Rom n-are nevoie de publicitate proasta

Pe vremuri, adica pe cand era Dacia lu’ bunicu o masina de vis, era o ciocolata renumita pe nume Rom. O stiti, nu prea s-a schimbat, doar ca de curand, oamenii care gestioneaza brand-ul, au schimbat ambalajul tricolor, consacrat de nu stiu cate zeci de ani, cu steagul american. Initial am crezut ca a fost o gluma, dar sincer, nu stiu ce fel de gluma a fost asta, de vreme ce am vazut in magazin un raft plin de cutii cu ciocolati Rom in ambalajul “american”. Se pare ca schimbarea ambalajului a produs efectul dorit, si anume o multime de publicitate gratuita pentru Rom, cum ar fi si acest post, de vreme ce nu m-am abtinut sa scriu.

Daca au gandit gluma asta de la inceput, atunci sunt prosti, pentru ca e o idee foarte slaba si neinspirata. Daca s-au prins ca reactia publicului e una negativa si ca oamenilor nu le place sa le bagi pe gat stars and stripes ca argumentul calitatii (de cand produc americanii calitate, apropo), atunci cuiva din echipa Rom ii merg rotitele.

baton Rom american

baton Rom american

Ieri parca, am vazut la tv spotul cu americanul ala care zice ca a fost o gluma – whatever – tot e o prostie. Sincer, ciocolata Rom nu e nu stiu ce mare scofala, nu e mai buna decat Mars sau Bounty, dar e o chestie sa zicem de traditie, langa nume ca Eugenia, Kandia, Kandel, Magura. Desigur multe din brandurile astea de pe vremuri nu mai exista (Kandia a fost la Timisoara si a disparut cu fabrica dupa ce au mutat tot la Bucuresti) sau produsele asociate cu brandul sunt cu totul altceva (Kandia sau Magura).

Faptul ca ai un brand ca Rom e un avantaj enorm de piata, aproape ca nu trebe sa iti faci reclama, in orice caz nu trebuie sa iti arati chilotii cu dungi si stelute in felul asta. Eu nu am inteles niciodata de unde fascinatia romanilor pentru modul de viata american si dupa americanisme, mai ales dupa cele de prost gust. Multi vorbitori de “engleza” de la noi incearca pronuntii americanesti, desi mie nu mi se pare deloc interesant sa vorbesti ca un texan sau ca un fermier din Tenessee.

Ambalaj sau ciocolata?

Poate era interesant de dezvoltat cat de mult conteaza ambalajul la un produs, pentru ca in cazul Rom cu steag american, ciocolata e tot aceeasi. Oare noi ce consumam, un ambalaj sau o ciocolata? Ambalajul ajunge la cos uneori mai repede decat savuram noi ciocolata. Si atunci, ce mai conteaza ce culori are sau ce steag e pe el? Nu ca e interesant cat din viata noastra este imagine si cat e continut? (cam putin) Oamenii nu pot separa imaginea de continut, pentru ca in timp se formeaza anumite reflexe de magazin, ciocolata Kinder are ambalajul alb cu portocaliu, Milka e violet, s.a.m.d., la fel ca automatismele prin care identificam rosiile dupa culoare sau ne uitam de doua ori la “vinetele albe” sau “rosiile portocalii”. Desigur, un fruct sau o leguma nu e un brand, brandul are si o anumita semnificatie pentru cumparator, este asociat cu ceva, cu o stare, o alta imagine, o amintire, sau cu un mod de viata (aha, dungi si stelute).

baton Rom 1964

baton Rom 1964

Mai demult erau niste spoturi publicitare senzationale la Rom, cu Ceausescu. Ma rog, problema e ca majoritatea copiilor nu inteleg ce are Ceausescu cu ciocolata, si nici nu stiu cine a fost. Totusi, foarte putine reclame se adreseaza copiilor, pentru ca nu ei cumpara, ci parintii. Si adesea reclamele sunt gandite pentru copilul sau naivul din parinte. Din pacate Rom n-a mai mers pe ideea asta de traditie, brand vechi si asa mai departe, desi traditia si vechimea unui brand il intaresc pe piata indiferent cine e concurenta. Dar vorba aia, “D-zeu iti da, dar nu-ti pune si in traista”.

Pofte de Crăciun

Gata, a venit si sfarsitul de an cand mie imi place sa imi iau concediu si sa imi fac de cap. In viata e bine sa iti faci de cap cat iti poti permite, iar perioada Craciunului este minunata daca poti profita de ea. Inainte Craciunului, oamenii fac tot felul de cumparaturi si platesc sume exorbitante pe te miri ce. Eu am fost la un targ de Craciun si mi-am cumparat fondante si bomboane de ciocolata la 80 de ron kilogramul :) plus o cutie de dropsuri caruia nu am sa-i dezvalui pretul.

