Nor “extraterestru” deasupra Moscovei

Iată un nor cu adevărat bizar. Nici nu ştiu dacă e vorba de un nor, de un fenomen, sau de un alt efect ciudat. (link)

Cert e că un astfel de fenomen crează o mulţime de speculaţii despre experimente militare ultrasecrete, arme meteo (cu care se ştie că ruşii s-au “jucat”), extratereştrii sau chiar puterea lui D-zeu. Bineînţeles că explicaţia oficială e că norul respectiv este un fenomen natural, datorat unei iluzii optice şi unor fronturi de aer rece. Hmm, poate. Totuşi, astfel de fenmene sunt observate foarte rar şi mă întreb, dacă fenomenul este atât de firesc, nu ar trebui să îl vedem mai des?

Hexagonul lui Saturn

Dar există lucruri şi mai stranii, a căror explicaţie nu poate fi o conspiraţie sau rodul mânuţelor gri ale extratereştrilor verzi 😉 Defapt nimeni nu are vreo explicaţie. E vorba de polul planetei Saturn, în formă de hexagon, observat şi documentat de NASA în două ocazii diferite, ultima chiar recent.

Este uimitor cât de puţin înţelegem despre planeta noastră şi mai ales despre Univers — hexagonul lui Saturn, pata roşie a lui Jupiter, materia neagră ş.a. sunt toate mistere ce aşteaptă să fie explicate. Mă gândeam că hexagonul lui Saturn s-ar putea datora unui fenomen fractal pe care nu îl bănuim datorită scării astronomice la care are loc fenomenul (în hexagon pot intra 3 planete Pământ). Dar atunci ce ţine pe loc vârtejul roşu de pe Jupiter de sute de ani? E cert că nu ştim mai nimic despre gigantele gazoase, şi de abea începem să deschidem ochii. Probabil de asta mă fascinează atât de mult cosmosul şi astronomia în general — pentru că pe măsură ce descoperi lucruri noi şi îţi detaliezi observaţiile, constaţi ce puţin ştii şi înţelegi defapt.

Semidoctii de la televizor

Ințeleg că jurnalismul are mai multe forme și că se ocupă fie de senzațional, politică, divertisment și altele, dar nu înțeleg de ce există atât de multă dezinformare la televizor (și nu numai). Pentru că jurnalismul prost e un subiect vast, mă refer doar la acele emisiuni unde sunt invitați tot felul de semidocți ca să-și dea cu părerea despre evoluție, civilizații dispărute, extratereștrii, big bang, univers, fizică, astronomie, destin și ce mai vreți voi. Dar, din păcate, oamenii ăștia nu au nici o idee despre ce vorbesc, sau, în cel mai fericit caz, au citit multe lucruri pe care însă nu le-au înțeles.

Azi, dau peste un nene “scriitor” la un post relativ respectabil, care își dădea cu părerea despre univers, și explica tot felul de prostii despre big bang și formarea sistemelor solare. De acord că big bang-ul e o teorie (acceptată totuși de o bună majoritate a comunității științifice) dar dacă cineva nu o înțelege, asta nu înseamnă că de asta nu e valabilă sau că e proastă. Zicea domnul scriitor că el nu poate accepta ca materia să explodeze în infinit (referindu-se la big bang). Păi nene, teoria spune că tot universul s-a născut prin big bang, inclusiv spațiul, care e o consecință a energiei, nu doar materia/energia. Apoi zice o altă aiureală, că teoria după care sistemele solare se formează din nebuloase (nori de praf și gaze de dimensiuni astronomice) e greșită, pentru că nimic nu se poate forma dintr-un nor inert și nemișcat. O simplă recapitulare a noțiunilor de termodinamică din liceu ne spune că atomii și moleculele din orice gaz sunt în mișcare, cu excepția cazului în care am avea temperatura de 0 absolut (grade kelvin). Pe lângă asta mai avem radiații și perturbații gravitaționale de la stele din jur și alte corpuri, comete, planetoizi rătăciți etc, așa că, dacă pui cap la cap niște noțiuni elementare de fizică poți înțelege cum se nasc sistemele planetare. Important e să gândești cu mintea ta.

De ce nu se poate invita un tânăr doctorand în astrofizică sau pe cineva de la institutul astronomic, în loc de tot felul de reeditări de prof. Hîncu? În sfârșit…

O altă emisiune care îmi displace, deși adesea temele sunt interesante, e acea emisiune științifico-kitsch-fantastică a lui Oreste, care profită din plin de ignoranța oamenilor. E firesc ca lumea să nu știe despre fizica cuantică sau alte domenii sofisticate, dar atunci mai bine aduci pe cineva competent și cu darul de a explica, decât tot felul de genii ratate care bat câmpii într-un discurs prolix care te prostește mai mult decât te informează.

Ca o concluzie, îmi amintesc din nou invitații de la emisiunea dedicată inaugurării acceleratorului Hadron collider de la CERN pe Realitatea TV — un preot, un politician, un astrolog și un fizician (în alt studio). Cine a vorbit mai mult despre hadroni? Popa și politicianul. Când a vrut să zică și fizicianul ceva, au băgat publicitate. Ce a înțeles românul? Să dea bani la biserică pentru că vine sfârșitul lumii și nu se știe dacă prinde loc în Rai, și că trebuie să meargă la vot ca să voteze cu politicienii responsabili care nu ar investi în cercetare.

