Comunicam prea mult

Telefonul mobil a ajuns sa ma enerveze tot mai mult. Este util sa poti comunica oricand cu cineva, dar utilitatea lui se intoarce asupra ta prin faptul ca si tu poti fi sunat la orice ora. Vrand nevrand ajungem “dependenti” de acest mod de viata si nu de putine ori, societatea ni-l impune. Un alt mijloc de comunicare foarte popular si comod este messenger-ul si toate formele de chat, folosite deja in exces de toata lumea.

Am ajuns la concluzia ca oamenii comunica prea mult si prost. De ce zic asta? Pentru ca de foarte multe ori ne sunam pentru orice fleac, doar pentru ca avem minute gratuite sau pentru ca trebuie sa folosim la ceva telefonul pe care am dat un salar sau doua. Desi suntem constienti de ridicolul de a trimite un email colegului de birou, o facem destul de des. Multi vorbesc pe messenger cu colegul de birou, si ii trimit emoticoane, chestie care mi se pare culmea chatului.

Nu stiu daca ati observat, dar obiectul cu prioritatea zero din viata noastra este telefonul mobil. Mobilul are prioritatea zero pentru ca indiferent ce facem intrerupem activitatea respectiva pentru a cauta telefonul si a raspunde la el, ca si cum convorbirea aceea ar fi mai importanta decat orice altceva si nu sufera amanare. Este un reflex pe care l-am dobandit din momentul in care ne-am luat telefon mobil. Nu degeaba ni se cere sa inchidem telefoanele in diverse locuri, precum sali de concerte, conferite sau, evident, la scoala.

Totusi, este cu adevarat necesar sa ne intrerupem prietenii, familia sau colegii dintr-o discutie pentru a raspunde la telefon? Nici macar nu e politicos, dar cand cineva ne respinge apelul, ne simtim mai jigniti decat daca cineva ne-ar inchide gura pentru a raspunde la telefon.

Un alt lucru pe care nu-l inteleg e de ce isi iau oamenii cu ei toate telefoanele si gadgeturile conectate la internet cand pleaca in concediu. Te duci sa te relaxezi si sa admiri peisajul, nu sa citesti ziarele din feed pe iphone. Pentru mine concediu inseamna deconectare, nu aceleasi tabieturi informatice pe care le am dimineata – de a citi presa, blogurile si emailurile cu prostii pe care le primesc invariabil. De unde sar la alt subiect, si anume emailurile, care devin un fel de doza zilnica de spam “vesel”. Bine, de asta am mai scris, n-am s-o reiau 🙂

Lumea pe care o stim nu a aparut odata cu telefonul mobil, deci stramosii nostri trebuie sa se fi descurcat cumva fara el. Probabil ei nu puteau sa-si sune nevasta din magazin si sa o intrebe, “draga, iti iau Milka sau Poiana?”, dar precis se descurcau cumva 🙂

Imi amintesc vremurile cand nu toata lumea avea telefon fix si cand imi intrebam colegii de scoala, tu la ce ora esti acasa ca sa vin la tine? Pe atunci convorbirile telefonice erau scurte si concise – preferam sa ne intalnim si sa vorbim fata in fata, decat sa stam 3 ore pe chat, cu toate ca stam in acelasi bloc sau zona!

Pe masura ce comunicarea devine tot mai facila, are loc si o trivializare a informatiei si o scadere a calitatii acesteia. Desi e tot mai usor sa te informezi, trebuie sa citesti si sa cauti tot mai mult pentru a fi bine informat.

Transportul in comun sau nervii de dimineata

Consider ca transportul in comun ar trebui sa fie folosit de cat mai multa lume, mai ales pentru mersul la serviciu, pentru ca si asa ne plangem de trafic si probleme de sanatate legate de sedentarism. Cu alte cuvinte, masina iti face fundul mare si scoate burta in fata 😛

Dar, pe de alta parte, transportul in comun este o bataie de joc si numai cei care nu au incotro apeleaza la el. Cu toate ca administratia din Timisoara incearca sa modernizeze transportul in comun, prin carduri de transport, GPS, numaratoare de calatori, panouri electronice cu informatii despre urmatoarele curse si alte SF-uri de 4 milioane de euro, tot soferul sau vatmanul ramane veriga slaba. De ce? In primul rand, pentru ca indiferent de orar si traseu, trebuie sa ai respect fata de cetatean, fata de calatorul care plateste abonament sau bilet, capitol la care soferii si vatmanii sunt deficitari.

