Tag Archives: democratie

Timișoara nu e de vânzare

Posted on by

Timisoara-01-dec-09Vâzând ce enormități se difuzau la televizor despre manifestația de 1 decembrie din Piața Operei, m-am hotărât să merg și eu în piață ca să văd ce se întâmplă. Nu m-a scos PDL-ul din casă, nu mi-a dat bani și nu m-a rugat nimeni, ci pur și simplu am suprapus curiozitatea cu dorința de a ieși din casă de ziua națională. Până la urmă ziua națională nu este o altă duminică leneșă.
Când am ajuns eu, simpatizanții PSD plecaseră, și pe jos erau mai multe afișe roșii rupte, cât și bucăți dintr-un afiș anti-PSD. Eu n-am văzut nici urmă de violență cum s-a spus, în schimb m-a impresionat virulența și indignarea oamenilor. Am vorbit cu tot felul de oameni și mulți participaseră la revoluție în 1989, alții veniseră pur și simplu din revolta față de manipularea de la televizor. Nu a fost o manifestare pro-Băsescu, ci una de protest față de deturnarea zilei naționale și batjocorirea Pieței Operei prin încercarea liderilor “alianței anti” de a folosi simbolurile sacre ale Timișoarei pentru campania lor electorală. Pactul pentru Timișoara încheiat de primarul țărănist cu “alianța roșie” și tupeul cu care au acoperit celebrul balcon al Operei cu bannerul lor electoral, i-a jignit profund pe timișoreni, mai ales pe revoluționari dar și pe timișorenii care țin la tradiția orașului lor.

O doamnă de vârsta a treia explica indignată, gesticulând frenetic cu mâinile: eu am venit să-l huidui pe trădătorul de Ciuhandu, nu mă interesează ceilalți doi păcălici. Un alt revoluționar arăta spre locul unde stătea la revoluție și unde a semnat Proclamația. Eram aici la revoluție și din acest balcon s-a strigat jos comunismul… Nu le e rușine comuniștilor lui Iliescu să vină aici? Iar acest primar s-a descalificat total în fața mea, spunea profund dezamăgit veteranul. Pe mulți i-a prins nostalgia amintirilor de la revoluție și am surprins multe grupuri povestindu-și unde erau în piață în acele zile și eventual, pe cine pierduseră sau alte întâmplări tragice peste care se așterne uitarea.

Se strigă “jos comunismul“, “rușine, rușine, rușine să vă fie“. Sunt mulți care fac poze și filmează cu ce apucă. Un bătrân scandează “păcat, păcat, de sângele vărsat“. Am un flash-back. Parcă sunt la revoluție, când aveam 10 ani și mă plimbam cu părinții prin piața răvășită de evenimentele de atunci, îmbrățișându-ne euforici cu necunoscuți care strigau victorie și libertate. Unii sunt tot aceeași oameni și asta mă emoționează. Fiecare cameră de filmat a unei televiziuni este un fel de paratrăznet al nemulțumirii și scandările se intensifică de fiecare dată. Echipele Realitatea TV și Antena 3 sunt huiduite îndelung, dar lumea nu se oprește din a scanda:”Geoană nu uita, Timișoara nu te vrea” și în final se scandează la unison “azi în Timișoara, mâine în toată țara“. Oamenii nu mai pot fi prostiți. Un domn îi explică altuia la ce se uită: “la B1 dom’ne, și la OTv, atât mai avem, restul e o mizerie“.

Eu nu știu în ce oraș din România mai este o astfel de solidaritate și atitudine față de simbolurile orașului. Din ce am văzut la tv, sunt oameni care nu pot înțelege că există orașe cu simboluri și oameni care țin la orașul lor. Timișoara este un astfel de oraș. Timișorenii au făcut o legătură de sânge cu orașul lor după ce le-au murit prieteni, familie sau copii pentru libertate, și după ce au cucerit libertatea într-o perioadă în care în România încă nu mișca nimeni. De asta nu e nevoie nici de bani, nici de invitații speciale pentru ca oamenii să iasă din casă și să-și apere simbolurile orașului lor. Piața Operei nu e orice simbol, e un loc sfințit cu sânge la revoluție, asta nu înțeleg cei care încearcă să denigreze Timișoara la televizor pentru campania lor electorală mizerabilă.

Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult a fost momentul în care s-a scandat “azi în Timișoara, mâine în toată țara“. Atunci am știut că din acel moment lucrurile nu se vor opri în Piața Operei. Sunt convins că înainte de a mă duce în piață mulți m-ar fi catalogat drept idealist, naiv, manipulat sau mai știu eu ce, dar defapt tocmai manipularea conform căreia timișorenii sunt niște huligani m-a scos din casă. M-a revoltat pur și simplu. Dovada că nu m-am dus degeaba, și că românii nu s-au blazat de tot, e că manifestarea spontană de la Timișoara a creat un val de manifestări similare și în restul țării. De asta sunt mândru că sunt timișorean. Că Timișoara are calitatea de a fi un reper atunci când trebuie și că cetățenii ei încă mai au ceva sfânt, spre deosebire de alții care s-au vândut demult.

Inchid radioul, tv-ul si urechile

Posted on by

Nu mai pot deschide un radio sau un televizor fără ca să aud comentarii politice, de regulă aceleaşi, şi aproape că nu mai pot asculta un post de muzică fără ca un d.j. să facă apropouri politice sau tot felul de comentarii redundante. A înebunit lumea. Îmi e frică să pun pe Mezzo, ca nu cumva să-mi apară şi acolo un chibiţ anti sau pro. În apropierea turului 2, se vorbeşte şi la radio fără menajamente, ca la piaţă, despre opţiuni politice. Până şi glumeţii de serviciu de dimineaţă au dat-o pe politică şi intoxicare, în loc să-şi vadă de formatul lor. N-am crezut că o să ajung să îmi fie dor de glumele lor slabuţe şi previzibile, dar le prefer în locul acestui joc neverosimil de-a cetăţeanul turmentat. Dimineaţa chiar n-am chef ca să-mi spună cineva cum să votez şi cine ar trebui să facă guvernul. Vorba unui clasic grec: “nu ma f*te la cap înainte să-mi beau ceaiul”. Subscriu.

În ziua de azi, este o uriaşă aventură să fi un jurnalist bun în Romînia, pentru că marea majoritate sunt nu sunt plătiţi ca să aibe o opinie, ci ca să scrie opiniile altora. Mi se pare înjositor peste măsură ca cineva să-ţi confişte ideile. Înainte să termin liceul, m-am gândit şi la ideea de a mă face ziarist, direcţie firească pentru că 2 generaţii din familia mea au fost ziarişti. Dar atunci m-am gândit că va fi o inflaţie de jurnalişti şi că probabil, ar trebui să fac altceva mai pragmatic. Acum nu-mi pare rău, deşi e o meserie frumoasă, dar batjocorită azi de cei care o practică.

Totul se rezumă la bani. Aţi putea spune că de, la fel e şi în occident, dar eu spun că da, o fi şi acolo, dar vorba asta e adevărată mai ales în ţările slab dezvoltate şi sărace. Mizeria îi împinge pe oameni să facă jocul celui care dă, jocurile patronului şi aşa mai departe, pentru că fără acei bani oamenii riscă să ajungă în stradă sau să ajungă din nou foarte săraci. De asta eu văd jurnaliştii noştri ca pe nişte căţeluşi chiuaua care latră mult şi cu răutate. Sunt mici, trişti şi patetici. Ultimul lucru pe care i-l poţi lua cuiva este demnitatea. După aceea omul nu mai are nimic. Iar odată ce te-ai vândut eşti un nimic. Nu poţi scrie din convingere şi să ai o părere proprie, fără a fi măcar cu o idee diferită de cea a unui coleg de baricadă. Dar toate comentariile sunt la unison, ca sunetul unui diapazon menit parcă să dărâme prin rezonanţă un singur om. Aşa cum unii candidaţi citesc hârtiile şi bileţelele altora, aşa şi aceşti jurnalişti cântă după portativul finanţatorului. Noroc cu internetul şi cu puţinii oameni care mai ţin la deontologia lor profesională, dar şi la caracter.

