Era o vreme, demult, când pentru mine animalele erau un fel de dat de la natură pentru a face omului viața mai ușoară — animalele domestice — și un fel de ciudățenii care sfidează supremația omului “atotputernic” — marii prădători, puși la respect de pușca vânătorilor curajoși. Totuși, de mic am fost fascinat de tot ce e viu, pentru simplul motiv că lucrurile vii sunt fragile și efemere. Apoi, mai e ceva fascinant: faptul că fiecare lucru viu este unic și irepetabil, deoarece combinațiile mamei natură sunt nenumărate, iar noi prea preocupați cu alte lucruri ca să ne gândim la asta.

Foarte multă lume spune că animalele sunt inferioare nouă pentru că nu au sentimente, deși nu e clar ce sunt sentimentele și din cauza asta ar trebui să fie dificil ca să folosești ca criteriu un concept ambigu. Totuși, animalele ne surprind adesea prin tot felul de gesturi și reacții pe care le atribuim numai nouă, cum ar fi iubire, compasiune, curaj, altruism sau suferință. (poza de mai sus n-are nevoie de comentarii, este o maimuță care salvează un câine în China)

Una din maximele care îmi plac este “homo homini lupus” (omul e lup pentru om), vorba scriitorului roman Plautus. Pentru contrast aș putea pune și un video cu personalul medical de la maternitatea care a luat foc în București, oameni care stăteau pe coridor așteptând parcă indiferenți, în timp ce la câțiva metri de ei, niște bebeluși ardeau de vii. Pe mine scena respectivă m-a marcat într-un fel, pentru că n-am crezut că noi ca societate am putea coborî atât de jos, dar ăsta este un alt subiect.

Recent, am stat și am reflectat un pic la vorba aceea, “ca în junglă”, ce vrea să amintească de un mediu brutal și nemilos, unde cel mai puternic câștigă. De multe ori se spune că viața e ca o junglă, dar dacă mă gândesc bine, animalele au regulile lor nescrise, clare și simple. Animalele nu sunt capabile de răutate, ele fie se apără, fie vânează pentru a supraviețui. Oamenii în schimb au o mulțime de reguli, inclusiv legi și religii, pe care nu le respectă și mai au o serie de defecte pe care animalele nu le au: lăcomia, lașitatea și minciuna. De asta nu cred că suntem mai presus decât animalele, pentru că n-am reușit ca specie să devenim ființe superioare, eventual doar prin indivizi al căror exemplu fie l-am uitat, fie îl urmăm prea rar. Iar din când în când putem învăța de la colegii noștri de planetă, animalele.