O poveste din Longest Journey

The Longest Journey este unul din poveștile mele preferate, cred că e cel mai frumos joc de rol-aventură pe care l-am văzut. Deși l-am jucat cu ani în urmă, îmi amintesc cu plăcere de anumite momente, cum ar fi povestea următoareThe Tale of Homecoming.

April Ryan, protagonista, ajunge într-un oraș al unei rase de oameni-pasăre, numiți Alatien — cei mai iscusiți povestitori ai lumii Arcadia — doar ei ar putea cunoaște legende străvechi care să o ajute pe April în aventura ei. April trebuie să asculte și să mediteze asupra patru povești spuse de alatieni, înainte de a se întâlni cu “Povestitoarea”, conducătoarea orașului, o femeie alatien ce cunoaște toate poveștile care s-au spus vreodată. Alatien spun poveștile în cuvintele lor, pentru ca înțelesul poveștii să nu se piardă cu timpul, și o transmit mai departe unui discipol, care învață să o spună, deasemenea, în cuvintele sale și așa mai departe.

Caut subtitrari Spaceship Sagittarius

ss-sagittarius heroesDupa cautari si downloaduri seculare am facut rost de intregul serial Uchuusen Sagittarius (Spaceship Sagittarius), cunoscut celor din generatia mea care se uitau la desene animate prin 1992-93 sub numele de Aventurierii Spatiului. Am mai scris despre acest serial drag mie, dar acum am alta problema – nu inteleg japoneza si caut in zadar subtitrarile, care sunt si mai greu de gasit decat serialul in sine.

Ma alatur entuziastilor de pe blogul latrecut, care au creat un proiect de subtitrari, si cine poate sa ne ajute cu subtitrari in engleza sau romana, sa ma contacteze la contact [a] sirg.ro

Spaceship Sagittarius e un serial de desene animate anime-SF, produs de Nippon Animation Co. Ltd. in 1986, in regia lui Kazuyoshi Yokota [imdb]

LEGO aniversează 50 de ani

LEGO anniversary

Pentru mine, LEGO a fost jucăria preferată a tuturor timpurilor şi cred că şi azi aş rezista cu greu tentaţiei de a asambla un model nou. Cred că cea mai mare plăcere o am când asamblez un joc nou, iar piesele sunt noi nouţe, ambiţionându-mă să construiesc modelul fără ghidul inclus în cutie.

Continue reading

Glumele comunismului

Un nou deţinut ajunge la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Comandantul şantierului îl primeşte:
-Văd la dosar o condamnare la 50 ani de munca forţată. Care-i motivul?
-Am spus că Ceausescu este un idiot şi am luat: 10 ani pentru insultarea prim-secretarului, 10 pentru insultarea partidului şi 30 de ani pentru divulgarea secretului de stat!

Cei trecuţi de 20 şi ceva de ani îşi amintesc probabil câteva din bancurile care circulau spuse în şoaptă pe vremurile comuniste, acele bancuri cu “el şi ea” sau despre regim, şi care îţi puteau aduce foarte multe necazuri. Foarte mulţi oameni au făcut închisoare pentru o simplă glumă, sau şi-au pierdut locul de muncă pentru o remarcă acidă la adresa conducerii sau a sistemului, spusă la nervi sau într-un moment de “neglijenţă”.

Totuşi, mie mi se par unele dintre cele mai reuşite poante, mai ales pentru că o glumă este cu atât mai bună cu cât are ca subiect ceva tabu, interzis dar amuzant şi real. Faptul că nu era voie să spui sau să fi văzut într-un anturaj în care se spuneau astfel de glume, consecinţele fiind de negândit în ziua de azi, făcea totul mult mai interesant si mai palpitant. Aveam un vecin care ştia foarte multe glume şi le zicea foarte bine, dar glumele “cu el şi ea” se ziceau numai în familie sau între persoane în care aveai foarte multă încredere.

Se spuneau multe glume şi la televizor, de către marii actori, precum Caragiu sau Amza Pelea, dar într-un mod foarte subtil, metaforic chiar, deşi aluziile erau evidente adesea. Se practica o satiră deosebit de rafinată, şi râdeai de 2 ori, odată pentru cum o spunea şi apoi pentru subînţeles, care nu se putea explica unuia care n-a prins poanta.

