Temă – gândeşte-te la un prieten cu care nu ai mai vorbit de mult

Se întâmpla ca să trăim alert, iar pentru mult timp viaţa noastră să se rezume la anumite activităţi repetitive şi stressante, precum şcoală, facultate, servici, afaceri ş.a.m.d. iar în tot acest iureş uităm sau nu avem timp să mai vorbim cu unii prieteni. De unii şi uităm că ne sunt prieteni, şi ne amintim surprinşi, când din întâmplare, ne lovim de ei pe stradă sau într-un alt loc neaşteptat. Atunci suntem bucuroşi de surpriză şi ne amintim cum a “zburat timpul”.

Acum, dacă tot aţi ajuns la mine pe blog, “take five” şi gândiţi-vă macar la un prieten sau prietenă cu care n-aţi mai vorbit demult, dar care nu merită să fie ignorat, doar pentru că n-aţi avut timp de el/ea…

Pentru avansaţi :) ) – încercaţi să şi contactaţi persoana respectivă, inventând un pretext după caz, ca să nu creadă prietenul vostru că aţi luat-o razna, că îl căutaţi doar ca să vedeţi ce mai face!

Codruţ

Adaptare după caietul de compunere (1987), colecţia personală.

Codruţ are o şapcă “Tudor” de culoarea vernil. El mai are şi un fular “Corvin” şi izmene groase de lînă “Ştefan”. El îşi mai ia şosetele “Victoria” şi bocancii “Vasile”. Mama îl lasă la joacă.

Afară e cald. Angheluţă vine beat de la toneta de îngheţată… Hai sa ne jucăm, zise cristalin Novac, golanul cartierului. Ce bine-i in vacanţă, exclamă unchiul Magheru . Codruţ vine cu o broască rîioasă (…) Pandele este un tîmplar şi jumatate. Piersicile lui Doboş sunt stricate şi zemoase.
Codruţ a leşinat de cald. Mama îl tîrăşte în pivniţă la rece…

Problema 3.2.

Oferiţi colegului(ei) de bancă un păhărel Berzelius în care introduceţi 10ml cianură cu arome după plac. Observaţi reacţia lui şi luaţi notiţe. În laboratorul de Ştiinţele Naturii, introduceţi colegul în acvariul cu scorpioni şi puneţi şarpele să îi aplice 2-3 muşcături de 2-5 ml venin.
După ce aţi terminat experimentele, găsiţi făptaşul prin metoda readucerii la absurd folosind obiectele de uz didactic. Faceţi autopsia colegilor urmărind drumul cianurii şi al veninului, întocmind o hartă, apoi mustraţi acţiunea laşă a celor doi şcolari în faţa celorlalţi.

© Bozo