V-ați întrebat de ce ora are 60 de minute și nu 100, sau de ce un cerc este împărțit în 360 de grade și nu în 100, 200 sau 1000, de ce un an are 12 luni în loc de 10, de vreme ce peste tot folosim un sistem bazat pe puterile lui 10? Mereu m-am întrebat cine a stabilit împărțeala asta aparent ciudată și cum era demult, cu o mie sau două mii de ani în urmă; ce sistem foloseau oamenii atunci?

Răspunsul e că acest sistem există aproape “din totdeauna”, și anume din timpul civilizației babiloniene (mijlocul mileniului al doilea î.e.n.), care au preluat multe cunoștințe matematice și astronomice de la străvechii sumerieni, pe care le-au perfecționat destul de mult la rândul lor.

Cu patru mii de ani în urmă, babilonienii aveau cunoștințe matematice foarte sofisticate, despre care poate am să mai scriu, dar particularitatea lor era că nu foloseau numere în baza zece ca noi, ci matematica lor era în baza 60. (Baza zece este sistemul zecimal, baza 2 este sistemul binar, baza 16 este sistemul hexazecimal, etc). Se pare că originea acestui sistem aparent bizar și complicat provine tot de la sumerieni care la începutul civilizației lor au folosit o combinație de baza 10 și baza 6, trecând apoi la baza 60. Ca o paranteză, sumerienii dezvoltă un sistem metric prin 4000 î.e.n., inventează roata, alfabetul, scrisul, dezvoltă geometria, aritmetica, algebra, descoperă bronzul și multe altele.

Avantajul bazei 60 constă în faptul că numărul 60 se poate împărți ușor la 2, 3, 4, 5, etc, și astfel, în baza 60 se pot scrie și calcula foarte ușor fracțiile simple și uzuale: 1/2, 1/3, 1/5 ș.a.m.d. În antichitate toate științele se dezvoltau numai pentru scopuri imediate, așa că aceste fracții erau utile și necesare la calcule de zi cu zi, de la piață, în construcții, irigații, armată, etc.

Revenind la minute și grade, trebuie amintit că babilonienii erau foarte buni astronomi, înregistrând cu mare atenție mișcarea astrelor și documentând totul pe tăblițe de lut. Ei identifică planetele vizibile cu ochiul liber (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) și sunt primii care definesc cele 12 constelații zodiacale cunoscute și azi în aceeași formă. Babilonienii, pornind probabil de la observațiile astronomice, împart ziua în 12 “ore duble” păstrând un sistem direct luat din astronomie și geometrie, de a corela totul cu cercul de 360 de grade. Tot ei stabilesc un calendar de tip lunar cu 12 luni a câte 30 de zile, rezultând un an de 360 de zile. Desigur, babilonienii știau că un an real are 365 de zile și aveau un sistem complicat prin care compensau, introducând luni fictive. “Abea” prin jurul anului 500 î.e.n. babilonienii trec la un calendar lunar sistematizat, similar cu cel pe care îl folosim noi astăzi.

  • 1 zi avea 12 “ore duble” a câte 30 ges, fiecare oră reprezentând timpul în care pământul se rotește 30 de grade în jurul axei sau Luna 1 grad în jurul axei, adică 7200 secunde sau 2×3600 (două ore de azi).
  • 1 oră dublă însemna 30 ges a câte 12 “mâini”, fiecare ges fiind timpul în care Pământul se rotește 1 grad în jurul axei sau 240 de secunde (4 minute).
  • 1 ges însemna 12 mâini a câte 30 “boabe”, o mână fiind timpul în care Luna se rotea în jurul axei 1/3600 de grade, sau 1″ (o secundă de arc) aproximativ 2 secunde (de timp).

Un alt lucru interesant, la care nu m-am gândit și care e o ipoteză de a mea, e originea zilei a șaptea, zi “rea”, în care la babilonieni erau interzise o serie de activități, probabil originea zilei de sabat și a zilei de odihnă. Ipoteza mea se bazează pe faptul că numărul 7 era un număr negru pentru babilonieni, deoarece fracția 1/7 nu se putea scrie în baza 60 decât prin aproximări complicate.