Ieri am văzut pe TVR un documentar despre bancurile Cortinei de Fier, despre cum sute de mii de oameni au făcut închisoare şi muncă forţată pentru o simplă glumă cu comunişti, dar cum acest umor i-a făcut pe oameni să învingă comunismul. Îmi amintesc că în 1989 se spunea discret pe la colţuri – “la al 14-lea congres, patru ani de la deces” (după celebra- la al …-lea congres, Ceauşescu reales) şi lumea se temea, dar se bucura în acelaşi timp, sperând că va fi adevărat. Comunismul ne-a învăţat să sperăm, iar tranziţia capitalistă să devenim blazaţi. Mă rog, era alt banc şi cu asta, cum că după 1989 ţările foste comuniste au început să se caţere din prăpastie, după ce s-au izbit de fund, doar România continue să sape mai adânc!

Câţi vă mai amintiţi o glumă bună de pe vremuri? Dacă mai ştiţi una, lăsaţi-o la comentarii.

Amintiri – Aventurierii Spaţiului

Era o vreme când vroiam să fiu cosmonaut şi când credeam că oamenii mari nu construiesc rachete ca să zboare pentru că nu vor, nu pentru că le e greu sau imposibil. Şi îmi ziceam că peste câţiva ani, când voi fi mare, oricum va fi plin de rachete şi nave spaţiale, aşa că voi avea şi eu una cu care să zbor spre Marte. Pe atunci rula şi acest serial animat, Aventurierii Spaţiului, sau Spaceship Sagittarius, un fel de telenovelă japoneză despre patru prieteni ce trăiesc o sumedenie de peripeţii la bordul navei Săgetătorul 🙂

Serialul era cu mult diferit faţă de desenele animate de azi, simpliste şi adesea groteşti, prin faptul că cu timpul te “împrieteneai” cu personajele şi ajungeai să ţi cu ele, mai ales că prin natura lor, desenele japoneze îmbină haz cu dramatism, folosind gaguri pentru a exprima sentimente de dragoste, prietenie, ură sau dor, fără a forţa limitele unui desen animat. Eram un mare fan şi aşteptam cu 5 minute înainte fiecare episod difuzat la ora 19:30 după care urmau celebrele “Actualităţi” pe care tata le urmărea cu sfinţenie. Uram “Actualităţile” pentru că din cauza lor se termina uneori mai repede serialul meu preferat, plus că erau plictisitoare şi neinteresante.

Fetelor nu le prea plăcea serialul ăsta pentru că, credeau ele, e un serial despre o navă spaţială, deci cu cafteală, dar defapt era cu totul altceva. Era un fel de “Friends” într-un decor SF inedit cu sisteme solare îndepărtate unde se află planete misterioase cu vegetaţie preponderent carnivoră şi civilizaţii ciudate, dar cu probleme foarte comune cu ale pământenilor. În general, după ce se trecea cu suspans peste faza mâncatului eroilor principali, aceştia se împrieteneau cu câte un extraterestru bizar sau cu prietenii acestuia.

Iniţial, credeam că Topy, Rana, Giraf şi Sibip erau sau vor fi pe parcursul serialului nişte super eroi de acţiune, un fel de Ţestoasele Ninja în spaţiul cosmic, dar defapt ei au rămas nişte “tăntălăi” cu farmec, pe care norocul, inspiraţia de moment sau diplomaţia îi salvează din orice situaţie. Poate şi de asta acest serial este atât de căutat, râvnit şi discutat de cei care l-au îndrăgit în copilărie. Fiecare episod era atât de divers şi plin de neprevăzut. Mereu ziceam, acum sigur îi mănâncă extratereştrii, sau îi sacrifică unui zeu-plantă, ca apoi să scape în mod inexplicabil pentru a mai apărea şi în episodul viitor. Sagittarius era o navă rachetă prăpădită în comparaţie cu celelalte nave din serial, masive şi ultrarapide, dar mie tot racheta aia îmi plăcea – Sagittarius nu era USS Enterprise, mândria flotei, ci una banală, cu echipaj banal, dar care trăia aventuri deosebite. Mie asta mi-a plăcut.

Ieri am găsit, mulţumită cunoscutului latrecut, “nostalgoblog” la care am avut şi eu plăcerea să contribui, acest episod bonus care mi-a plăcut teribil, mai ales pentru că e fără dialog, amintindu-mi de subtilele desene animate mute de demult, precum Pantera Roz sau, mai puţin cunoscutul Gustav, pe care îl urmăream la televiziunea maghiară înainte de revoluţie.