De ce este timpul relativ?

Acum 100 de ani, Albert Einstein bulversa lumea științifică cu o teorie înțeleasă de foarte puțini savanți ai vremii, teoria relativității. E=mc² este ecuația imediat identificată cu Einstein și cu fizicianul genial, dar puțini înțeleg că ecuația asta spune că materia și energia sunt același lucru, doar în forme diferite.

După ce am devenit pasionat de cosmos și planete, am aflat din benzi desenate și reviste SF de dilatarea timpului, de paradoxul bunicului sau al gemenilor și alte chestii pe care nu le înțelegeam dar care păreau foarte interesante. Ce înseamnă toate astea? Ce e teoria relativității? Înseamnă că totul e relativ? Asta ne dăm seama și singuri, pentru că fiecare percepe lucrurile diferit. Unii care sunt nerăbdători simt că 5 minute trec ca o jumătate de oră, alții percep 5 minute ca pe câteva clipe. Într-un fel așa e și teoria relativității, ea spune că totul depinde de cel care observă lucrurile, raportat la ce observă. Dacă eu merg cu trenul am impresia că stau, iar trenul alăturat merge, când defapt e invers. Dar teoria relativității nu se referă la niște iluzii de genul acesta, ci la fenomene independente de percepția omului. Toate fenomenele fizice decurg la fel în orice situație, dar sunt percepute diferit de instrumente din sisteme de referință diferite. Adică legile fizicii sunt aceleași peste tot, indiferent de context. O deducție foarte importantă a fost deasemenea, că viteza luminii e o constantă determinată tot de niște legi ale fizicii, și mai mult, că e e limita maximă de viteză în modelul nostru de univers. Sincer, eu nu am înțeles exact de ce se dilată timpul, dar cel mai clar exemplu este al ceasurilor atomice sincronizate la femtosecunda (0.000000000000001 secunde sau 10 la puterea -15) puse fiecare în avioane care se deplasează la viteze diferite. În avionul care zboară mai repede, ceasul rămâne în urmă față de celălalt, deci timpul “se dilată”.

De aici vine paradoxul gemenilor — un geamăn devine astronaut și pleacă în cosmos cu o navetă care zboară aproape de viteza luminii pentru cateva minute. La întoarcere, astronautul revine neschimbat după cele câteva minute de zbor cosmic, dar plin de mirare își găsește fratele bătrân și lumea schimbată, pentru că în timp ce la el în navă trecea un minut, pe Pământ treceau ani.
Partea interesantă e că omul sau instrumentele nu pot percepe dilatarea timpului, numai raportându-se la alte repere din afara sistemului lor. Deci cosmonautul nostru relativist, nu ar simți că totul se întâmplă în slow motion, el nu ar simți nimic deosebit. E confuz, e bizar, e interesant.

În principiu, am înțeles cum, dar nu am înțeles de ce timpul se dilată, deși am căutat foarte mult un răspuns.

Telescopul lui Galilei, 400 de ani

Galilei prezentând telescopul său negustorilor veneţieniAzi se împlinesc 400 de ani decând savantul italian Galileo Galilei prezenta unor negustori Veneţieni noua sa lunetă, pe 25 august 1609, mult îmbunătăţită faţă de modelele ce existau în acea vreme. În anii ce vor urma, Galileo va face o serie de descoperiri foarte importante pentru viitorul ştiinţei cu ajutorul lunetei sale improvizate.
Totuşi, este greşită atribuirea lui Galilei cu invenţia telescopului. Invenţia telescopului îi este atribuită olandezului de origine germană Hans Lippershey, printr-un brevet din 1608 (deşi au existat lunete rudimentare şi înainte de această dată).

Care sunt meritele lui Galileo Galilei? În primul rând, Galilei este considerat de mari personalităţi ale ştiinţei, precum Stephen Hawking şi Albert Einstein, părintele ştiinţei moderne, pentru contribuţiile sale esenţiale la dezvoltarea metodei ştiinţifice. Îmi este foarte greu să prezint toate contribuţiile lui Galilei, deoarece sunt foarte multe, şi defapt nici nu-mi propun acest lucru.
Până la Galilei, dogmele erau regula şi totul era explicat fie prin filozofia lui Aristotel, fie prin Biblie. Galilei este primul care promovează experimentul ştiinţific şi care îşi susţine afirmaţiile — majoritatea şocante pentru acea vreme — prin observaţii sau experimente. În timpul vieţii el şi-a schimbat de mai multe ori părerile datorită rezultatelor experimentelor sale, un lucru care puţini oameni îl fac şi azi, pentru că se ancorează în prejudecăţi şi refuză să accepte noutatea. Teoriile lui au alarmat biserica şi pseudo-învăţaţii vremii care au intrat în conflict direct cu Galilei, acesta riscându-şi practic viaţa, într-o perioadă neagră a istoriei când cei acuzaţi de erezie erau arşi pe rug în pieţe publice ca formă de divertisment pentru plebe.

