Sisyphus - von Stuck

[..] A hotărî dacă viața merită sau nu a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Deci problema care se analizează nu mai este “care este sensul vieții” ci “are viața vreun sens”?

Problema sensului vieții se află în interdependență cu sentimentul absurdului. Eroul absurd este cel care pe de o parte neagă existența lui Dumnezeu, iar pe de alta este incapabil să găsească un sens al vieții. Conștientizarea climatului absurdității care fundamentează existența are o serie de implicații asupra vieții individului: cunoașterea adevărată este imposibilă, semenii sunt inumani iar trecerea timpului implică oboseala și frica în fața morții.

Pentru a sublinia condiția existențială a omului, Camus realizează o paralelă între viața acestuia și cea a lui Sisif. Sisif este un personaj mitologic pedepsit de zei la o muncă nesfârșită și fără sorți de izbândă: el ridică neîncetat o stâncă spre vârful unui munte, de unde aceasta revine în vale, în locul de origine, rostogolindu-se din cauza propriei greutăți. Camus subliniază că acest mit este tragic întrucât eroul său estre conștient de munca inutilă. Așa cum, în cazul lui Sisif, sentimentul absurdului se naște prin raportare la o sarcină inutilă, tot astfel, în cazul omului, sentimentul absurdului se ivește în clipa în care el se raportează la lume.

Un conflict dureros se manifestă între nevoia firească a omului de a simți că viața sa are un sens, pe de o parte, și lipsa de sens a lumii, a existenței în genere, pe de altă parte: «sentimentul absurdului nu-i decât acest divorț dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său». Absurdul pe care omul îl trăiește constituie rezultatul dezacordului dintre aspirația sa spre absolut, spre un sens al vieții și respectiv, lumea în care el se simte străin și fără țel.

Pornind de la aceste premise s-ar putea susține că sinuciderea este o soluție adecvată la absurdul vieții: «a te omorî înseamnă că viața nu merită să fie trăită». A te sinucide înseamnă a recunoaște caracterul derizoriu al existenței, absența oricărei rațiuni de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian și inutilitatea suferinței (Mitul lui Sisif).

Sinuciderea este însă o soluție aparentă. Într-o lume absurdă, în care nimic nu are sens, singura valoare o reprezintă luciditatea — adică tocmai conștientizarea și asumarea absurdului, a condamnării la eșec a oricărei aspirații. Eroismul de a trăi în deplină conștiință absurdul vieții îl transformă pe individ din om absurd în om revoltat. Revolta este acea experiență privilegiată care asigură omului un sens al existenței în cadrul unei lumi absurde.

Pentru mulți, un dinte de dinozaur este doar un dinte sau o piatră oarecare și totuși este mult mai mult, este un fragment din istoria vieții pe Pământ, ajuns la noi printr-o întâmplare. Este greu de imaginat un milion de ani, pentru ca istoria civilizației de abea are câteva mii, iar aceste fosile sunt vechi de zeci de milioane, unele sute. Cu cât sunt mai vechi cu atât se aproie mai mult de începuturile vieții, când Pământul nostru era Pangeea primordială înconjurată de un ocean gigantic plin de creaturi ce azi par extraterestre, precum trilobitul de mai jos.

De curiozitate, “dintele” de megalodon de mai sus este doar vârful, un dinte întreg putând ajunge până la 18 centimetri. Acest mega-rechin a dezvoltat cei mai mari dinți dintre toate animalele și era atât de mare încât putea înghiți un automobil.

Dintele de mosasaurus, un fel de crocodil marin mai mare, îmi provoacă fiori gândindu-mă doar la faptul că acest dinte a mușcat din alți dinozauri acum zeci de milioane de ani.

Trilobitul este preferatul meu, pentru că este o vietate atât de străveche — înaintea dinozaurilor, acum 450 de milioane de ani, în apele mărilor prosperau aceste mici creaturi, asemănătoare unui fel de homar fără clești. Din păcate, antenele și picioarele nu s-au păstrat în această fosilă, dar este și așa remarcabilă — este ca o fotografie în piatră a unei epoci peste care au trecut deja două exctincții în masă.