Influența babilonienilor și a sumerienilor din multe puncte de vedere a fost imensă, dacă ne gândim că după mai bine de 4000 de ani folosim aproape același sistem ca și al lor (diferența fiind în cazul orelor că am dublat numărul orelor dintr-o zi), iar la geometrie trebuie să ne batem capul cu cele 360 de grade sumeriene :)

Etichete:
 

Ne mai “socializăm” mult?

Un semn că ai început să îmbătrânești sau că ești deja “expirat” e când începi să nu mai înțelegi trenduri și lucruri noi. Ce naiba e mania asta cu rețelele de socializare? Ok, era ceva nou și la modă acum câțiva ani să fi pe myspace sau hi5, dar acum găsesc tot mai iritant faptul că aproape peste tot sunt băgat aproape cu forța într-o rețea de socializare. Peste tot trebuie să îmi fac un profil, să public o poză (neapărat cu mine), să spun ce îmi place, unde stau, cu cine am o relație (de preferință cu link spre ea), pe ce parte dorm și așa mai departe. Sincer, pe cine naiba interesează cu adevărat persoana mea într-un context din ăsta virtual, sau de ce m-ar interesa pe mine că lui John Smith din Londra i se usucă plantația în jocul FarmVille?

O altă chestie relativ iritantă e asta cu statusul. E musai să ai un status, să știe lumea ce faci, că ai sughițat sau că tocmai ai aflat că afara plouă. Wow! Hai să nu fiu înțeles aiurea și să spun că recunosc utilitatea unor tweet-uri, mai ales dacă ai ceva de promovat, și chiar rețelele de socializare își au utilitatea lor. Adevărul e că rețelele astea au devenit perverse cu introducerea unor jocuri idioate care creează dependență, numai ca să nu-și piardă membrii. Dar pe mine mă agasează faptul că twitter și facebook sunt copiate și băgate în alte servicii care de fapt nu au ca scop socializarea, cuplatul, gargara și kitsch-ul social.

Un exemplu e Trilulilu. “Trilu” a început ca un youtube românesc și cu timpul a băgat o mulțime de chestii copiate din facebook, mergând spre o rețea de socializare ieftină. Mai nou mă întreabă unde stau, ce îmi place, care îmi e statusul…. băi, mă leși??? Trilulilu e pentru muzică! Dacă erau deștepți, crocozaurii de la trilu făceau o rețea numai pentru socializare în paralel cu youtube-ul lor și poate ambele servicii erau de calitate. Așa… mi se pare o struțo-cămilă. Păcat că lumea interesată de muzică pleacă și vin în loc cocălarii.

Un alt exemplu recent, e Google Buzz. Chiar nu simțeam nevoia să spun nimănui ce mai fac și din interfața gmail sau să urmăresc ce mai fac alții. Soluțiile Gmail sunt minunate, eu sunt un mare fan: mail-ul e bun, Reader-ul e grozav, Google Docs e iarăși foarte bun și îl folosesc, dar de buzăreală puteam să mă lipsesc. Evident, trebuie să-mi fac din nou un profil, iarăși aceeași rutină: o poză pătrată cu mine, unde stau, unde am învățat, unde lucrez, unde am lucrat, pe ce parte dorm, în ce nară mă scobesc mai des, și așa mai departe.

Mie nu-mi place ideea de a face publice atâtea informații despre mine și eventual familia mea. De ce trebuie să știe cineva unde stau și alte informații care în mod normal, în viața de zi cu zi sunt confidențiale? Intimitatea mi se pare un lucru tot mai de preț azi când toată lumea își bagă nasul în treburile tale și te trezești cu tot felul de reclame și scrisori în poștă sau prin sms/mms.

