Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire…

Actual, din nefericire și astăzi cât se poate de actual:

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

M. Eminescu — Scrisoarea a III-a

Inchid radioul, tv-ul si urechile

Nu mai pot deschide un radio sau un televizor fără ca să aud comentarii politice, de regulă aceleaşi, şi aproape că nu mai pot asculta un post de muzică fără ca un d.j. să facă apropouri politice sau tot felul de comentarii redundante. A înebunit lumea. Îmi e frică să pun pe Mezzo, ca nu cumva să-mi apară şi acolo un chibiţ anti sau pro. În apropierea turului 2, se vorbeşte şi la radio fără menajamente, ca la piaţă, despre opţiuni politice. Până şi glumeţii de serviciu de dimineaţă au dat-o pe politică şi intoxicare, în loc să-şi vadă de formatul lor. N-am crezut că o să ajung să îmi fie dor de glumele lor slabuţe şi previzibile, dar le prefer în locul acestui joc neverosimil de-a cetăţeanul turmentat. Dimineaţa chiar n-am chef ca să-mi spună cineva cum să votez şi cine ar trebui să facă guvernul. Vorba unui clasic grec: “nu ma f*te la cap înainte să-mi beau ceaiul”. Subscriu.

În ziua de azi, este o uriaşă aventură să fi un jurnalist bun în Romînia, pentru că marea majoritate sunt nu sunt plătiţi ca să aibe o opinie, ci ca să scrie opiniile altora. Mi se pare înjositor peste măsură ca cineva să-ţi confişte ideile. Înainte să termin liceul, m-am gândit şi la ideea de a mă face ziarist, direcţie firească pentru că 2 generaţii din familia mea au fost ziarişti. Dar atunci m-am gândit că va fi o inflaţie de jurnalişti şi că probabil, ar trebui să fac altceva mai pragmatic. Acum nu-mi pare rău, deşi e o meserie frumoasă, dar batjocorită azi de cei care o practică.

Totul se rezumă la bani. Aţi putea spune că de, la fel e şi în occident, dar eu spun că da, o fi şi acolo, dar vorba asta e adevărată mai ales în ţările slab dezvoltate şi sărace. Mizeria îi împinge pe oameni să facă jocul celui care dă, jocurile patronului şi aşa mai departe, pentru că fără acei bani oamenii riscă să ajungă în stradă sau să ajungă din nou foarte săraci. De asta eu văd jurnaliştii noştri ca pe nişte căţeluşi chiuaua care latră mult şi cu răutate. Sunt mici, trişti şi patetici. Ultimul lucru pe care i-l poţi lua cuiva este demnitatea. După aceea omul nu mai are nimic. Iar odată ce te-ai vândut eşti un nimic. Nu poţi scrie din convingere şi să ai o părere proprie, fără a fi măcar cu o idee diferită de cea a unui coleg de baricadă. Dar toate comentariile sunt la unison, ca sunetul unui diapazon menit parcă să dărâme prin rezonanţă un singur om. Aşa cum unii candidaţi citesc hârtiile şi bileţelele altora, aşa şi aceşti jurnalişti cântă după portativul finanţatorului. Noroc cu internetul şi cu puţinii oameni care mai ţin la deontologia lor profesională, dar şi la caracter.

Din ce am văzut eu, anii de campanie maliţioasă făcută la tv şi în presă nu au contribuit semnificativ în alegeri. Concluzia mea e că toată agitaţia care se face la televizor, radio şi în presă nu va schimba semnificativ ceea ce arată sondajele reale, cele pe care le ţin politicienii în sertar. Lumea de la oraşe dar chiar şi cei de la sate cu acces la informaţie, nu mai pot fi prostiţi ca în anii 1990. România e polarizată între două categorii majore — oamenii progresişti cu acces la informaţie pe care îi găseşti cu precădere în mediul urban şi în vestul ţării — şi populaţia conservatoare, refractară la schimbare, oameni pe care îi găseşti mai mult în mediul rural şi în oraşele mici, susceptibili la pomeni şi promisiuni deşarte. Preşedintele va fi hotărât de categoria care se va mobiliza mai mult la vot, pentru că opţiunile oamenilor sunt în mare parte fixate dinainte de alegeri.

De ce mă duc la vot

Eu consider că dacă nu votezi, nu ai dreptul să te plângi de “țara asta, ca la noi la nimenea”. Chiar dacă nu am un candidat pe care să îl simpatizez, cineva dintre ei tot va fi la putere și nu cred că scenariul va fi identic indiferent de cine va câștiga. Cel puțin nu pentru cel obișnuit ca mine, care trăiește dintr-un salar românesc, pentru care orice schimbare, cât de mică, se simte pe termen scurt sau mediu, iar felul în care se gestionează criza economică la noi este poate cel mai bun argument în favoarea penalizării celor implicați, prin vot. Chiar vreau ca cei care s-au arătat iresponsabili să piardă urât și sper să dispară repede din politică.

Din păcate cunosc mulți oameni, mai ales tineri ca mine, care s-au blazat și nu mai votează. Nu sunt oameni plini de bani cărora să li se rupă, ci dimpotrivă. Ei au renunțat prea repede și prea ușor la a susține un proces de lungă durată — și anume transformarea într-o republică democratică — pentru că au fost dezamăgiți de răspunsul primit la întrebarea “dar mie ce-mi iese”. Noi suntem doar la 20 de ani de la revoluție, adică la început. Altor state le-a luat chiar și sute de ani pentru a ajunge la democrațiile cu care ne comparăm azi: de exemplu Franța e la a cincea republică, Corea de Sud la a șasea. Să nu uităm că până azi am avut conducătorii pe care i-am meritat și mai rău, pe care noi ni i-am ales, sau în cazul blazaților, pe care alții i-au ales pentru ei.

Eu nu vreau ca lelea Floare de la sat să decidă în locul meu după culoarea plasei cu alimente primită de la primar. Nu vreau nici ca moș Costache, nostalgic și conservator, să aleagă pentru mine butelii și ajutoare pe care tot eu le voi plăti. Nu vreau nici ca partidele să-și facă jocurile și să câștige pe baza absenteismului, prin mașinile lor de partid cu votanți disciplinați. Votul meu e doar unul, dar fiind parte dintr-o conștiință colectivă, întotdeauna am considerat că ce fac eu contează și poate influența pe alții, nu invers.

Ii pasa cuiva de europarlamentare?

Eram curios dacă îi pasă cuiva de alegerile astea pentru care s-au agitat atâta penibilii noștri politicieni. Ei ce vor defapt? Un fotoliu comod la Bruxelles, un salariu gras de europarlamentar și o groază de privilegii care vin la pachet cu această demnitate. Problema lor e că nu le merită și România ar trebui să închirieze niște europarlamentari cu ora de la alte state mai “cu bucă” decât noi. Ăștia ai noștri în loc să explice ce naiba o sa facă ei acolo, pt că eu tot n-am înțeles (dar cred că ăsta e singurul lucru pe care îl am în comun cu ei), penibilii se ceartă între ei și se iau de tot felul de căcaturi, poluând spațiile de emisie. Noroc cu telecomanda!

Ei cred că dacă au ajuns într-un partid și apar televizor, sunt parte din “elita țării” – frumoși, drepți, deștepți și onorabili – trăind cu impresia că noi suntem niște dobitoci care ne uităm la ei ca la niște modele de viață și o să îi urmăm pe culmile ipocriziei unde s-au cocoțat ca să behăie unii la alții. Ghinion că nu există și de data asta telecomanda care să schimbe țara.