Nu odata mi s-a intamplat sa alerg dupa autobuz si sa imi inchida usa in nas, cu toate ca aveam timp sa urc, autobuzul asteptand culoarea verde sau sa se elibereze traficul. De vreme ce alerg dupa el, nu e evident ca ma grabesc? Azi am patit acelasi lucru, dupa care am stat sa urmaresc cat timp sta efectiv un travai in statie. Nici macar 30 de secunde, fapt pentru care oamenii se grabesc si se inghesuie la usi ca niste animale speriate. Dupa ce ca am pierdut primul tramvai, cand am ajuns la destinatie cu al doilea, nu am avut timp destul sa cobor, indreptandu-ma spre o usa defecta, si pana sa ajung la alta, tramvaiul a plecat, asa ca am mers o statie in plus. Nu cred ca a oprit mai mult de 15 secunde. Lumea s-a inghesuit repede la usi, a sarit din tramvai si nea Grabila din cabina i-a dat drumul repede, parca transporta marfa, nu oameni.

Mai demult un alt nene, nea Dormila, n-a vazut ca urc si a inchis usile in momentul in care intindeam mana spre o bara, prinzandu-mi mana intre usi, eu ramanand agatat de tramvai. Noroc cu oamenii care au deschis repede usa, ca altfel ma faceam mai lung cu cateva sute de metri. Cred ca atunci am fost asa de socat de cele intamplate incat nu m-am gandit ca l-as putea reclama pe vatmanul ala inconstient. Defapt noi romanii ne-am obisnuit asa de mult cu nesimtirea incat credem ca nu mai are rost sa reclamam, si de asta sunt putine reclamatii, cu toate ca lumea este foarte nemultumita.

Mediocritatea la televizor

Observand audientele pe care anumite emisiuni le obtin si frecventa cu care anumite personaje, asa zise “vedete”, apar la televizor, am constatat tendinta publicului romanesc larg de a prefera sa vada la tv numai mediocritati, inculti, ratati si alti penibili. Oare de ce? Pentru ca romanul mediocru de acasa se simta bine vazandu-i pe aia cum se cearta si spun prostii, exclamand bucuros, “uite mai ce distrus(a) e ala/aia”!

Intr-o tara in care valoarea este pusa la colt de smecherie si tupeu, smecherii si semidoctii s-au abonat la toate emisiunile, asta pentru ca un specialist se pricepe la un singur lucru, dar un prost semidoct se pricepe la orice. Important nu e ce zice, ci cum o zice, si mai ales daca “i-o zice” cuiva.”Ba, ai vazut-o cum i-a zis-o?!” exclama romanul nostru consumator de tv ieftin. Asta conteaza, sa i-o zica, cine vorbeste mai tare si peste celalalt, acela are dreptate; defapt talkshowurile si emisiunile romanesti nu cauta concluzii si solutii, ci rating, pentru ca inainte de a fi profesionisti trebuie sa luam bani, cat mai multi bani, sa moara dujmanii concurenta.

Mediocrul se simte complexat de omul cult sau profesionist, care vorbeste intr-un limbaj specific si exact. Specialistul este opusul astrologului, care foloseste 4 sinonime pentru a spune acelasi lucru (vag), dar din care fiecare intelege ce vrea. Cu toate astea, cand se discuta o problema la televizor, nu se aduc 3 specialisti in domeniul respectiv, ci 3 guralivi si o vedeta, fiecare de alta meserie sau total in afara subiectului. Fiecare isi da cu parerea, iar omul de acasa e multumit ca se simte astfel mai destept decat astrologul, popa si politicianul care vorbesc despre acceleratorul de particule LHC. In schimb, fizicianului i se taie piuitul, pentru ca pe nimeni nu intereseaza povestile alea stiintifice. In fond si la urma urmei toti “stim” ca e o conspiratie si nimic nu e adevarat! Nostradamus stia el mai bine. There is no spoon, anyway!

Reacție la “lista infractorilor”

În primul rând nu este vorba de o reacție negativă la inițiativa mai multor blogheri (Orădeanul, De Ce, Visurât, ș.a.), ci mai degrabă punctul meu de vedere, mai nuanțat decât un simplu NU.

