Tag Archives: astronomie

40 de ani de la primul pas pe Lună

Posted on by

Din tensionatul conflict al Războiului Rece între SUA și URSS s-a născut una dintre cele mai îndrăznețe curse ale omenirii — cursa spațială. Pentru că amintirea celui de-al doilea război mondial era prea proaspătă pentru un alt război între marile puteri, și datorită scenariului distrugerii totale oferit de bomba cu hidrogen, cele două superputeri au ales să se înfrunte într-o competiție cu o miză aparent științifică — explorarea spațiului — dar a cărei motivație era defapt demonstrarea capacității tehnice și mai ales militare de a trimite o rachetă “atomică” direct în curtea inamicului.

Primul satelit — Sputnik, lansat de URSS in 1957“Mânușa” a fost aruncată de Uniunea Sovietică în 4 octombrie 1957 prin lansarea primului satelit pe o orbită în jurul Pământului. Reușita sovieticilor a fost un adevărat șoc pentru americani care și-au dat seama că rușii pot oricând să îi lovească cu o rachetă nucleară. Semnalul lui Sputnik ce trecea deasupra Americii, repentându-se obsesiv la fiecare 96 de minute, a fost pentru americani bătaia ceasului care i-a aruncat în cursa spațială. Totuși, americanii sunt depășiți de progresul sovieticilor în cursa spațială și în 1961 URSS reușeste să trimită primul om în spațiu, pe Yuri Gagarin, primul “cosmonaut” care face un zbor orbital în jurul Pământului în capsula Vostok 1. Ca răspuns, în același an, președintele Kennedy face provocarea de a duce omul pe Lună până la sfărșitul deceniului, făcând celebra afirmație: “we choose to go to the Moon not because it’s easy, but because it’s hard“.

Racheta Saturn 5 care purta misiunea Apollo 11Guvernul american începe să aloce sume uriașe pentru programul spațial, ne neînchipuit astăzi, și cu ajutorul cunoștințelor “împrumutate” de la nemți și prin experiența lui Werhner Von Braun (inventatorul temutelor rachete V-2 ale naziștilor), încep să construiască rachete tot mai performante, acumulând repede foarte multă experiență prin misiunile Mercury și Gemini. Proiectul Gemini le asigură americanilor o mulțime de premiere în cursa spațială, mai puțin spectaculoase, dar foarte importante pentru dezvoltarea proiectului spațial — manevre, schimbarea orbitei, andocarea în spațiu și orbitarea Lunii cu echipaj uman, 24-25 decembrie 1968 (probabil cel mai neobișnuit Crăciun din istorie). Experiența și geniul lui Von Braun conduc la construirea celei mai mari rachete din lume, Saturn 5, în 1967, capabilă să trimită oameni pe Lună. (Întretimp ambele superputeri trimiseră misiuni fără echipaj pe Lună dar și alte planete). O rachetă de tipul Saturn 5 avea 110 metri înălțime, 3000 de tone (!) și costa în banii de azi aproximativ 45 de miliarde de dolari. Cifrele astea explică destul de bine de ce de atunci nu s-a mai zburat spre Lună (dacă ignorăm aspectele politice).

Urma bocancului lui Buzz Aldrin pe LunaDupă testele făcute de misiunile Apollo 9 și 10, echipajul Apollo 11 este gata pentru a pune piciorul pe Lună, plecând din orbita Pământului la 16 iulie 1969. În data de 20 iulie, după 30 de orbite în jurul Lunii, modulul lunar “Eagle” se desprinde de modulul de comandă Columbia, lăsândul pe comandantul modulului Michael Collins singur în orbită, și aselenizează în Marea Liniștii, în locul ce va fi cunoscut ca Tranquility Base, după celebrele vorbe: “Houston, Tranquility Base here. The Eagle has landed“. După șase ore de pregătiri petrecute în modulul Eagle, astronautul Neil Armstrong pășește pe Lună, fiind primul om care atinge suprafața Lunii, spunând: “un pas mic pentru (un) om, un pas uriaș pentru omenire“. După el a coborât Buzz Aldrin, care a exclamat: “magnificent desolation” copleșit de imaginea peisajului selenar.

Placa comemorativa Apollo, lasata pe LunaAselenizarea a fost transmisă în direct la TV și monitorizată independent de mai multe țări, inclusiv URSS, nenumărate organizații și radioamatori. Transmisia a fost văzută de aproximativ 600 de milioane de oameni, un record absolut pentru anii 60. După două ore și jumătate petrecute pe Lună, timp în care cei doi astronauți au amplasat instrumente și au strâns sol lunar, modul Eagle era gata de întoarcere. Printre instrumentele științifice, astronauții au lăsat steagul american și o placă comemorativă cu harta Pământului și inscripția “Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came in Peace For All Mankind” plus alte obiecte comemorative.