In speranta ca va voi face pofta, iata o poza cu bomboanele din ciocolata cu crema de banane, martzipan si cocos cu lichior: Continue reading

Amintiri din copilărie

Blogul lui Igu este poarta mea spre multe amintiri. E ca un album foto vechi pe care îl deschid involuntar, dar odată deschis mă poartă spre nişte lucruri pe care credeam că le-am uitat dar, treptat, mi le amintesc cu plăcere. Ciudată nostalgie, deoarece, în mod normal, ar trebui să îmi pară bine că vremurile acelea au trecut. Şi totuşi zâmbesc pentru că articolul lui Dani mi-a amintit de atâtea chestii de care parcă uitasem definitiv!

Dulciuri:
Guma de mestecat Gumela (o ordinărie sfărâmicioasă şi fără gust după jumate de minut, fapt pentru care mâncam un pachet odată), bomboanele “la vărsat” lipite între ele – de mentă, de cacao, de lapte, de “stofă”, (umplute cu un fel de gem), caramelele pe care le mancam cu tot cu ambalaj, biscuiţii Gigel, Codruţ, Chindie, nemuritoarea Eugenie în ambalajul de hârtie mereu unsuroasă, micile ciocolăţi Scufiţa Roşie cu eticheta folosită ca ceas, “Jucăriile Mele” (cu ciocolată în dungi), napolitanele “la vărsat”, ciocolata albă Kandia (atunci de Timişoara), îngheţata de un leu la cornet, care curgea şi era plină de gheaţă, îngheţata Polar tip pachet de unt (care tot timpul se topea până o mâncai şi te murdăreai), siropul de tuse băut ca suc, rahatul ţinut la uscat, budinca Rodica, dulciurile improvizate: zahăr amestecat cu cacao şi mâncat cu linguriţa, zahărul ars pe plită, bucuria de a găsi şi mânca o saloană de anul trecut, zahărul pe sfoară Kandel.

Alimentare:
Pâinea “semi” şi cea neagră, cumpărate la jumătate de franzelă şi tăiată pe loc de vânzătoare (dacă nu te ştiai cu ea îţi dădea “jumătatea mai mică”), creveţii Vietnamezi, sticlele lipicioase de sirop concentrat prost închise, sucurile carbogazoase Brifcor, Cico, Frucola fără conservanţi şi adesea fermentate (dar bune la gust), sticlele verzi de bere şi berea cu ulei, berea la halbe ciobite şi prost spalate, micii cum nu vor mai fi vreodată, laptele la sticlă şi coşuleţul din sârmă pentru 4 sticle, laptele praf, imitaţia de cafea numită Nechezol, sticla de ulei mereu unsă, la fel cu cele de bere, inchisă cu un capac din foiţă metalică, uleiul vândut “la vărsat” cu polonicul, marmelada “la vărsat”, nenumăraţii metri cubi de conserve cu Stavrid sau Macrou aşezate ingenios în Alimentara, de regulă cu motiv piramidal şi cu o conservă aşezată vertical în vârf, sticlele de apă minerală cu sendimente, apa minerală Borsec sărată, controversatul salam cu soia, goana după carne, o felie de pâine cu unt pe zi, cacao Maltova (mai am borcanul), portocalele de Crăciun şi de Moş Gerilă, “tacâmurile” de pui, patiseriile pline de viespi şi muşte, ciorba de burtă de la “împinge tava”, cornul de un leu, coşul odios de Alimentara, magazinul de tip Gostat, cântarul “Balanţa Sibiu”, vânzătoarea acrită, coada de la uşa din spatele magazinelor.

Maidan:
Mingile de cauciuc precum plasticul, de 8 sau 15 lei, mereu diforme sau ovale, mingea Artex, vedeta maidanului, tuburile de suflat cornete făcute din caiete pentru şcoală, ambuscadele cu pungi de apă şi cornete din balcon, trasul cornetelor în plasa de ţânţari a babei de la 4, sau peste bloc, jucatul în gropile de construcţie, subsoluri de blocuri, blocuri în construcţie sau şantiere, udatul vara cu siringi în faţa blocului, după care se trecea la furtun sau găleată, gradinile cu zarzavat îngradite şi încuiate dintre blocuri, jocurile de maidan: scunsa, prinsa, prinsa pe cocoţate, elasticul, mâţa, ţară ţară vrem ostaşi, şotron, de-a mama şi de-a tata, “piua!” (time out), bicicletele Pegas, Comoda şi semicursiera, turele cu biţa, jocul cu cercul planor, avioane de hârtie, paraşute din batiste făcute după revista Cutezătorii, suitul pe “casa de curent”, datul pe bara de bătut covoare, goana după cărăbuşi, jocurile de seară (când eram obosit), “flori filme fete sau baieţi”, “telefonul fără fir”, strigătele de la geam, gen “gata, hai sus” şi replicile “mai lăsa-ţi-l pe X 5 minute” care se făceau încă o oră, genunchii juliţi şi vineţi, patinele cu 4 roţi ca la maşină, circul din fiecare vară, raidurile prin grădini şi mâncatul fructelor verzi, nespălate, adesea încă pline de insecticid sau praf, mâncatul industrial de mac, spartul sâmburilor de caise, ceasurile chinezeşti antişoc-subacvatice cu melodii, maşinuţele din fier, “LEGO” românesc (cu piese care nu se îmbinau nici cu ciocanul), cuburile din lemn, jocurile cu jetoane, pioni sau zaruri tip Piticot, “Nu te supăra frate”, Sus-Jos, Haiducii, Enigma, carţile de joc “Păcălici” şi cele cu instrumente muzicale, trotineta şi tricicleta, containerul de gunoi dintre blocuri unde lumea arunca gunoiul fără să îl pună în plase, geamgiul ambulant care striga acelaşi “geaaaaamuuuri… geamurileeee” şi umbla toată ziua cu geamuri în spate, scările de bloc decorate cu peisaje din calendare lipite pe plăci de polistiren sau în rame ieftine.

Şcoală:
Cheia de la gât, uniforma, pompoanele fetelor de la cordeluţa obligatorie (folosită adesea în chip de praştie), cravata de pionier cu nod şi mai apoi cu inel, centura odioasă de pionier, ciorapii albi tip “chilot” purtaţi de fete, “Trei culori cunosc pe lume” cântat în fiecare dimineaţă în poziţie de drepţi, inspecţia de fiecare dimineaţă – mâinile pe batistuţă (trebuia să ai unghiile tăiate şi curate, batistă curată), loviturile tovarăşei sau a tovarăşului cu liniarul, peste cap, degete sau la palmă, trasul de urechi, banca măgarilor, elevul de serviciu, stiloul chinezesc, cerneala Pescăruş care niciodată nu era albastră, petele de cerneală, sugativa, penarul din lemn, penarul din plastic marca Flaro, penarele duble cu oglinda si magnet din Germania, trusele chinezeşti, liniarele “animate” chinezeşti, radierele cu arome de căpşune sau zmeură cu urme de dinţi, radierele româneşti care rupeau hârtia, lipiciul cu lopăţică adesea comestibil, carioca “pic” care ştergea cerneala, alegerile pentru şeful clasei, casierul clasei sau şeful de grupă, acuarelele Pictor, mâzgâlelile din ora de desen, copiii cu pile, cantina şcolii, activităţile agricole şi horticole din faţa şcolii, disecţiile de la orele de naturale, colectarea de materiale reciclabile, hârtie, sticle sau fier şi cartelele perforate băgate în ziare care trăgeau la cântar, tricotatul şi croşetatul la lucru manual, orele de traforaj, excursiile tip vizită de lucru la C.A.P-uri, I.A.S-uri, ferme, uzine şi combinate, urmate de teme la compunere legate de cele vizitate, careul pionierilor din curtea şcolii, raportul în faţa comandantului de detaşament, serbările, zecile de ore pierdute la repetiţii, activităţile patriotice.

Importuri: ţigările Vikend, BT, ciocolata Cipiripi, bomboanele PEZ, guma de mestecat cu miez de miere, “Gumela” chinezească (ţigări-gumă de mestecat) în foi de orez, cacao Maltova, budinca ungurească, orice cafea în afară de nechezol, ţigările Kent ca semn al bunăstării.

88-89
Penele de curent şi de apă (anunţate sau supriză), temele făcute la lumânare, bateria de la maşină adusă în casă şi legată la un bec de maşină ca să nu mâncăm pe întuneric, 30 de minute de apă caldă pe săptămână, măcelăria care “vindea” cârlige, automobilul Lăstun, autobuzele cu oameni pe scări în ciorchini, 2 ore de program TV, antena colectivă, reclamele TV de la sârbi, hora unirii cu stema ţării de la ora 22 (când se încheia programul TV), Delia Budeanu, Sanda Ţăranu, “Tezaur Folcloric”, Teleenciclopedia, 10 minute de desene animate: Mihaela, Bălănel şi Miaunel, “nu zaieţ, nu pagadi”, Pic şi Poc, Lolek şi Bolek, defilările tot mai triste, bancurile cu “el” şi cu “ea”, “Radio Europa Liberă” ascultat în surdină, portretul “lui” pe prima pagină din orice ziar sau almanah.