Am citit și auzit tot felul de discursuri pe bloguri și cred că România e plină de bloguri cu păreri și “inițiative”. Problema noastră cea mai mare, ca națiune, după Revoluție, este la nivelul mentalității. Nu suntem proactivi, nu știm să fim. Românul nu este înclinat spre eficiență și randament precum nemții, ci mai degrabă spre contemplare și cântarea a ceea ce contemplă. Cel mai grăitor exemplu este Miorița, cu ciobanul care își contemplă soarta sumbră.

Dar, este ușor să scrii, să zici să discuți și este cu totul altceva ca să și faci ceva. Noi în România ne rezumăm la a scrie și a ne indigna pe blogurile noastre, ne mulțumim prin a fi reacționari prin discurs, dar mai rar prin fapte.

Revenind la chestiune, înțeleg că “inițiativa” era ca să arătăm câtă piraterie este în România, și că toată lumea cu un calculator sau un iPod este defapt un “infractor” pentru că folosește soft sau material multimedia pentru care nu a plătit, iar de asta cartea de telefon este lista. Hmm… profund. OK, am înțeles că este o problemă cu pirateria, dar ce facem, doar tragem “un semnal de alarmă” și continuăm să furăm piratăm, pentru că toată lumea o face?

Ați observat cum în România, atunci când se adună o mulțime nemulțumită, se strigă invariabil “hoții“? La noi se strigă “hoții” foarte des, dar nimeni nu sare să îi prindă. Mă rog, acum nu propun ca toți “infractorii” din cartea de telefon să fie prinși și închiși, ci mă gândeam că am uitat ceva foarte important. Și anume puterea exemplului personal. Dacă toată lumea aruncă pe jos gunoi, eu nu o voi face și voi arunca gunoiul în mod “ostentativ” și demonstrativ la coșul de gunoi – “uite așa măi nesimțiților!”. La ce bun dacă mă indignez și scriu pe blog despre gunoi, dacă și eu arunc pe jos?

De asta ziceam că trebuie mai multă inițiativă. Dacă ești blogher sau jurnalist, fi tu primul care dai un exemplu, și scrie despre ce ai făcut, pentru că toți știm ce se întâmplă în România. Zilnic citesc posturi de genul: mă enervează cutare, mizerie acolo, indolență dincolo, nesimțire, etc… dar foarte puțini și vin cu o propunere sau măcar cu un discurs constructiv. Ne-am obișnuit să ne denigrăm orașele, semenii, țara sau obiceiurile, uitând că și noi suntem responsabili și că avem și noi procentul nostru de contribuție la ce ne supără. Și mai ales, nu facem mai nimic. Am un mare respect pentru cei care au inițiative la modul practic și întreprind acțiuni non-profit, voluntare, și care ajută la curățenia orașului, sau merg cu jalba pe la primărie pe problemele care ne supără pe mulți dintre noi – mizerie, indolență, lipsa de infrastructură, ș.a.m.d.

Legat de pirateria software – ca blogher, consider că dacă scrii despre fenomenul pirateriei, ar trebui să dai exemplu prin a arăta că ai cumpărat măcar un soft pe care îl folosești. Da, în România sunt venituri mici și asta este unul din motivele pentru care există piraterie, dar să nu uităm că există piraterie și pentru că “se poate” și că majoritatea fură “copiază” soft nu pentru că nu au bani, ci pentru că e la îndemână.

Despre fenomenul pitzipoanca

De o vreme a apărut o nouă moda în lumea blogurilor, şi anume să faci băşcălie de poze luate de pe reţele gen hi5. Nu mă deranja chestia asta ca fapt divers, numai că de un timp, chestia asta s-a transformat într-o manie pe care nu o mai înţeleg. La început, umăream şi eu pitzipoanca.org şi cocalari.com dar impresia mea e că totul a devenit cantitativ şi gratuit. Oricât ai încerca să o scalzi, un blog “pamflet” cu tot felul de penibili fără simţul ridicolului este până la urmă tot o palmă dată la căcat. Ce a început demult pe bloguri cu tradiţie în caterincă, precum gigel.org, a prins amploare pe cocalari şi pitzipoanca, iar bloguri din astea continuă să se deschida, de exemplu hai6.net. Alţi blogheri deschid rubrici de genul “târfuliţa săptămânii” ş.a.m.d. Nu înţeleg de ce, dar în fine. Continue reading