Moștenirea misiunilor lunare este imensă. Nu numai că au reușit să transforme instrumente ale războiului și ale apocalipsei — rachetele — în simboluri ale progresului științific, dar au angrenat toate țările dezvoltate în cursa spațială ce ne-a adus sateliți, GPS și o mulțime de descoperiri științifice, în astronomie, fizică, medicină, electronică și telecomunicații. Cursa spațială a generat un boom științific fără precedent în istorie, căruia îi datorăm existența computerelor și a tutoror tehnologiilor conexe și mai ales Internet-ul. Pasul omului pe Lună a împlinit “profeția” lui Jules Verne și a deschis orizonturile omenirii spre următoarea frontieră — Marte.

Mi-am redescoperit pasiunea pentru astronomie :)

Posted on by

Căldurile astea mă duc cu gândul la nopțile reci de la munte a căror amintire îmi este foarte proaspătă. Nu-mi luasem destule haine groase de acasă și trebuia să dorm în trening și cu două pături. Iar acuma stau cu limba scoasă în casă ca un câine uitat la soare…
Nopțile reci de munte sunt bune și la altceva decât pentru a uita de căldura dintre betoanele de acasă. Cerul de la munte este atât de curat și odată ce se lasă seara, ești copleșit de numărul de stele de pe cer. Ce suntem noi? Văzuți de lângă altă stea, doar o mică steluță oarecare de pe cer, din miile pe care le putem vedea. După câteva momente de contemplare a cerului înstelat, fiecare devine fără să vrea filozof. Fiecare vede cerul în felul lui… unii sunt copleșiți de cât suntem de mărunți în universul infinit, alții văd măreția lui D-zeu și alții văd bolta ca pe ceva romantic și misterios. Poate într-adevăr, cerul e câte un pic din toate astea. Mie mi-a plăcut de mic să mă uit la cer și să identific stele și constelații care au fascinat omenirea de la ieșirea ei din peșteră până azi — binecunoscutul “Carul Mare”, steaua polară, strălucitoarea Vega, fascinantul Orion, inconfundabilul Sirius, maiestuosul Jupiter, inelatul Saturn și multe altele. Dacă ai și un binoclu poți vedea lucruri nebănuite. Din păcate vremea a fost cam instabilă, dar m-am mulțumit să observ sateliții lui Jupiter, identificați prima dată de Galileo Galilei acum 400 de ani, ca niște mărgele în jurul planetei. Acum mă gândesc că în loc să îmi iau nu știu ce telefon nou, deși mă tentează un iPhone (că tot se ieftinește modelul vechi), mai bine îmi iau un trepied mai bun sau chiar un ocular pentru telescop. Îmi doresc să fac un adaptor (de buget) pentru aparate foto cu care să pot poza ce se vede prin telescop sau binoclu; defapt sper să copiez o chestie pe care am văzut-o la producătorul Orion și care costă o groază de bani pentru un lucru simplu făcut din aluminiu și 2 șuruburi.

Până atunci, vă las cu pozele astea, făcute noaptea cu micuțul Canon IXUS 70. În poza din stânga se poate vedea planeta Jupiter (“steaua” cea mai strălucitoare), iar în dreapta e Luna, la lumina căreia se văd norii și aburii ce ies din munte. Dacă le făceam mai atent, le puteam lipi într-o panoramă de toată frumusețea…

Jupiter văzut de la Poiana Mărului Noaptea la Poiana Mărului

Fata cosmonaut

Posted on by

Cica azi, 19 ianuarie 2009 a fost cea mai deprimanta zi din istorie, sustin “expertii”. Eu am avut o zi grozava, deci expertii de debara ai tabloidelor s-au inselat cel putin in privinta mea. Lasand aiureala asta la o parte, am sa va povestesc despre altceva. Despre omul anului 2008 in Romania.

Omul anului 2008 in Romania, este o fata de care nu ati auzit la televizor, pentru ca se ocupa cu astrofizica. Aurora Simionescu, doctoranda la institutul Max Planck din Munchen, a observat impreuna cu colegii ei o mica mare parte din univers, care pana atunci exista doar in calculele expertilor. Si ce daca, veti zice, la ce bun toate astea? Pe cine ajuta, mai bine ajuta un caine vagabond, sau planta o floare. Da, asa gandeste majoritatea, in special din cauza ignorantei, care e boala grea de la Homo Erectus incoace. Recent, Aurora a primit o bursa de studii la NASA, unde sunt convins ca isi va rasplati sansa vietii prin vocatia ei pentru cunoastere in mediul cel mai performant pentru stiinta din lume.

Aurora Simionescu (c) Cotidianul

Cand eram copil, visam sa devin cosmonaut. Era un vis la moda pe atunci, toti vroiam sa fim un Gagarin sau un Neil Armstrong, dar pentru mine era si o fascinatie. In timpul penelor de curent ceausiste, cand intreg orasul era absorbit in noapte, puteam vedea o multime de stele pe care nu le vedeam deobicei. Era o descoperire, si ma intrebam de unde vin, cine le-a pus acolo, de ce unele pica din locul lor si se sting? Oare stelele mor? Si atunci am realizat ca stelele sunt ca noi, si au aceeasi poveste, se nasc, traiesc si mor, lasand lumina lor in urma, datatoare de viata.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Seara de seara vedeam mai multe si pe masura ce intelegeam lucruri, apareau noi intrebari. Unele stele imi devenisera cunoscute iar pe altele mai misterioase, le incurcam si incercam sa le deslusesc menirea. Oare fiecare stea e un om care a murit? Atunci de ce ne punem o dorinta cand pica o stea? Noi cum ajungem stele? Si as putea sa continui cu alte intrebari foarte pamantesti pe care multi si le pun cand privesc intr-o clipa de ragaz cerul instelat.

