie” pentru 2012… cel putin nu una publica (am vazut ca se poarta). Vreau sa urmaresc sfarsitul lumii in intimitate, si in rest sa fim sanatosi.

Sensul vietii (II)

Posted on by
5

Există cărți și scriitori pe care nu reușești să îi apreciezi decât după o anumită vârstă, după ce ajungi să îți pui anumite întrebări, într-un anumit fel.

Sisyphus - von Stuck

Sisyphus - von Stuck

Filozofia nu a fost niciodată punctul meu forte și nici nu m-a interesat prea mult, dar totuși mărturisesc că am păstrat o fascinație pentru marii gânditori și excentricitățile lor. Poate una dintre cele mai valoroase cărți pe care am primit-o vreodată, este un mic memorator de filozofie pentru liceu, în care sunt prezentați sub formă de sinteză o mulțime de filozofi. E genul de carte de buzunar, care se răsfoiește ușor între 2-3 stații de tramvai, dar care conține poate cele mai multe idei pe centimetru pătrat. Am să citez mai jos niște lucruri pe care eu le găsesc minunate, legate de opera lui Albert Camus, Mitul lui Sisif:

[..] A hotărî dacă viața merită sau nu a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Deci problema care se analizează nu mai este “care este sensul vieții” ci “are viața vreun sens”?

Problema sensului vieții se află în interdependență cu sentimentul absurdului. Eroul absurd este cel care pe de o parte neagă existența lui Dumnezeu, iar pe de alta este incapabil să găsească un sens al vieții. Conștientizarea climatului absurdității care fundamentează existența are o serie de implicații asupra vieții individului: cunoașterea adevărată este imposibilă, semenii sunt inumani iar trecerea timpului implică oboseala și frica în fața morții.

Pentru a sublinia condiția existențială a omului, Camus realizează o paralelă între viața acestuia și cea a lui Sisif. Sisif este un personaj mitologic pedepsit de zei la o muncă nesfârșită și fără sorți de izbândă: el ridică neîncetat o stâncă spre vârful unui munte, de unde aceasta revine în vale, în locul de origine, rostogolindu-se din cauza propriei greutăți. Camus subliniază că acest mit este tragic întrucât eroul său estre conștient de munca inutilă. Așa cum, în cazul lui Sisif, sentimentul absurdului se naște prin raportare la o sarcină inutilă, tot astfel, în cazul omului, sentimentul absurdului se ivește în clipa în care el se raportează la lume.

Un conflict dureros se manifestă între nevoia firească a omului de a simți că viața sa are un sens, pe de o parte, și lipsa de sens a lumii, a existenței în genere, pe de altă parte: «sentimentul absurdului nu-i decât acest divorț dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său». Absurdul pe care omul îl trăiește constituie rezultatul dezacordului dintre aspirația sa spre absolut, spre un sens al vieții și respectiv, lumea în care el se simte străin și fără țel.

Pornind de la aceste premise s-ar putea susține că sinuciderea este o soluție adecvată la absurdul vieții: «a te omorî înseamnă că viața nu merită să fie trăită». A te sinucide înseamnă a recunoaște caracterul derizoriu al existenței, absența oricărei rațiuni de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian și inutilitatea suferinței (Mitul lui Sisif).

Sinuciderea este însă o soluție aparentă. Într-o lume absurdă, în care nimic nu are sens, singura valoare o reprezintă luciditatea — adică tocmai conștientizarea și asumarea absurdului, a condamnării la eșec a oricărei aspirații. Eroismul de a trăi în deplină conștiință absurdul vieții îl transformă pe individ din om absurd în om revoltat. Revolta este acea experiență privilegiată care asigură omului un sens al existenței în cadrul unei lumi absurde.

Final de mandat

Posted on by
5

good bye Acer

good bye Acer

De o vreme vroiam sa povestesc niste impresii interesante din concediu si poate altele, dar de curand m-a lasat laptop-ul pe care il folosesc din 2007. Am auzit multe lucruri negative despre fiabilitatea laptop-urilor Acer, dar iata ca al meu m-a tinut bine patru ani, “mandat” in care l-am incins destul de mult cu jocuri si alte lucruri, nu doar navigare pe internet. Deci nu i-a fost usor. Din pacate, “demisia” si-a dat-o tocmai placa video, asa ca o sa dureze ceva pana imi recuperez tot ce aveam pe el, si numai acum imi dau seama ca din backup-uri imi lipsesc o gramada de chestii :)

Noroc cu vechiul meu calculator din 2003, pe care l-am reinvestit miraculos in forma sa originala, si iata ca, cu greu, incet dar sigur, mai pot naviga pe internet sau juca un joc de acum 10 ani. Se pare ca nu se mai fac calculatoare ca pe vremuri, pentru ca acest batran Celeron a functionat vreo doua mandate fara probleme si fara sa fie nevoie de remanieri de Windows! Daca pica si Celeronul, mai am un 486 undeva… ma intorc in feudalism.

Lessons learned:

  1. folositi un laptop cooler vara, nu unul ieftin, din plastic, ca mine
  2. faceti backup lunar pe un disk extern sau stick
  3. se putea si mai rau, acum 8 ani mi s-a ars harddisk-ul si am pierdut tot ce aveam pe el

Fosile

Posted on by
4

Nu demult am primit cadou câteva fosile de la unchiul meu. La început nu mi s-au părut ceva deosebit, dar după ce le-am vazut și simțit în palmă, gândul, vorba poetului, mă purtă îndărăt cu mii de veacuri…

Pentru mulți, un dinte de dinozaur este doar un dinte sau o piatră oarecare și totuși este mult mai mult, este un fragment din istoria vieții pe Pământ, ajuns la noi printr-o întâmplare. Este greu de imaginat un milion de ani, pentru ca istoria civilizației de abea are câteva mii, iar aceste fosile sunt vechi de zeci de milioane, unele sute. Cu cât sunt mai vechi cu atât se aproie mai mult de începuturile vieții, când Pământul nostru era Pangeea primordială înconjurată de un ocean gigantic plin de creaturi ce azi par extraterestre, precum trilobitul de mai jos.

De curiozitate, “dintele” de megalodon de mai sus este doar vârful, un dinte întreg putând ajunge până la 18 centimetri. Acest mega-rechin a dezvoltat cei mai mari dinți dintre toate animalele și era atât de mare încât putea înghiți un automobil.

Dintele de mosasaurus, un fel de crocodil marin mai mare, îmi provoacă fiori gândindu-mă doar la faptul că acest dinte a mușcat din alți dinozauri acum zeci de milioane de ani.

Trilobitul este preferatul meu, pentru că este o vietate atât de străveche — înaintea dinozaurilor, acum 450 de milioane de ani, în apele mărilor prosperau aceste mici creaturi, asemănătoare unui fel de homar fără clești. Din păcate, antenele și picioarele nu s-au păstrat în această fosilă, dar este și așa remarcabilă — este ca o fotografie în piatră a unei epoci peste care au trecut deja două exctincții în masă.

Pentru cei interesați, există multe surse de unde se pot cumpăra fosile, iar eu am dat peste un site cu o ofertă destul de variată, aici.

Fosilele astea mă fac să realizez, din nou, dacă mai era cazul, cât de relativă poate fi percepția omului asupra lumii în care trăiește și asupra vieții ca fenomen. Existența noastră este extrem de scurtă și totuși avem șansa minunată de a privi atât de departe în trecut și un pic în viitor.