Poate ați auzit de celebrul violonist Andre Rieu, cunoscut mai ales pentru concertele sale inedite prin care popularizează muzica clasică într-un mod care ajunge la fiecare om, indiferent de pregătire sau cultură. Iată-l pe stadionul de fotbal al echipei Ajax Amsterdam cântând un fragment din valsul lui Șostakovici și apoi un pic din Corul Sclavilor din opera Nabucco de Verdi.

Vezi mai multe video din Muzica

Andre Rieu poate nu este cel mai bun violonist, deși are un Stradivarius, dar meritul lui imens este acela de a fi înțeles că muzica clasică nu trebuie închisă într-o sală de concert pentru melomani și snobi, ci trebuie să ajungă la toată lumea, iar el o scoate afară și reușește să antreneze până și microbiștii de pe stadion. Totuși, el a câtat la Ajax, nu în Ghencea sau Ștefan cel Mare

–

P.S. De o vreme nu mai scriu pe blog… văd că foarte multă lume toacă aceleași subiecte/mizerii care ne încurcă viața, criza, gropile, iarna, traficul, prostia și chiar nu mai am ce să adaug. E de înțeles, uneori îți vine să urli, și îți dai drumul prin blog. De primăvară aș scrie, dar să vină odată! În rest, până revin cu lucruri interesante, vă las cu muzica

Ciocănitoarea Woody și Nicolae Herlea (poate cea mai bună interpretare)

Adagio (Spartacus) – Aram Khachaturian

Va plăcut?

Dar de data asta nu e vorba de o fată, sau mă rog, este, dar mă refer la muzica ei. Nu pot spune că sunt un meloman, dar ascult cu plăcere şi muzică clasică mai ales când e vorba de ceva deosebit de care nu ştiam, şi sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu (cum ar fi muzica tradiţională Iraniană pe care am descoperit-o recent)

Este vorba de Sarah Chang. Probabil majoritatea dintre voi nu aţi auzit de ea, dar Sarah Chang este una dintre violonistele de top ale lumii, o virtuosa. Întâmplător am dat peste o interpretare a ei care mi-a făcut pielea de găină, cum se spune, şi imediat am vrut să ascult mai mult. Demult nu am văzut pe cineva să interpreteze cu atâta pasiune, să trăiască astfel muzica şi totodată să scoată un sunet atât de curat din vioară, un instrument deosebit de dificil, la care graniţa între armonie sublimă şi scârţâit este infinitezimală.

Născută în America din părinţi coreeni, Sarah Chang cântă de la 6 ani la vioară, fiind un copil geniu care la 12 ani susţinea concerte cu cele mai ilustre filarmonice din lume şi cu nume răsunatoare precum Placido Domingo. La 29 de ani, are un palmares formidabil şi se pare că interpretarea ei a ajuns la maturitate, stârnind admiraţie şi invidie deopotrivă.

Azi am să pun doar o melodie, binecunoscută multora, şi anume Suita Aerului de J.S. Bach, într-o interpretare fabuloasă, şi cu timpul am să revin cu altele, dar parcă nu e aşa interesant dacă vă dau totul deodată.

P.S. Deja mi-am “chinuit” prietenii cu linkurile astea, aşa că prin postul ăsta mă asigur că nu scapă nimeni.

Michael Jackson – Billie Jean, live în București 1992.De la Michael nu ne putem lua adio, pentru ca el va rămâne mereu cu noi, precum toți marii artiști.

Diferenta intre film si carte este ca filmul iti prezinta viziunea regizorului, pe cand, citind cartea si neavand suportul vizual,  iti creezi propria viziune, ceea ce ofera o experienta mai bogata si la un nivel mai spiritual. Filmul tine ocupati ochii si urechile, pe cand cartea iti tine ocupata mintea. Cam la fel se intampla si cu jocurile acelea cu grafica simpla dar sugestiva. Exista carti pe care imi doresc sa le vad ecranizate, din dorinta de vedea “cu adevarat” acele intamplari monumentale – Stapanul Inelelor ar fi o astfel de ecranizare, dar aceste filme nu pot decat sa completeze experienta cartii, nu sa o si inlocuiasca.

Inchei cu tema din Chronotrigger (foto) de Yasunori Mitsuda, cantata de orchestra Eminence

Dar acum voi scrie despre oameni care au reusit. Trupa Buzz, formata din Claudiu, Mihai si Amir, a castigat competitia, 60 de mii de euro de la Prima TV si un contract pe un an cu marea casa de discuri Universal. Felicitari lor, pentru ca au meritat, in special Claudiu si Mihai, care participa a doua oara, dar de data asta ca formatie. Fetele de la Pepper Girls – Jo, Laura si Raluca, au fost aproape, dar cineva a trebuit sa ocupe locul doi. Sincer, am tinut cu fetele, dar o parte din minte tinea si cu Buzz, pentru ca ambele trupe meritau premiul. Pe Jo o mai auzisem la MS1 si 2 in backing vocals, dar Raluca m-a impresionat cel mai mult prin voce, ea castigand defapt si premiul 2 la Mamaia. Trebuie sa fie foarte greu pentru ea ca sa gestioneze un al doilea loc 2, dupa peste 3 luni de munca intense in “cantonamentul” de la Megastar.