Pentru cei interesați, există multe surse de unde se pot cumpăra fosile, iar eu am dat peste un site cu o ofertă destul de variată, aici.

Fosilele astea mă fac să realizez, din nou, dacă mai era cazul, cât de relativă poate fi percepția omului asupra lumii în care trăiește și asupra vieții ca fenomen. Existența noastră este extrem de scurtă și totuși avem șansa minunată de a privi atât de departe în trecut și un pic în viitor.

Supernovele sunt evenimente astronomice dramatice și spectaculoase prin care o stea “moare” într-o explozie gigantică, a cărei strălucire de moment se poate vedea chiar și din alte galaxii. Omenirea a asistat de puține ori la supernove. Prima supernovă este consemnată de astronomii chinezi în anul 185 era noastră, iar alte “stele oaspete”, cum erau ele numite, au fost documentate independent de diferite civilizații în 1006, 1054 și cel mai recent în 1604 (în galaxia noastră).

Betelgeuse este steaua roșie din stânga sus.

Orion a fost una din primele constelații pe care am învățat să le identific pe cer și despre care am citit mult, având de făcut un proiect în facultate pe tema constelației. Nu numai eu am fost fascinat de această frumoasă constelație, ci din cele mai vechi timpuri, civilizații precum babilonienii, egiptenii sau grecii au divinizat-o, considerând-o imaginea unui zeu (Osiris la egipteni).

Despre Orion s-a scris și speculat foarte mult, una dintre cele mai interesante ipoteze fiind corelația între centura Orion și piramidele egiptene. Unii au mers chiar mai departe, corelând stelele din Orion și piramidele cu munții Tharsis de pe Marte. Coincidență sau nu, toate acestea se suprapun într-un mod fascinant (chiar vă îndemn să verificați cu Google Earth/Mars/Sky și un program gen Photoshop)

Din păcate Orion sau străvechiul Osiris e pe cale să-și piardă umărul ceresc într-o explozie cosmică ce va fi vizibilă din alte galaxii, desigur după câteva milioane de ani! Asta e partea ciudată a cosmosului — dacă Betelgeuse ar exploda, am vedea de fapt ce s-a petrecut acum 600 de ani. Vorba lui Eminescu:

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Soarele nostru e un punct lângă Betelgeuse, care ar înghiți sistemul nostru solar dacă ar lua locul Soarelui. Genul acesta de comparații este foarte greu de făcut fără imagini, așa că vă recomand un post de al meu mai vechi, Călătoria prin spațiu.

Neil deGrasse Tyson

Unul din oamenii de stiinta pe care ii admir foarte mult este astrofizicianul american Neil deGrasse Tyson, popular pentru conferintele sale pe teme stiintifice si efortul sau de popularizare a stiintei si a gandirii rationale. In una din conferintele sale discuta despre inteligenta umana in raport cu a cimpanzeilor dar pune si problema unor alte fiinte mai inteligente ca noi. Va recomand sa vedeti fragmentul, este foarte interesant, iar Neil are un talent deosebit in a-si prezenta punctul de vedere. El remarca faptul ca diferentele intre ADN-ul nostru si cel al unui cimpanzeu sunt de circa 1% si totusi, acest 1% face ca noi sa ascultam simfonii pe computer si cimpanzeii sa traiasca in copaci. Facand o extrapolare, Neil Tyson isi imagineaza ca noi am fi cimpanzei pentru niste fiinte cu 1% mai “inteligente” ca noi. Adevarul e ca desi suntem mai inteligenti, nu suntem in stare sa comunicam cu nici o alta specie din categoria animalelor considerate inteligente, cimpanzei, delfini, caini, etc. Oare am putea discuta cu fiinte mai inteligente ca noi, sau ar fi imposibil pentru ca acele fiinte ar comunica la un alt nivel care ne este inaccesibil? Ar fi unul din motivele pentru care suntem “singuri” in univers. Probabil ca nu suntem singuri, ci surzi sau pur si simplu prosti…