Din ce am văzut eu, anii de campanie maliţioasă făcută la tv şi în presă nu au contribuit semnificativ în alegeri. Concluzia mea e că toată agitaţia care se face la televizor, radio şi în presă nu va schimba semnificativ ceea ce arată sondajele reale, cele pe care le ţin politicienii în sertar. Lumea de la oraşe dar chiar şi cei de la sate cu acces la informaţie, nu mai pot fi prostiţi ca în anii 1990. România e polarizată între două categorii majore — oamenii progresişti cu acces la informaţie pe care îi găseşti cu precădere în mediul urban şi în vestul ţării — şi populaţia conservatoare, refractară la schimbare, oameni pe care îi găseşti mai mult în mediul rural şi în oraşele mici, susceptibili la pomeni şi promisiuni deşarte. Preşedintele va fi hotărât de categoria care se va mobiliza mai mult la vot, pentru că opţiunile oamenilor sunt în mare parte fixate dinainte de alegeri.

De ce mă duc la vot

Posted on by

Eu consider că dacă nu votezi, nu ai dreptul să te plângi de “țara asta, ca la noi la nimenea”. Chiar dacă nu am un candidat pe care să îl simpatizez, cineva dintre ei tot va fi la putere și nu cred că scenariul va fi identic indiferent de cine va câștiga. Cel puțin nu pentru cel obișnuit ca mine, care trăiește dintr-un salar românesc, pentru care orice schimbare, cât de mică, se simte pe termen scurt sau mediu, iar felul în care se gestionează criza economică la noi este poate cel mai bun argument în favoarea penalizării celor implicați, prin vot. Chiar vreau ca cei care s-au arătat iresponsabili să piardă urât și sper să dispară repede din politică.

Din păcate cunosc mulți oameni, mai ales tineri ca mine, care s-au blazat și nu mai votează. Nu sunt oameni plini de bani cărora să li se rupă, ci dimpotrivă. Ei au renunțat prea repede și prea ușor la a susține un proces de lungă durată — și anume transformarea într-o republică democratică — pentru că au fost dezamăgiți de răspunsul primit la întrebarea “dar mie ce-mi iese”. Noi suntem doar la 20 de ani de la revoluție, adică la început. Altor state le-a luat chiar și sute de ani pentru a ajunge la democrațiile cu care ne comparăm azi: de exemplu Franța e la a cincea republică, Corea de Sud la a șasea. Să nu uităm că până azi am avut conducătorii pe care i-am meritat și mai rău, pe care noi ni i-am ales, sau în cazul blazaților, pe care alții i-au ales pentru ei.

Eu nu vreau ca lelea Floare de la sat să decidă în locul meu după culoarea plasei cu alimente primită de la primar. Nu vreau nici ca moș Costache, nostalgic și conservator, să aleagă pentru mine butelii și ajutoare pe care tot eu le voi plăti. Nu vreau nici ca partidele să-și facă jocurile și să câștige pe baza absenteismului, prin mașinile lor de partid cu votanți disciplinați. Votul meu e doar unul, dar fiind parte dintr-o conștiință colectivă, întotdeauna am considerat că ce fac eu contează și poate influența pe alții, nu invers.

Atunci am început să sperăm

Posted on by

Time Dec 1989Dacă vă mai amintiţi, acum 20 de ani, la 9 noiembrie 1989 cădea zidul Berlinului, simbolul războiului rece şi al “cortinei de fier”. Noi, românii, eram pe atunci într-o ceaţă gri şi rece a celor mai grei ani de comunism sub Ceauşescu. Dar căderea zidului a fost pentru toţi semnul că “se poate” şi că zilele lui Nicolae Ceauşescu sunt numărate, dar evident, nimeni nu îşi imagina ce avea să se întâmple în decembrie 1989. Speranţa noastră era în Bush (senior) şi Gorbaciov, liderul “luminat” al Uniunii Sovietice, care băteau palma pentru o lume nouă şi încetarea războiului rece între cele două superputeri.

Zidul Berlinului a fost construit în noiembrie 1961 de către armata rusă ce ocupa partea de est a Berlinului, împărţit în urma tratatului de la Potsdam din 1945. Timp de aproape 30 de ani zidul a încercat să oprească berlinezii din est să fugă în partea de vest, controlată de aliaţi (mai târziu NATO), dar cu toate măsurile de securitate, foarte mulţi germani au trecut zidul prin tot felul de metode ingenioase şi periculoase, circa 200 de oameni pierzându-şi viaţa în astfel de “evadări”.
În 1989, după multe frământări în partea de vest a cortinei de fier (Polonia, RDG, etc) şi pe fondul slăbirii puterii URSS, Mihail Gorbaciov se înţelege cu administraţia americană ca să dea drumul treptat ţărilor satelit din Europa, şi vântul schimbării începe să bată dinspre Berlin…
Scorpions — Wind of Change

P.S. Dacă urmăriţi videoclipul, veţi vedea imagini şi cu revoluţia noastră din 1989.

