Să râdem cu Realitatea

Urmăresc rubrica Știință și IT de pe saitul Realitatea nu atât pentru că e interesantă ci pentru că e amuzantă. Și asta datorită frecventelor greșeli, unele pardonabile, altele nu, ce arată superficialitatea redactorilor. Astăzi, citesc următoarea știre despre noul element chimic artificial cu numărul 112, Copernicium, cunoscut până acum ca “Ununbium”, numit după astronomul Nicolaus Copernic:

Oamenii de ştiinţă au anunţat adăugarea unui nou element greu, numit copernicium, în Tabelul lui Mendeleev. Noul element, cu simbolul Cp, este numit după astronomul Nicolaus Copernicium care a dedus că planetele se rotesc în jurul Soarelui.

Scriu lucruri trăznite (iarași?)

Mai demult am început un blog-trăznaie, cu diverse scrieri născute din plictiseala de la orele de istorie și geografie, în timpul liceului. Nu știu de ce l-am abandonat, dar mi-am dat seama că am o mulțime de materiale care se îngălbenesc degeaba prin sertare, cu care aș putea face un blog. Așa că l-am înviat cu materiale “noi” și altele așteaptă deja în drafts. Azi debutează nenea Lom-Lom:

Nenea Lom-Lom e beţivu’ cartierului. Toată lumea îl ştie. Dar când e beat turtă se joacă cu noi fotbal, ‘scunsa, prinsa, mâţa şi altele. Numa’ că el nu ne prinde niciodată pentru că se împiedică tot timpu’ şi cade lat. Cel mai mult îi place să se joace cu noi fotbal. Dar el se împiedică mereu în minge şi cade în praf. El se crede tare la fotbal, cică el e mai tare ca Hagi. Noi râdem tot timpu’ de el, dar şi el râde, numa’ că nu ştim de ce. Nenea Lom-Lom ne-a promis că dacă nu-l mai băgăm în tomberon, ne ia cu el la birt şi ne dă citro.

Într-o zi ne-a luat cu el la birt şi ne-a luat la toţi suc de lămâie, da’ a zis să stăm la altă masă. …

Citește continuarea »

Minunatele povestiri ale navetistului banatean

Pentru cei care nu urmăresc postul local timișorean Analog TV, vreau să vă recomand o emisiune pe care eu o consider genială, “Minunatele povestiri ale navetistului bănățean”. Pe scurt, e o serie de reportaje făcute cu mult talent și haz de Călin Meda, prezentând viața din comunele și orășelele din Banat. De exemplu, cum e în trenul de navetiști, ce personaje colorate sunt prin gări și halte, ce zice lumea, și multe multe alte românisme fascinante 🙂

Nu aș recomanda seria de emisiuni dacă nu s-ar putea vedea și de pe internet, pe saitul Analog Tv. Momentan sunt disponibile 23 de emisiuni înregistrate. Vă recomand emisiunea cu Denta, în care vine Pepe în concert, adus de birtașul suprem din Denta (care a cumpărat toate birturile ca să aibe monopol pe alcool) 🙂