Totusi, eu nu sunt de acord in totalitate cu ce zice Neil deGrasse Tyson despre inteligenta umana. Omul nu este suficient de inteligent (sau capabil) incat sa construiasca avioane inainte ca sa invete fizica si matematica. Omenirea a trebuit sa transmita cunostinte din generatie in generatie timp de mii de ani ca sa poata construi rachete care sa transporte oameni pe Luna dus-intors. Capacitatea omului de a intelege lucruri este data genetic si este relativ aceeasi, dar fara cunostinte omul degeaba e inteligent, pentru ca nu poate face nimic interesant. De asta omul preistoric ne-a lasat doar niste grafiti pe peretii pesterilor, pentru ca altceva nu stia sa faca, nu pentru ca nu ar fi putut altceva.

Diferenta cheie dintre noi si cimpanzei este capacitatea noastra de a transmite informatie.  Asta multumita limbajului, abilitate care in timp dus la dezvoltarea creierului astfel incat sa poata face o serie de asociatii si generalizari de care animalele nu sunt capabile. O alta diferenta esentiala este faptul ca omul poate transmite informatii generatiilor urmatoare, fapt ce duce la progresul speciei deoarece generatiile respective nu mai trebuie sa parcurga acelasi drum si pot continua, trasmitand la randul lor urmasilor si asa mai departe. Astazi vracii de acum 1000 de ani ni se par primitivi in comparatie cu medicii superspecializati de azi, dar acei vraci erau probabil la fel de inteligenti ca un doctor de azi, doar ca ei stiau foarte putina medicina.

Privind in sus, catre posibile fiinte superioare noua, imi imaginez ca in primul rand diferenta dintre noi si ei este nivelul de cunoastere, probabil comparabil cu prapastia dintre un vraci medieval si un doctor modern. Fiintele mai inteligente ca omul trebuie sa aibe un mod superior de a transmite informatie care implica si capacitati superioare de a prelucra informatia. O fiinta mai inteligenta va putea procesa mai multa informatie si totodata retine mai mult, probabil exponential mai mult, la un nivel de necuprins pentru mintea umana. Este greu de crezut ca una din functiile creierului uman este sa stocheze mai multa informatie decat ii este necesar unui om al pesterei, de vreme ce nu memoram aproape nimic din ceea ce citim, iar cu timpul uitam tot felul  de lucruri. De asta se poate spune ca omul a evoluat cu mult peste conditia sa de primata.

Internetul si calculatoarele au pus la dispozitia generatiilor de azi, la gramada, cunostiintele tuturor generatiilor precedente, iar informatiile se transmit practic instantaneu. Lucrurile astea sunt fara precedent in istoria omenirii. Dar omul nu e un computer, si ca pe viitor sa putem continua dezvoltarea stiintifica si explorarea universului, s-ar putea ca omul sa fie nevoit sa se transforme intr-o masina, ipoteza avansata si de astronomul Seth Shostak de la SETI. (Oricum, in ultimii ani ne-am lasat asimilati de tehnologie, ceea ce nu e neaparat un lucru rau). SETI este programul care cauta dovezi ale inteligentei extraterestre (search for extraterestrial intelligence) dar parerea mea este ca s-ar putea ca sa nu reusim niciodata sa comunicam cu fiinte mai inteligente ca noi si semnalele pe care le trimitem noi in spatiu sa fie doar un bazait de musca pentru eventualii exploratori ai galaxiei, mai inteligenti si dezvoltati ca noi.