Sondajele si doctorul Tulp

Posted on by

Pentru ca se pregateste scena pentru campania prezidentiala, au inceput sa circule diverse sondaje care ii prezinta politicienii nostri in situatii nu tocmai roze. 40, 30, 20 si 10% din optiunile celor care se mai incumeta sa voteze in Romania.

Rembrandt - Lectia de anatomie a dr. TulpIn general politicienii jubileaza caderea lui Basescu in sondaje, pe fondul crizei si a sifonarii imaginii sale de catre toate antenele si trusturile de presa antipresedinte. Dar sincer, imaginea pe care o vad eu este a unor politicieni jubiland si frecandu-si palmele deasupra unui hoit. Un “hoit” numit Romania. Imi cer scuze fata de cei mai sensibili, dar stadiul in care se afla tarisoara noastra este comparabil cu “Lectia de anatomie a doctorului Tulp”, in care pictorul Rembrandt ne arata un grup de studenti participand la o autopsie. Presedintele Tulp ne arata de unde trebuie taiat pentru a strange mai multi bani pentru cutare sector, si unde trebuie cusut, ca sa nu se mai piarda resurse. Totusi, trupul a fost parasit demult de viata, aceasta plecand treptat in cautarea soarelui prin Italia si Spania, trimitand ocazional acasa mici electrosocuri menite sa resusciteze trupul agonizant examinat de presedintele Tulp si elevii sai. Poate “doctorul Tulp” a avut intentii bune, dar e cert e ca la momentul sosirii lui se mai putea face doar o inviere miraculoasa sau o autopsie. Din pacate tara noastra se numeste Romania si nu Lazar.

Leonardo da Vinci - Cina cea de taina, fresca MilanoFatalismul situatiei ma face sa propun pentru guvernare toata componenta lucrarii “Cina cea de taina” de Leonardo Da Vinci, pentru ca au toate datele, inclusiv celebrul “tradare primesc, dar sa stim si noi de ea”, atat de important in societatea romaneasca. Totusi, personajul central al celebrei lucrari nu poate trece testul carismei in massmedia romaneasca. Desi e pastor, El nu injura, nu conduce beat dar transforma apa in vin si nu vinul in sprit, nu face afaceri, nu face poduri ci merge pe apa si asa mai departe. Deci nu ar fi popular, mai ales cat timp tine la capra vecinului mai mult decat la cea proprie.

Cu alte cuvinte, culegem ce am semanat si avem ce ne place sa avem. N-as fi scris ceva atat de negativ daca nu eram foarte dezamagit de perspectivele tot mai inguste pe care le are un om obisnuit pe plaiurile tricolore. Spectacolul tragi-comic cu bataia pe mici si bere gratis de 1 mai este emblematic. Am ajuns sa cred ca Bucurestiul este total reprezentativ pentru 90% din Romania si sa inteleg de ce Caragiale era atat de fascinat de metehnele bucurestenilor. Nu ma deranjeaza mizeria atat cat degradarea individului in raport cu seamanul sau si dispretul fata de acesta, fata de regula, duplicitatea si rastalmacirea adevarului dupa interes. Asta se vede ori unde, in trafic, pe strada, la coada, intre vecini sau colegi si chiar intre prieteni. Nu e de mirare ca ne ducem in jos.

Revenind la sondaje, ma amuza ca banalii nostri prezidentiabili dau atentie sondajelor, in loc sa le fie rusine si sa se gandeasca la faptul ca daca ar fi alegeri, poate doar 20% din populatia cu drept de vot s-ar mai obosi sa joace sah pe buletinul de vot. Si atunci, intreb, cine sunt acei 30-20% care ar vota cu omul in costum nr.1 sau omul in costum nr.2? Desigur taranii momiti cu mici plouati si bere gratis, batranii blazati, saracii si pomanagii – oamenii care oricum contribuie cel mai putin la economia tarii. Care va fi schimbarea? Nici una, in afara de alegerea celui care va tine bisturiul doctorului Tulp pentru urmatorii 5 ani…