Jun
28
2009
Ne aflăm la muzeul național “Anton Gatipa” din capitală. Ghidul nu mai face față curiozității elevilor.
- Tovarășe ghid, cât de veche este crăpătura asta din zid? întreabă Momîie.
- Tovarășe ghid, aveți plastelină veche? întrebă Mormă, mestecînd plastelina lui preferată, de culoarea maro închis.
- Tovarășe ghid, câți ani are goanga asta? întrebă Mască Iulică, strivind în mînușa lui de cauciuc o goangă mare și urîtă.
- Tovarășe ghid – să știți că Muokă s-a băgat sub covor! țipă Dăltuța (proasta)
- Gata copii, vă rog fiți cuminți, ne imploră ghidul disperat. Citiţi mai departe »
Jun
19
2009
Temă: scrieţi o compunere despre produsele văzute cu ocazia vizitei de lucru efectuate la Intreprinderea de Confecţii şi Prelucrarea Cimentului din localitatea Strigaţi I.C.P.C.S.
Codruţ are o şapcă “Tudor” de culoarea vernil. El mai are şi un fular “Corvin” şi iznene groase de lâna “Ştefan”. El işi mai ia şosetele “Victoria” şi bocancii “Vasile”. Mama îl lasă la joacă.
Afară e cald. Angheluţă vine beat de la toneta de îngheţată… Hai sa ne jucăm, zise cristalin Novak, golanul cartierului. Ce bine-i in vacanţă, exclamă unchiul Magheru. Codruţ vine cu o broască râioasă (…) Pandele este un tâm-
plar şi jumatate. Piersicile lui Doboş sunt stricate şi zemoase.
Codruţ a leşinat de cald. Mama îl târeşte în pivniţă la rece…