Unii dintre cei mai mari filozofi din toate timpurile, Socrate, considerat in timpul vietii cel mai intelept dintre intelepti, spunea ca nu stie nimic (tot ce stiu este ca nu stiu nimic), tocmai pentru ca cu cat stii mai mult iti dai seama de cat mai ai de aflat si de invatat. Incepeam prin a scrie cat a evoluat stiinta si cate am ajuns sa stim despre Luna si stele. Nu suntem deloc inteligenti. Daca ar fi sa ne luam dupa inteleptul Socrate vom fi destepti cand vom spune ca nu stim nimic…

Este o realitate ca astazi totul se intampla foarte repede iar oamenii in general nu au timp decat pentru servici si cumparaturi. De asta nu prea mai avem timp sa citim destul sau sa ne punem anumite probleme. Sintezele sunt cele mai utile informatii pe care le putem avea, pentru ca putem sa ne informam repede despre niste lucruri pe care nu avem timp sa le aprofundam in detaliu.

Momente cheie ale istoriei universale

Iata de ce am facut aceasta cronologie(click aici pentru imaginea marita) , un proiect la care ma gandeam de ceva vreme si la care am lucrat destul de mult, in putinul timp liber pe care il mai am. Nu am pretentia de a fi un istoric, nici macar un bun cunoscator al istoriei universale, si de aceea consider acest proiect deschis. Comentariile si sugestiile voastre sunt bine venite. Exista multe cronologii de tot felul si de aceea am dorit sa fac ceva diferit, si anume o cronologie cu conexiuni, pentru ca multe evenimente importante din istorie au condus la altele si asa mai departe.

Criteriile pe care am construit aceasta cronologie sunt urmatoarele:

• se concentreaza pe evenimente cheie ce au schimbat istoria lumii
• omite evenimente militare precum razboaie sau batalii importante, dar include evenimente importante ce au dus la anumite razboaie
• nu prezinta neaparat premierele, de ex. cand s-a inventat prima data ceva (foarte multe descoperiri s-au facut prima data in China), doar daca acea inventie, descoperire, etc a avut un impact hotarator asupra istoriei lumii

Este usor de observat ca antichitatea este dominata de aparitia religiilor si a diverselor idei filozofice, marcate cu portocaliu, (Grecia, Egipt, China), evul mediu cuprinde epoca descoperirilor geografice (cu albastru), iar epoca moderna este dominata de descoperiri stiintifice si tehnologie (cu verde).

Una din primele concluzii care se pot trage din aceasta cronologie este ca civilizatiile din jurul spatiului Mediteranean au contribuit decisiv la istoria lumii, depasind, asimiland sau influentand alte civilzatii mai vechi sau mai sofisticate, cum ar fi egiptenii sau chinezii. Epoca marilor descoperiri geografice face ca civilizatia europeana sa se raspandeasca repede in lume si datorita superioritatii tehnologice, sa se impuna.

* * *

Urmeaza sa pun si o versiune in engleza, initial am inceput in engleza, dar am continuat in romaneste.

Nota pentru cei care vor sa foloseasca cronologia mea in referate sau alte lucrari pentru scoala sau facultate: contactati-ma inainte (v. pagina impresii) pentru ca nu am de gand sa cer bani. Nu luati pur si simplu imaginea, ca si cum ar fi a nimanui.

Synthia

Piatra legată de picior

Există un mic mare război între oamenii progresişti şi creaţioniştii-religioşii contestatari a oricărei descoperiri sau teorie ştiinţifică ce contrazice fantasy-ul popoarelor din epoca bronzului. Din fericire, ştiinţa vine tot mai des să arate cât de ridicol şi inutil este acest conflict de idei, între dovezi şi poveşti. Numai că lumea se învârte la fel şi nestingherită în jurul Soarelui, indiferent cât timp pierdem certându-ne, problema e că acest timp e preţios şi nu se poate recupera.