Eu știu un mod foarte bun de socializare: telefonul — salut, ce mai faci? Mai există și clasicul (deja) messenger/gtalk/skype. Și să nu uităm că oamenii se mai pot întâlni și în persoană :)

Etichete:
 

La cât de scumpe au devenit țigările, sincer mă întreb, în cazul oamenilor cu venituri obișnuite pentru țara asta, de ce dracu mai fumează. Totuși se fumează în prostie, toate barurile sunt blurate de fumul țigărilor. E clar pentru mine că sunt dependenți, pentru că altfel s-ar lăsa, sau dacă fumează de placere, ar fuma puțin, una două țigări pe seară, dar eu vad cum fumează jumate de pachet în două ore. Asta înseamnă câte un pachet în fiecare zi, adică în jur de 9-10 lei, cam 300 de lei pe lună. Cunosc oameni care dau și 500 de lei pe lună pe țigări, cu toate că au venituri modeste. De regulă la banii ăștia se mai adaugă și băutura, probabil încă pe atât.

Și mie îmi plac mult diverse chestii la care îmi e greu să renunț, dar asta nu înseamnă că o să renunț la mâncare sau am sa merg pe jos ca să îmi pot satisface poftele ca un copil mic. O senzație care îmi place foarte mult e primul pahar de cola dintr-o sticlă proaspăt deschisă, atunci când deschid sticla de cola și beau acel prim pahar “înțepător pentru nas”. Dar dacă lăsăm senzația la o parte, Cola e o mizerie de băutură, practic mult zahăr cu colorant și sifon. O gură de cola nu omoară pe nimeni, dar până la urmă pot să mă lipsesc de cola și să aleg în loc un suc bun de mere, și el ajutat de chimia alimentară, dar mai puțin artificial și toxic.

Cel puțin pe mine criza financiară m-a făcut să reevaluez tot ce mânânc și beau. Multe chestii s-au scumpit, iar altele par tot mai neaccesibile pentru portofelul tot mai subțire. De fapt nu am nevoie de o mulțime de mizerii pe care le cumpăram doar ca să ronțăi ceva sau ca să nu beau apă. Cât timp pot cumpăra 3 kiwi cu 1 leu și 3 portocale cu 2 lei, de ce să cumpăr un suc aproape 100% artificial cu 5 lei? Decât să iei o cola mai bine cumperi o bere, este mai bună și mai sănătoasă… exemplele sunt multe, dar totul e degeaba dacă ești comod.

Etichete:
 

Norman Rockwell

rockwell10-hpAzi Google ne amintește de artistul american Norman Rockwell (1894-1978, foarte apreciat mai ales în SUA pentru ilustrațiile și picturile sale care au creat un stil aparte specific lui Rockwell. Norman Rockwell s-a remarcat în special prin cariera de ilustrator, lucrând pentru revista Saturday Evening Post aproape 40 de ani, dar și realizând o mulțime de ilustrații pentru cărți și diverse publicații. Este unul din artiștii mei preferați în materie de ilustrație, în special pentru felul deosebit de expresiv în care desenează chipurile oamenilor, plasându-i în tot felul de ipostaze dinamice și haioase.

Rockwell este genul de artist pus pe șotii, care aproape în toate ilustrațiile sale are o poantă sau ironizează ceva. Spre sfârșitul vieții, tematica lui Rockwell s-a diversificat și a început să abordeze teme mai serioase, cum ar fi problema rasismului și a segregaționismului în America. A fost un artist popular și influent în SUA, fiind imitat și copiat (cel puțin mai multe teme de ale lui).

Îmi vine greu să fac o selecție cu lucrări de ale lui, dar totuși, iată câteva:

Barfitorii

Barfitorii

Marinarul

Marinarul


Rockwell apare discret în tabloul cu marinarul (în partea stângă, cel cu pipă).

Secretara

Secretara

Coperta revista

Coperta revista


Autoportret

Autoportret

Fata la oglinda

Fata la oglinda


Am să mă opresc la lucrarea Cunoscătorul deoarece face legătura cu mai multe alte opere de artă și artiști, contemporani cu Rockwell:

Cunoscatorul

N. Rockwell - Cunoscatorul - 1962

J. Pollock Ritm de Toamna

J. Pollock - Ritm de Toamna 1950

Rockwell amintește de celebrele ritmuri abstracte ale lui Jackson Pollock, iar mai jos, Mark Kostabi unește două lucrări într-una singură, Cunoscătorul și Nighthawks, dându-le un alt înțeles, paralele discutate pe blogul lui -X-.

