Azi la mica mea rubrică cu recomandări muzicale, după o serie de Sarah Chang, vă propun o piesă pe care probabil ați mai auzit-o, “adagio” din baletul “Spartacus” de compozitorul sovietic de origine armeană Aram Khachaturian (1903 – 1978). Acest balet este una din compozițiile sale cele mai importante și această parte este cea mai frumoasă.
Category Archives: Muzică
Meditaţie din Thais
Cum v-am promis săptămâna trecută, revin cu alte interpretări remarcabile ale violonistei Sarah Chang.
Astăzi, Meditaţie din Thais de Jules Massenet. Cântă Sarah Chang alături de Orchestra Filarmonică din Bernin, condusă de Placido Domingo.
Va plăcut?
M-am îndrăgostit
Vă spun un secret: m-am îndrăgostit. 🙂
Dar de data asta nu e vorba de o fată, sau mă rog, este, dar mă refer la muzica ei. Nu pot spune că sunt un meloman, dar ascult cu plăcere şi muzică clasică mai ales când e vorba de ceva deosebit de care nu ştiam, şi sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu (cum ar fi muzica tradiţională Iraniană pe care am descoperit-o recent)
Este vorba de Sarah Chang. Probabil majoritatea dintre voi nu aţi auzit de ea, dar Sarah Chang este una dintre violonistele de top ale lumii, o virtuosa. Întâmplător am dat peste o interpretare a ei care mi-a făcut pielea de găină, cum se spune, şi imediat am vrut să ascult mai mult. Demult nu am văzut pe cineva să interpreteze cu atâta pasiune, să trăiască astfel muzica şi totodată să scoată un sunet atât de curat din vioară, un instrument deosebit de dificil, la care graniţa între armonie sublimă şi scârţâit este infinitezimală.
Născută în America din părinţi coreeni, Sarah Chang cântă de la 6 ani la vioară, fiind un copil geniu care la 12 ani susţinea concerte cu cele mai ilustre filarmonice din lume şi cu nume răsunatoare precum Placido Domingo. La 29 de ani, are un palmares formidabil şi se pare că interpretarea ei a ajuns la maturitate, stârnind admiraţie şi invidie deopotrivă.
Azi am să pun doar o melodie, binecunoscută multora, şi anume Suita Aerului de J.S. Bach, într-o interpretare fabuloasă, şi cu timpul am să revin cu altele, dar parcă nu e aşa interesant dacă vă dau totul deodată.
P.S. Deja mi-am “chinuit” prietenii cu linkurile astea, aşa că prin postul ăsta mă asigur că nu scapă nimeni.
Michael Jackson nu mai este printre noi
Da, e adevărat, Michael Jackson nu mai este, s-a stins la 50 de ani în urma unui atac de cord. A căzut un titan, un artist de talia lui Elvis sau a Beatles-ilor. Ar fi foarte multe de spus, dar mai bine las muzica să vorbească. Cred ca cel mai potrivit remember pentru noi este momentul București 1992, pentru că majoritatea își amintește de acei ani și de mania Michael Jackson care ne-a cuprins într-un fel sau altul, indiferent de vârstă, iar unii dintre noi am crescut cu Michael în casetofon și pe pereți. Sper ca acest videoclip să vă amintească de o mulțime de momente frumoase!
Michael Jackson – Billie Jean, live în București 1992.De la Michael nu ne putem lua adio, pentru ca el va rămâne mereu cu noi, precum toți marii artiști.
Ritmuri de consola
Ieri i-am auzit pe colegii mei din ghilda de wow cum vorbeau pe vent de muzica din jocuri. Si mi-am dat seama ca nu sunt singurul geek care isi aminteste cu placere de ritmurile ascutite si saltarete ale jocurilor de acum 10-15 ani. Final Fantasy, Chronotrigger, Mario (hehe), Prince of Persia, Zelda sunt cateva nume. Nu zic ca acum nu sunt oameni pasionati in spatele jocurilor de azi dar parca atunci, in “epoca de aur”, niste oameni incredibili faceau intr-un garaj cate un joc care urma sa devina legendar si generatorul unui nou gen, asa cum a fost de exemplu Mario sau Zelda create de Shigeru Miyamoto. Miyamoto a fost primul care s-a gandit si a reusit sa recreeze intr-un joc relativ simplist, aventurile copilariei, un fel de Cireșarii virtual, in care tu sa fi eroul principal. Pe atunci grafica era foarte limitata, dar imaginatia ajutata de o poveste bine gandita si de dialoguri interesante, completa lipsurile tehnologiei de la inceputul anilor 1990.
Diferenta intre film si carte este ca filmul iti prezinta viziunea regizorului, pe cand, citind cartea si neavand suportul vizual, iti creezi propria viziune, ceea ce ofera o experienta mai bogata si la un nivel mai spiritual. Filmul tine ocupati ochii si urechile, pe cand cartea iti tine ocupata mintea. Cam la fel se intampla si cu jocurile acelea cu grafica simpla dar sugestiva. Exista carti pe care imi doresc sa le vad ecranizate, din dorinta de vedea “cu adevarat” acele intamplari monumentale – Stapanul Inelelor ar fi o astfel de ecranizare, dar aceste filme nu pot decat sa completeze experienta cartii, nu sa o si inlocuiasca.
Inchei cu tema din Chronotrigger (foto) de Yasunori Mitsuda, cantata de orchestra Eminence