Noi în România ne-am întors la nişte mentalităţi medievale şi avem o şcoală care a degenerat pe măsură. Orice dezbatere pe tema asta e de prisos pentru că rezultatele se văd la ştirile de la ora 5 sau pe hi5, unde tinerii noştri “strălucesc” la propriu. Ca o comparaţie, România ridică o catedrală gigant a “mântuirii neamului” şi un milion de credincioşi se îngrămădesc la oasele sf. Paraschieva, în timp ce ţările civilizate alocă bani foarte mulţi pentru lucruri care chiar îi ajută pe cei vi, nu pe cei morţi. Sigur că şi în America există habotnici, dar acolo se mai întâmplă şi altceva — mai trimit nişte oameni în spaţiu din când în când, etc — în schimb, la noi este numai regres, sau cu alte cuvinte, “reîntoarcerea la originile noastre strămoşeşti”. Tot respectul pentru strămoşi, dar de ce trebuie să te întorci la trecut, când până şi cei mai îndepărtaţi strămoşi au căutat să meargă înainte? Revin la vorba lui Randi: nu vreau să mă întorc în peşteră! Tradiţiile sunt bune atât timp cât sunt utile, iar când sunt depăşite şi stupide, locul lor e în cărţi, nu la jurnalul de seară. Acelaşi lucru se poate spune şi despre credinţe. Din punctul meu de vedere, n-am nimic cu credinţele nimănui, doar cu cei care prin credinţa lor încearcă să-i ţină pe alţii pe loc, să nu-i lase să progreseze şi să afle mai mult. Cred că orice societate se confruntă cu problema asta, doar că pentru unele popoare, cum e al nostru, nevoia de progres e mai acută ca oricând.

BMW X5 Sport cu telecomanda, Scara 1:18

Pentru cei amatori de zbor, am văzut elicoptere cu telecomandă care mie mi se par grozave pentru spionat deși autonomia lor e destul de mică, poate tocmai de asta. Aștept cu interes ziua în care vor avea și avioane cu telecomandă. Prețurile nu mi se par mari, pentru că fiind interesat de modelism știu că prețurile la componentele specifice nu sunt deloc mici. Ca orice hobby, jucările cu telecomandă costă, dar cât timp e distractiv, merită. Eu unul, mi-am amintit de proiectele mele trăznite pe care le aveam acum câțiva ani (în ultimii ani de facultate la robotică) de a construi tot felul de mașinării și “geek-toys”.

Neagu Djuvara - Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane

Am să fac o mică paranteză.

• Acum vreo 15 ani descopeream un joc genial, numit Civilization. Pe vremea aceea aveam o profesoară anostă la istorie, iar subiectul nu mă interesa aproape deloc. În schimb, Civ era un joc foarte captivant în care preluai destinele unui imperiu și îl conduceai de la formare până prin mileniul trei, încercând să-i asiguri supremația mondială, din punct de vedere militar, comercial, diplomatic, cultural și economic. Jocul era foarte inteligent gândit și în mare respecta câteva din tiparele care apar în realitate, cea mai interesanta fază fiind momentul în care prin expansiune ajungi să te confrunți cu alte civilizații. Atunci puteai face alianțe, comerț, sau porni războaie care nu vor fi uitate prea curând în relațiile bilaterale.
  După mai multe jocuri am început să văd și eu niște tipare, dar pe atunci nu am făcut nici o legătură cu istoria, pentru că nu mă pasiona. Dar interesul începuse deja să mi se manifeste.

Anii au trecut și datorită unchiului meu l-am descoperit pe istoricul Neagu Djuvara, o personalitate despre care e de prisos să mai detaliez, și pentru care eu am toată stima. Este unul din puținii istorici care nu au complexe naționalist-triumfaliste în privința istoriei noastre, dar nici legat de alte nații și astfel nu se sfiește să facă niște analize mai nonconformiste, să le zic așa, într-un limbaj foarte accesibil. De fapt, mulți tineri au constatat că istoria este o materie interesantă datorită cărților acestui istoric.