Adesea privim cerul ca pe un imens tavan ce ne acopera si ne ocroteste, dar cum poate fi un tavan infinit de departe? Hai sa recunoastem ca tavanul este chiar Pamantul, iar noi niste mici musculite care stam pe acest tavan tintuite de legea gravitatiei, privind in gol la un spatiu infinit presarat cu stele si povestea noastra. Noi suntem un punct in infinit si exista o infinitate de astfel de puncte, dar suntem incapabili sa cuprindem in totalitate acest fapt, fie ca ne dorim sau nu.
A fi cosmonaut inseamna sa faci acel salt de pe “tavanul” numit pamant, si sa te arunci in necunoscut. A fi cercetator-astrofizician inseamna sa faci acest salt mult mai usor si mult mai departe, pentru a raspunde unor intrebari ce tin de noi, pana la urma. Cine suntem noi si de ce. A cerceta in infinitul universului este poate la fel de inutil ca si a cerceta in infinitul sufletului uman, si totusi ambele experiente ne imbogatesc in feluri pe care nu le banuim la inceput.

Revenind la Aurora Simionescu, pot spune ca o “invidiez” si in acelasi timp ma bucur pentru ea. Cartile pe care le-am citit sunt doar numeroase piese de puzzle, dar eu n-am stiut sa le potrivesc si sa realizez poza cea mare, ca sa merg mai departe. Putini o fac. Ea a facut asta si mai mult, pentru ca nu s-a plafonat intr-un laborator oarecare. Felicitari! Stiinta de azi este atat de complexa si diversificata incat multe descoperiri par inutile sau bizare, si asta pentru ca sunt inaintea timpului lor. Savantii nu sunt vesnici, dar mostenirea lor dainuie mii de ani. Democrit filozofa in Grecia antica despre structura materiei si lui ii datoram cuvantul atom. Totusi, au trebuit sa treaca peste 2000 de ani ca spusele lui sa fie luate in seama si mai ales demonstrate experimental. Probabil asa va fi si cu multe din descoperirile din astrofizica, desi posibilitatile sunt nelimitate.

foto – Cotidianul
versuri – M. Eminescu (La Steaua)

4 ani pe Marte

Posted on by

Mars real color view from rover Opportunity

Patru ani pe Marte sună ca titlul unui roman de Jules Verne, dar totuşi, nu se referă la nimic ştiinţifico-fantastic, ci la ceva real. Ieri mi-am amintit că acum patru ani, în ianuarie 2004, urmăream pe CNN şi cu mult interes pe internet, primele imagini ale celor doi roboţi ai NASA, Spirit şi Opportunity, trimişi cu mult succes pe Marte. Iată că după patru ani, aceşti doi extraordinari roboţi încă funcţionează şi mişună pe planeta roşie, în pofida condiţiilor extreme de mediu şi temperatură care există pe îndepărtata planetă.

De mic am fost fascinat de planeta Marte, de poveştile cu marţieni, şi civilizaţiile marţiene dispărute, de chipul şi piramidele din câmpia Cydonia şi de relieful inedit care cuprinde cel mai înalt munte din sistemul solar, muntele Olimp (cca 21 km) şi valea Mariner, cea mai adâncă vale, de aproximativ 4 km. Probabil că Marte este cea mai fascinantă planetă (cu excepţia Pământului) în ciuda pustietăţii sale, fiind impregnată parcă în memoria noastră colectivă ca un loc unde totul e posibil, de la marţieni şi piramide kilometrice la noi oceane şi păduri marţiene.

În patru ani cei doi roboţi au parcurs o distanţă nesperat de mare de peste 11 kilometri pe planeta roşie, trimiţând spre pământ peste 210,000 de imagini de înaltă rezoluţie şi mii de măsurători ştiinţifice, dar praful depus pe panourile solare ale roboţilor începe să le diminueze capacităţile, urmând ca aceştia să se oprească, aşteptând o tornadă marţiană pentru a-i curăţa de praf 🙂

OZN identificat

Posted on by

După misterul OZN-ului de ieri m-am pus pe căutat pe Internet despre sateliţi (bănuiala mea) şi am descoperit o multidudine de lucruri interesante, aflând ân final că obiectul zburător observat de mine era un satelit, mai precis Staţia Orbitală Internaţională, sau ISS.
Mulţumită acestui site – www.heavens-above.com – am aflat că sunt destui de mulţi sateliţi care trec şi peste ţara noastră şi se pot observa cu ochiul liber.

Pentru cei interesaţi, siteul îţi arată în funcţie de locaţie ce sateliţi vor fi observabili în ziua cutare şi la ce oră 🙂