M. Kostabi - Perceptions and Reality

M. Kostabi - Perceptions and Reality 1991

E. Hopper - Nighthawks 1942

E. Hopper - Nighthawks 1942

:?: Am o mică ghicitoare/problemă pentru -X- și cei pasionați de artă. În autoportretul lui Rockwell, sunt 4 miniaturi din care trei sunt ușor identificabile (Durer, Rembrandt și Van Gogh). Care e celălalt?

Etichete:
 

Un comentator ne iluminează aici în privința originii omului, arătându-ne că Jurasic Park e mai mult decât un simplu film:

Eu sustin faptul ca omul a fost contemporan cu dinozaurii.De fapt ei nu erau carnivori,la fel ca si celelate animale carnivore de azi,pana nu pacatuise Eva,pt k moarte nu exista.Desigur, dinozaurii au murit in potop.
[..]
Cu Paradoxul tau dai dovada k tu nu intelegi ce inseamana infinitate.Iar dak d-zeu ar face o piatra atat de mare si grea incat nici el sa nu o poataridica,ar chema vreun inger sa-l ajute ,numai k tie nu-ti fuge mintea.

De ce scriu acest post?

Am fost întrebat de ce mă iau la harță pe blog cu cei care nu-mi împărtășesc ideile. Răspunsul e simplu. Pentru că țin foarte mult la adevăr și pentru că mă interesează adevărul, mai ales atunci când scriu posturi cu conținut științific și nu numai. De fapt voi încerca mereu să corectez orice nonsens științific sau o răstălmăcire personală a unor lucruri fără tăgadă din categoria 1+1=2, chiar dacă asta înseamnă șiruri lungi de comentarii și posturi. Din toți vizitatorii, frecvenți sau întâmplători, dacă voi lămuri măcar unul, e o bătălie câștigată pentru mine.

Despre religie

Din punctul meu de vedere, religia are două componente importante: o componentă personală — relația personală a unei persoane cu divinitatea, indiferent cum e aceasta definită — și o componentă socială, anume aderarea și integrarea într-o anume comunitate aparținând unei anumite religii, sărbătorirea unor date importante, practicarea ritualurilor specifice precum posturi, mersul la biserică, închinăciuni, rugăciuni, etc.

Eu respect foarte mult prima componentă enumerată de mine și anume latura personală a religiei, cu alte cuvinte, crezul omului. Fiecare e liber să creadă cum vrea și în ce vrea. De fapt fiecare crede în ce e mai bine pentru el, în ce simte că-l ajută, fie acela Iahve, Isus, Allah, Budha, Tao sau orice altceva, iar asta e firesc. Majoritatea are nevoie să creadă în ceva. Pe de altă parte, unii nu cred în nici o entitate supranaturală sau au propria lor viziune asupra lumii. Și asta e firesc. Tocmai din aceste motive un anumit crez nu se poate aplica oricui și un astfel de crez nu este valabil pentru toată lumea, indiferent ce convingeri pot avea unii.

Acceptă-mă pe mine ca să te accept pe tine

Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii religioși (cu precădere ei) e să încerce convertirea altora la credința lor, uitând faptul că nu toată lumea crede la fel și că nu fiecăruia credința respectivă îi rezonează precum lor.

Nu degeaba popoare întregi au rezistat convertirilor religioase încercate de alte civilizații cuceritoare și nu degeaba au murit oameni pentru o anumită credință devenind martiri — crezul altora nu le folosea lor, iar renunțarea la credința lor era ca și cum noi am renunța mâine la un picior sau la ochi.

Știința nu e o credință

Acum trecând la știință, știința e cu totul o altă chestie. Știința înseamnă dovezi. Teoria științifică nu este o părere, ci o ipoteză confirmată de dovezi. Dovezile se pot arăta, palpa, observa, nu trebuie credință pentru a vedea dovezi. Știința înseamnă 1+1=2, sau cu alte cuvinte, în contrast cu credințele, lucruri care sunt unanim valabile pentru toată lumea și care există indiferent dacă le cunoaștem, acceptăm, înțelegem sau suntem conștienți de prezența și influența lor. Un telefon mobil funcționează pe aceleași principii, indiferent de ce crezi sau dacă înțelegi cum funcționează.