Una din cărțile sale pe care o citesc acum este “Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane”, o lucrare mult mai succintă decât “Civilizații și tipare istorice”, dar mai ușor de citit pentru cei care stau prost cu timpul sau răbdarea. Djuvara face câteva paralele foarte interesante cu evoluția altor civilizații (folosește ca termen de comparații civilizații a căror istorie este bine documentată, precum romanii, grecii, chinezii, etc) și ne arată că civilizația americană și cea europeana trec, sau au trecut, prin aceleași etape:

• faza larvară – triburi/mici comunități, cum ar fi triburile dacilor
• faza de formare – când încă nu există niște granițe bine delimitate dar există o oarecare unitate în organizare, cultură, artă, etc. Eu numesc faza aceasta faza orașelor state, de exemplu Grecia antică (Atena, Sparta, Corint, etc), Mesopotamia (Babilon, Ur, șamd) sau mai recent, în Italia medievală: Florența, Milano, Pisa, Sienna, etc.
• faza regatelor combatante, sau faza de înflorire – în jurul unor poli de putere (cum ar fi orașele stat) se formează ducate sau regate bine organizate și care se remarcă pe lângă putere militară prin dezvoltare rapidă și creșterea influenței pe toate planurile. În această fază de maturitate încep conflictele cu puterile vecine și lupta pentru supremație. În China avem exemplul de manual al statelor combatante dintre care se impune în anul 221 î.e.n. regatul regelui Qin, care va da numele de azi al Chinei. În Europa, această fază este foarte evidentă, ea practic începând în Evul Mediu și încheindu-se după cel de-al doilea război mondial prin formarea Uniunii Europene

Urmează desigur o fază imperială, de hegemonie — astăzi avem “imperiul” Statelor Unite — continuată de o fază de fărâmițare (de exemplu împărțirea imperiului Roman) și decădere, prin care se reia ciclul amintit mai sus. Întodeauna decăderea unui imperiu lasă un vid imens de putere, care va duce la frământări mari pe teritoriul său și eventual la fărâmițarea totală prin întoarcerea la faza de orașe stat. Deasemenea, pe lângă vidul de putere, apare și o lipsă de direcție în domeniul artelor, a culturii și a organizării în general — după căderea imperiului roman, arta a decăzut și după multe căutări s-a ajuns la nivelul romanilor, târziu, prin Renaștere. Printre semnele prăbușirii “imperiului” european de azi este și turnura bruscă a artelor de la începutul sec. XX, prin tot felul de căutări cum ar fi cubismul, expresionismul, modernismul și așa mai departe, curente foarte diferite de cele anterioare.

Djuvara remarcă faptul că învingătorul fazei statelor combatante este mereu statul care intră în competiție din poziția de outsider: “cel mai excentric din punct de vedere geografic și cel mai târziu intrat în competiție“. Este evident cazul SUA, dar și a altor imperii, precum romanii, otomanii sau China (regatul Qin). Acest lucru pare să se apropie de o lege universală foarte subtilă, pentru că, de exemplu, avem o situație similară și în evoluție, anume speciile outsider ajung să se impună în fața celor care se întrec în lanțul trofic de multă vreme, dar acest fenomen se întâmplă pe timpul a milioane de ani (exemplu: Megalodonul vs. Basilosaurus si Dorudonul, megarechini vs. balene și delfini preistorici — megalodonul, prădătorul nr. 1 al oceanelor, va dispărea iar basiloraurus și dorudon vor evolua în balenele și delfinii de azi).

Ținând cont de toate aceste lucruri, este evident că hegemonia americană mai poate dura câteva sute de ani (maxim), dat fiind faptul că influența culturii americane este pe măsura puterii sale militare (Hollywood, hamburger, cultura fast-food, muzica, visul american, etc). Conform regulii, statul care se va impune în locul lăsat de SUA va fi cel mai probabil China, un outsider atat dpdv geografic dar și istoric, dar care are toate premisele (tehnologice, demografice, industriale, șamd) de a prelua supremația mondială.