Dar interesul lui Galilei pentru astronomie şi fizică a fost mai mare decât frica de rug. El constată că toate obiectele sunt atrase cu aceeaşi forţă de pământ, observaţie ce îl va ajuta mai târziu pe Newton să formuleze legile mecanicii şi legea atracţiei universale. Se zice că Galilei ar fi aruncat simultan din turnul din Pisa două ghiulele de greutăţi diferite, notând că ambele ghiulele lovesc pământul în acelaşi timp, cu toate că una era de câteva ori mai uşoară decât cealaltă. Ulterior a repetat experienţa, invitându-i pe cei care îl contestau să asiste la unul din primele experimente ştiinţifice din istorie.

O altă descoperire deosebit de importantă este identificarea celor patru sateliţi principali ai planetei Jupiter, numiţi ulterior galileeni. Iniţial Galilei nu ştia ce sunt, pentru că arătau ca patru stele, dar urmărindu-i seară de seară, a observat că o “stea” dispăruse iar celelalte îşi schimbau treptat poziţia. Astfel a ajuns la concluzia că ce vedea el erau corpuri precum Luna, orbitând în jurulul altei planete — Jupiter — ceea ce era în contradicţie totală cu dogma care susţinea că Pământul este în centrul universului şi toate corpurile cereşti, fără excepţie, se învârt în jurul lui. Deasemenea, Galilei a observat multă vreme planeta Venus, constatând că aceasta are faze, precum Luna. (Orbita lui Venus se află între Pământ şi Soare pt cei slabi la astronomie) Practic el a văzut o umbră pe suprafaţa planetei Venus, ca şi cum planeta s-ar învârti în jurul Soarelui, observaţie ce l-a făcut să creadă în teoria heliocentrică a lui Copernic, pe care a şi susţinut-o defapt public, în ciuda presiunii uriaşe a bisericii.

Mormantul-lui-Galileo-FlorentaPe măsură ce Galilei şi-a perfecţionat telescopul, a reuşit să observe pentru prima dată inelul lui Saturn şi petele de pe Soare, fenomen neînţeles şi total neacceptat în acea perioadă, dat fiind statutul sacru şi divin al Soarelui, ce nu poate avea pată. Din păcate, curiozitatea lui Galilei pentru petele solare l-a făcut să-şi piardă treptat vederea, spre sfârşitul vieţii fiind aproape orb.
Pentru mine a fost un privilegiu ca să vizitez mormântul acestui mare om de ştiinţă, în 2008, în scurta mea vizită în Florenţa. Înmormântat în basilica Santa Croce, alături de mari personalităţi ale Renaşterii şi nu numai, precum Michelangelo, Machiavelli, Rossini şi Marconi, Galileo face parte din panteonul Renaşterii — oameni fără de care lumea ar fi mult mai săracă.

It’s been a long time

De data asta am să dedic un al doilea post unui eveniment aparent banal, aniversarea a 40 de ani de la primul pas pe Lună. Adevărul e că demult caut un pretext ca să pun acest clip pe blog. Să ne luăm un pic gândul de la existența noastră “normală”, de zi cu zi, și să ne gândim la acel vis pe care fiecare la avut măcar odată, că zboară. Nu știu care vis e mai frumos… Cred că zborul e visul cel mai vechi al omenirii și doar de mai puțin de 100 de ani, omul a reușit să zboare cu adevărat. Dar întotdeauna este “mai sus” și lucruri de neatins, iar cei care ajung sus ne inspiră pe toți într-un fel sau altul.

Probabil că misiunile omului în spațiu, culminând cu aselenizarea sunt cea mai mare realizare a omului până în prezent pentru simplul motiv că omul și-a depășit condiția de “pământean” și a ajuns între stele, acolo unde se credea că numai zeii pot trăi. Și iată că omul, în postura unui Belerofon modern, purtat de un Pegas de foc, a sfidat încă odată “zeii” și s-a îndreptat spre stelele odinioară mult prea îndepărtate. Dacă anticii au avut eroii lor — Perseu, Ahile, Hercule sau Ulise — putem spune că Gagarin, Armstrong sau Aldrin sunt eroii odiseei spațiale, pe care dacă ar fi trăit, Homer ar fi scris-o cu aceeași pasiune. Privind spre Lună, un astru adesea banal, dar uneori fascinant totodată, pare neverosimil că acum 40 de ani puteai să o privești și să exclami, sunt oameni acolo!

Pământul văzut de pe Lună de astronauții Apollo 11Poate cel mai minunat dar al misiunilor pe Lună este poza cu răsăritul Pământului. Cum spuneam, omul a ajuns la stele și odată acolo, a privit înapoi și s-a văzut, s-a regăsit într-un glob mic și albastru pe care îl numim Planeta Pământ, sau Acasă. Este o imagine a păcii, pentru că în acel mic “glob” este tot ce avem drag și deopotrivă tot ce disprețuim sau de care ne ferim. Nu este perfect, dar este Acasă, și acolo locuim cu toții.