Dimineața de zombie

24/06/2010, în Personal, de Sirg

E ora 5:59 AM. Afară e ziua e încă timidă iar din cerul căptușit de nori se revarsă o ploaie măruntă și rece, de dimineață. În liniștea generală, un singur obiect se trezește la viață disciplinat și consecvent, telefonul meu mobil care începe discret să cânte aceeași melodie tristă, numită Black Omen, din (jocul) Chronotrigger, pe care am ajuns să o detest. Mă trezesc imediat, ca un robot, dar sunetul ploii de afară îmi anulează tendința de a mă ridica din pat printr-un salt elastic, o tehnică anti-snooze și anti-lenevit. Vremea de afară e numai bună pentru dormit. Nici un câine cu diaree nu ar avea tupeul să se ceară afară pe așa o vreme. S-ar duce la wc, până la urmă câinii pot învața trucuri mai complicate. În ciuda letargiei care m-a împins la încă 5 minute de somn — fiecare minut contează — mă scol încet precum biblicul Lazăr, dar fug de lumină, pentru că până și soarelui îi e rușine să se arate așa devreme.

Într-o vreme nu eram în stare să-mi ung niște gem pe o pâine treaz, și acum mă mir cum pot să fac atât de multe în somn, inclusiv să aprind chibrite și să folosesc aragazul. E o performanță. La fel reușesc să mă spăl pe dinți și nu pe nas sau bărbie. Noroc că îmi pun hainele în ordine înainte să mă culc, altfel nu știu cum m-aș îmbrăca. De regulă nu țin minte cum ies din casă, pentru că mă trezesc pe drum, când mă claxonează cineva pe zebră sau când constat că tramvaiul tocmai a plecat. Era bine când aveam abonament, îmi găseam repede un scaun și dormeam, dar acum trebuie să mă înghesui pentru a marca biletul și trebuie să dorm în picioare precum caii.

Eu niciodată n-am înțeles de ce oamenii încep lucrul sau școala așa devreme de dimineață, pentru că randamentul e foarte scăzut și de regulă sunt ore pierdute, care îmi amintesc de orele de dirigenție. Țin minte că trebuia să venim de la 7, iar dirigintele ne citea toată ora din autorul său preferat, Camus, pasaje întregi pe care picoteam, bucuros că mă așezasem în spatele colegei cu părul lung ca o perdea. Important era să fim prezenți, indiferent dacă îți plăcea somnul sau Albert Camus…

Etichete: •
 
2 Comentarii
Lasă un comentariu

Remember – Ole ole Ceausescu nu mai e – 22 decembrie 1989

22/12/2009, în Nesortate, de Sirg

Euforie in Piata Operei pe 22N-am să uit niciodată ziua asta. Pe 22 s-a produs descătușarea noastră din frica în care trăiam în Timișoara decând devenisem liberi. Așteptam Bucureștiul, altfel, totul era pierdut. Îmi amintesc momentele în care televiziunea a început să prezinte primele imagini din studioul 4, cu Mircea Dinescu și Caramitru. Pe atunci nu-l știam decât pe Caramitru, de pe discurile cu povești pe care le ascultam. N-o să uit cum vecina de jos a ieșit din casă țipând de bucurie după care toți ne-am îmbrățișat în lacrimi. Atunci m-au luat ai mei în centru ca să văd și eu ce se întâmplă. (more…)

Etichete: • • •
 
0 Comentarii
Lasă un comentariu

Remember – 20 de ani de la Revolutie – 21 decembrie 1989

21/12/2009, în Nesortate, de Sirg

Acum 20 de ani era rândul Bucureștiului ca să preia flacăra revoluției începute la Timișoara. Mitingul organizat de Ceaușescu cu gândul la gloriosul său miting din 1968 (pe problema Cehoslovaciei invadate de ruși) avea să se întoarcă împotriva lui și să grăbească mult sfârșitul dictaturii.

Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:
(more…)

Etichete: • • •
 
0 Comentarii
Lasă un comentariu

Remember – prima zi de libertate – 20 decembrie 1989

20/12/2009, în Nesortate, de Sirg

Acum 20 de ani, Timișoara devenea sinonim cu libertatea. Era primul oraș liber din România și numele Timișoara era pe buzele tuturor din lume prin radio Europa Liberă din Munchen. “Armata e cu noi” a fost strigătul victoriei, momentul în care soarta comunismului în România a fost pecetluită. Au trecut 20 de ani de atunci și unii dintre noi fie au uitat, fie nu au apucat acele evenimente înălțătoare. Totuși, măcar odată pe an, avem datoria morală de a reflecta un pic, măcar un minut, la prețul plătit pentru libertatea și democrația noastră, pe care în general o luăm ca pe un dat, ca pe ceva firesc, ce există de la sine. Nu, libertatea românilor a costat cel mai scump față de celelalte țări satelit ale URSS, iar în cazul Timișoarei prețul a fost peste o sută de morți, inclusiv copii.

Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:
(more…)

Etichete: • • • •
 
1 Comentarii
Lasă un comentariu

Remember – 20 de ani de la Revoluție – 19 decembrie

19/12/2009, în Nesortate, de Sirg

Continuarea jurnalului început pe 15 decembrie:

19 decembrie 1989, marți.

Din nou la serviciu. Sîntem îngroziți. Ascultăm zgomotul blindatelor care se îndreptau spre piața 1 Mai (azi p-ța Iosefin, n.a.). Motivul — intreprinderea “Elba” cu circa 6000 de oameni era în grevă. Un camion de lîngă autogară și un tractor cu remorcă, încărcate cu pneuri au fost incendiate. Fumul negru și înțepător acoperea văzduhul. Blindatele au încercuit “Elba” și au îndreptat armele spre fabrică. Oamenii din “Elba” își cereau morții. Autoritățile au venit cu ofițeri înarmați și au somat oamenii să înceteze protestele. Dar muncitorii nu au cedat. Ei au refuzat să părăsească fabrica și după încetarea programului de lucru.
Vrînd să mergem acasă (la capătul celălalt al orașului fiul meu era singur) ni s-a spus: “vă descurcați cum puteți, peste tot se trage”. M-am dus cu soția spre Iosefin. Femei îngrozite fugeau spre noi. Două femei au fost răpuse lîngă Piața 1 Mai. Un grup mare de oameni strigau: “Porcilor, asasinilor!”. Un pluton de soldați aveau armele îndreptate spre ei. Ni s-a părut o veșnicie pînă a venit un tramvai, “1 roșu”. Ne-am urcat. Tramvaiul avea geamurile sparte, iar unde stăteam noi, geamul lipsea complet. Am trecut printre cordoane de soldați înarmați cu armele îndreptate spre noi. Deodată, în paralel cu noi mergea un camion plin cu soldați, în formație “arici”, cu armele îndreptate spre noi și cu degetele pe trăgaci. Erau la nici doi metri de noi și ne fixau cu privirea, gata să tragă. Mi-e greu să-mi amintesc ce am simțit atunci. Din fericire, camionul a cotit la Piața Sinaia spre dreapta. Am scăpat. La Maria, aceași camioane pline cu soldați în alertă de război. Ajuns acasă am constatat că rezervele de mîncare, și așa puține, erau pe sfîrșite, dar ne-am temut să ne întoarcem pentru cumpărături. Oricum magazinele din zonă erau devastate sau arse. [..]

va urma

Citește și:

Etichete: • • • •
 
0 Comentarii
Lasă un comentariu
« Articolele anterioare
Go To Top »