Răspunsul e că acest sistem există aproape “din totdeauna”, și anume din timpul civilizației babiloniene (mijlocul mileniului al doilea î.e.n.), care au preluat multe cunoștințe matematice și astronomice de la străvechii sumerieni, pe care le-au perfecționat destul de mult la rândul lor.

Cu patru mii de ani în urmă, babilonienii aveau cunoștințe matematice foarte sofisticate, despre care poate am să mai scriu, dar particularitatea lor era că nu foloseau numere în baza zece ca noi, ci matematica lor era în baza 60. (Baza zece este sistemul zecimal, baza 2 este sistemul binar, baza 16 este sistemul hexazecimal, etc). Se pare că originea acestui sistem aparent bizar și complicat provine tot de la sumerieni care la începutul civilizației lor au folosit o combinație de baza 10 și baza 6, trecând apoi la baza 60. Ca o paranteză, sumerienii dezvoltă un sistem metric prin 4000 î.e.n., inventează roata, alfabetul, scrisul, dezvoltă geometria, aritmetica, algebra, descoperă bronzul și multe altele.

Avantajul bazei 60 constă în faptul că numărul 60 se poate împărți ușor la 2, 3, 4, 5, etc, și astfel, în baza 60 se pot scrie și calcula foarte ușor fracțiile simple și uzuale: 1/2, 1/3, 1/5 ș.a.m.d. În antichitate toate științele se dezvoltau numai pentru scopuri imediate, așa că aceste fracții erau utile și necesare la calcule de zi cu zi, de la piață, în construcții, irigații, armată, etc.

Revenind la minute și grade, trebuie amintit că babilonienii erau foarte buni astronomi, înregistrând cu mare atenție mișcarea astrelor și documentând totul pe tăblițe de lut. Ei identifică planetele vizibile cu ochiul liber (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) și sunt primii care definesc cele 12 constelații zodiacale cunoscute și azi în aceeași formă. Babilonienii, pornind probabil de la observațiile astronomice, împart ziua în 12 “ore duble” păstrând un sistem direct luat din astronomie și geometrie, de a corela totul cu cercul de 360 de grade. Tot ei stabilesc un calendar de tip lunar cu 12 luni a câte 30 de zile, rezultând un an de 360 de zile. Desigur, babilonienii știau că un an real are 365 de zile și aveau un sistem complicat prin care compensau, introducând luni fictive. “Abea” prin jurul anului 500 î.e.n. babilonienii trec la un calendar lunar sistematizat, similar cu cel pe care îl folosim noi astăzi.

• 1 zi avea 12 “ore duble” a câte 30 ges, fiecare oră reprezentând timpul în care pământul se rotește 30 de grade în jurul axei sau Luna 1 grad în jurul axei, adică 7200 secunde sau 2×3600 (două ore de azi).
• 1 oră dublă însemna 30 ges a câte 12 “mâini”, fiecare ges fiind timpul în care Pământul se rotește 1 grad în jurul axei sau 240 de secunde (4 minute).
• 1 ges însemna 12 mâini a câte 30 “boabe”, o mână fiind timpul în care Luna se rotea în jurul axei 1/3600 de grade, sau 1″ (o secundă de arc) aproximativ 2 secunde (de timp).

Un alt lucru interesant, la care nu m-am gândit și care e o ipoteză de a mea, e originea zilei a șaptea, zi “rea”, în care la babilonieni erau interzise o serie de activități, probabil originea zilei de sabat și a zilei de odihnă. Ipoteza mea se bazează pe faptul că numărul 7 era un număr negru pentru babilonieni, deoarece fracția 1/7 nu se putea scrie în baza 60 decât prin aproximări complicate.

Influența babilonienilor și a sumerienilor din multe puncte de vedere a fost imensă, dacă ne gândim că după mai bine de 4000 de ani folosim aproape același sistem ca și al lor (diferența fiind în cazul orelor că am dublat numărul orelor dintr-o zi), iar la geometrie trebuie să ne batem capul cu cele 360 de grade sumeriene