De mai bine de câteva secole, știința înseamnă ceva despre care nu se mai poate vorbi cu dacă și parcă, iar toate domeniile sunt atât de avansate încât doar experții pot discuta cu lejeritate despre anumite subiecte, iar cele accesibile nouă, celor nespecializați sau neimplicați în cercetare, fiind noțiunile “elementare” din manualele școlare sau lucrurile ce țin de cultura generală: un pic de astronomie, fizică, geografie, chimie, biologie sau chiar elemente de genetică, matematică, etc. Pe unii ne preocupă cultura generală, iar pe alții, mai pragmatici (și mai numeroși astăzi), nu prea, pentru că la urma urmei, omul are nevoie doar de informațiile care îl vor ajuta în profesia sa, deși ideal ar fi să mai ia cu el și câteva lucruri pentru suflet: un pic de artă, ceva literatură, o poezie, și mai ales un pic de sensibilitate pentru muzică.

Datorită științei avem confortul, siguranța și tehnologia de care ne bucurăm astăzi și cu toate că acestea nu sunt totul, sunt o parte esențială a vieții noastre. Consider că avem toate aceste lucruri datorită triumfului adevărului asupra minciunii și a fricii, o luptă începută, cel puțin în Europa, prin evul mediu și câștigată cu prea multe sacrificii prin secolul 19, când cele mai multe teorii științifice au început să se lege între ele și să poată fi dovedite prin experiment, înlăturând concepțiile de tip dogmatic impuse de religie.

De fapt, eu sunt impotriva amestecului între știință și religie, între echer și spirit. Religia nu are de ce să se amestece în treburile științei, pentru că în timp ce știința perfecționează adevăruri incomplete, religia deține adevărul absolut. Odată ce l-ai descoperit pe D-zeu, nu mai ai nimic de descoperit, spunea un popă undeva la televizor. Problema cu religiile e că fiecare deține adevărul absolut, dar acestea sunt diferite, și astfel acceptarea unei variante ca unic adevăr absolut devine o problemă de credință.

Ignoranța se află undeva între religie și știință, un no man’s land al rațiunii, deoarece folosește noțiuni incomplete și deformate din ambele părți. Îi știm prea bine: inculții, superstițioșii, semidocții, pseudo-savanții, sau pur și simplu proștii.

Care e problema mea?

Până la urmă, dacă ați citit până aici, veți întreba care e problema mea, de ce îmi pasă. De ce nu scriu despre fluturi sau mâncare verde. Îmi pasă pentru că toți acești ignoranți au sau vor avea o slujbă la un moment dat, iar eu voi pune mereu la îndoială competența profesională a unui om ignorant, sau din altă categorie, a unuia care amestecă religia cu profesia lui. Ce doctor e acela care în loc de medicamente îți prescrie o rugăciune sau ce fel de profesor e cel care spune că soarele se învârte în jurul pământului? Cum ar fi un judecător care judecă după convingerile religioase ale acuzatului, sau pur și simplu un polițai care discriminează pe criterii religioase? Dar medicii sau profesorii care pe criterii religioase combat un anumit vaccin sau un tratament preventiv, ignorând recomandările specialiștilor…

Ignoranța duce la o relativizare a tuturor valorilor și adevărurilor. Fiecare interpretează orice cum vrea și în mod firesc are dreptul la o opinie, dar e grav atunci când astfel de opinii pot pune viața sau sănătatea altora în pericol. In acelaști timp promovarea semidocților îi pune în umbră pe adevărații specialiști și profesioniști, ceea ce în România se întâmplă tot mai des.

Dacă vrei să discuți despre știință, trebuie să te informezi, trebuie să cunoști și mai ales să înțelegi despre ce vorbești, ceea ce nu e tot timpul ușor. Iar dacă vrei să combați, trebuie să știi mai mult sau măcar la fel de mult decât cel pe care îl contrazici. Mai mult îți trebuie argumente, dovezi. Când contești o teorie științifică, nu îl contrazici doar pe cel care o susține, ci și pe savanții care au fundamentat-o, ceea ce te pune într-o situație de inferioritate. Dar ignorantul nu cunoaște modestie. Niciodată.

Etichete: