Erai grabită şi te-ai stins,
Prea repede şi nu te-am prins,
Ai fost un licurici din ceară,
Ce n-a trăit decât o seară.
Unde eşti să-mi desenezi,
Pe umbre zâmbete şi să dansezi,
Ca flacăra în calea unei şoapte
Rostită doar pe jumătate.
Am aprins o altă flacără şi sper
Că va ajunge la tine-n cer,
Poate iţi e rece câteodată,
Nu ştiu, n-am fost acolo niciodată…
Din când în când trebuie să îţi iei bagajele şi să pleci. Dar se întâmplă să pleci şi fără bagaje… să pleci şi să laşi totul în urmă, pentru că pe drumul ce ai să îl faci nu mai ai nevoie de acele bagaje. E un drum nou, întunecat, necunoscut, despre care credeai că nici nu există. Şi ai plecat, lăsând în urmă cuiva chiar şi ultimul cuvânt, fără adio, ci poate un la revedere utopic pentru care nici stelele nu strălucesc.
Nu e o despărţire ci o extracţie cu recul în stomac, ceva “sănătos” de care te-ai lipsi oricând. Uneori ai vrea ca totul să se termine brusc şi convenabil, să fi scutit de toate astea “care mi se întâmplă numai mie”. Degeaba… întodeauna există un nou început, oricât de mare ar fi sfârşitul, şi uneori ajugi să urăşti chestia asta, pentru că şi după moarte, se crede, începe o altă viaţă al cărui sens nu îl înţelegi.
Şi iată, piatră a lui Sisif, ajungi sus doar pentru a avea de unde să te răstogoleşti înapoi, loc din care măcar ştii că nu mai ai unde să cazi.
Ce atrage mai mult în legenda lui Icar – faptul că a zburat, sau că mai mult, a zburat prea sus şi s-a prăbuşit? Dedal a zburat şi astfel a evadat din Labirint… dar totuşi reuşita sa nu ne spune mai nimic – de ce?
Este atât de fascinant ca să mergi dincolo de ce ai crezut că vei putea atinge şi să cazi de acolo, mai fascinant decât a îţi îndeplini visul?
… Icar a zburat acolo unde nici un muritor nu a cutezat până la el… şi-a sfidat condiţia, a refuzat-o, a riscat un salt în gol, în acel gol de nepriceput pentru cei ce paşesc pământul, şi a fost pentru o clipă – clipa lui – zeu, soare, briză. De acolo, de ce să mai revii… pentru că de acolo nu există mai sus, dar nici plafon la care să te reîntorci şi să-l atingi din nou, există doar în jos, o linie dreaptă şi scurtă, cât să nu ai timp de regrete.