Oricine castiga eram multumit, dar “ghinionul” Ralucai  imi demonstreaza ca in viata nu e deajuns ca sa fi bun, sa ai valoare, sa muncesti enorm, si sa iti doresti ceva cu toata fiinta. Trebuie sa ai si un pic de noroc, iar norocul nu poate fi cuantificat, ca sa stim cat ne lipseste. Dar un lucru e cert – cat timp ai ceva de aratat, trebuie sa nu renunti si sa ti capul sus, pentru ca acum 2 ani Claudiu pleca de la Megastar, prematur, pe la mijlocul competitiei, iar azi a reusit ceea ce poate nici el nu credea cand s-a inscris din nou in concurs. Fetele de la Pepper Girls mi-au placut pentru ca de fiecare data creau un moment aparte, adesea exploziv si viu, ceea ce nu toate trupele din concurs reuseau. Mi-a placut ca au reusit sa exprime ca ele cred in ceea ce fac pe scena, prin atitudine.

Mi-au placut mai multe trupe, cu toate ca nu am scris saptamanal cum faceam anul trecut, dar interesul meu pentru  emisiune a ramas acelasi. O salut si o incurajez in continuare pe Bridge (sunt fan cu autograf, nu uita ) si astept concert Alien Kitten la Timisoara cat mai curand

In loc de incheiere sau recenzie banala, am sa pun cateva melodii de ale lor, pentru ambele trupe (va rog sa le ascultati)

BUZZ – Dincolo de nori (finala)

Pepper Girls – Banii vorbesc (finala)

Pepper Girls – I Don’t Want to Miss A Thing

BUZZ – A Kiss From A Rose

Primul lucru care m-a impresionat a fost numărul foarte mare de oameni care au venit la concert — practic sala a fost plină, iar lumea s-a înghesuit la intrarea devenită brusc neîncăpătoare. Am remarcat un numar foarte mare de pensionari dar și, în număr mai mic, tineri în jur de 20 și ceva de ani. Toți veniseră pentru Costel, și cu toate că concertul a început cu un scurt program al orchestrei filarmonicii, nimeni nu a întârziat de teamă ca să nu piarda locurile. Cultura la noi primește niște contribuții nesemnificative de la buget, iar asta se vede în mod dur din felul în care arată sala și chiar instrumentele muzicienilor, tocite și roase, fără strălucire.

Înghesuiți în scaunele vechiului și fostului cinematograf “Capitol”, lumea a uitat repede de orice discomfort, pentru că orchestra a susținut un concert minunat având în repertoriu unele dintre cele mai frumoase repere ale muzicii clasice – Adagio de Albinoni, Brahms, Mozart ș.a. Am remarcat cum ne-am obișnuit atât de mult cu era digitală și cu formatul mp3, încât am uitat cât de deosebit poate fi un asemenea concert, privit din sală și nu de la televizor sau ascultat la căști. Este minunat să iți abați un moment atenția de la muzică și să urmărești cu privirea ce face fiecare instrumentist în parte, cum contribuie la muzica pe care o asculți și cum fiecare își știe partea pe care o execută perfect, în totală armonie cu ceilalți. Toboșarul mi s-a părut spectaculos, pregătindu-se să bată precum un maestru de arte marțiale înainte de a sparge o cărămidă aparent fără efort. Toate aceste lucruri nu se văd ascultând un CD, și cu toate că nu completează muzica, întregesc experiența de a participa la plăcerea de a cânta muzică.

Costel Busuioc a fost la înaltime, iar sala l-a aplaudat în picioare de fiecare dată. Este incredibil cum un om atât de talentat și-a irosit mulți ani din viață ca muncitor necalificat, fără ca cineva să investească în harul lui. Am remarcat la el o eleganță și o ținută scenică deosebită, pe care nu o aștepți de la un om care până nu demult muncea pe șantier. Cu toate astea, are naturalețea omului care mereu își joacă propriul rol, care nu știe să disimuleze și să încerce să pară altfel. Omul acesta a reușit prin muzică și prin dragostea lui pentru muzică. Adesea m-am întrebat cum un om care provine dintr-un mediu rural sărac, fără posibilități, trăind pe câmp cu oile și pe șantiere, a ajuns să iubească și să caute muzica de operă, în loc să se mulțumească cu manele sau în cel mai fericit caz pentru condiția unui țăran, cu muzica populară.

După ce a încântat publicul cu arii celebre, printre care și Nessun dorma din Turandot de Puccini, cu care a castigat Hijos de Babel în Spania, Costel a primit o diplomă de excelență din partea primarului Gheorghe Ciuhandu, sub privirile intelectualilor și profesorilor care cu ani în urmă nu-i acordau nici o șansă carierei sale muzicale la Conservator. Încă trăim într-un sistem bolnav și rigid, care pune mai mult preț pe 4 ani de cultură generala (ce îi lipsesc lui Busuioc) decât pe un talent și potențial pe care îl au doar câteva nume în lume. Suntem un popor care este încă tributar invidiei și care mai are de învățat conceptul de solidaritate, pe care îl admirăm la alte popoare.

Din păcate, a fost un concert scurt. Busuioc nu a cântat mult, exact ca o mare vedetă, ceea ce a și devenit odată adoptat de Sony BMG. Este exact impresia pe care mi-a lasat-o — un mare cântăreț, trecut în grabă printr-unul din multele orașe pe care le are în turneu. Măcar am cumpărat CD-ul. Organizatorii au fost draconici și nu au permis să se filmeze, făcând o derogare de 3 minute, de care am profitat din plin, înregistrând prima piesă cântată de Costel — Ave Maria. Înregistrarea nu e cine știe ce, dar măcar vă faceți o idee.