Întâmplător am găsit acest mic articol pe un blog:

Geocentrismul – adevarata viziune despre cosmos

Teoria potrivit careia Pamântul ar fi o planeta dintr-un sistem solar dintr-o galaxie etc e o minciuna a dracilor în care cred aproape toti oamenii contemporani.

Pamântul e în centrul creatiei lui Dumnezeu, asa cum citim în Cartea Facerii, în Biblie.

Nu exista planete, cosmos infinit si restul de prostii cu care ne amageste stiinta.

Sintagma des vehiculata în zilele noastre, potrivit careia stiinta nu se contrazice cu religia, e o minciuna.

Există oameni care încă mai cred în astfel de teorii, şi subliniez cuvântul “cred”, pentru că aceştia s-au oprit doar la a crede. Căutarea lor nici nu a început, pentru că răspunsul le este dat direct de interpretările personale, mai mult sau mai puţin inspirate, ale Bibliei sau a altor lucrări teologice sau dogmatice.

Credinţa ar trebui să aibe ca finalitate deschiderea ochilor, nu orbirea lor în ignoranţă şi dogmă. Frank Herbert zicea că “începtul cunoaşterii este descoperirea a ceva ce nu înţelegem”. Sunt foarte mulţi oameni care neînţelegând multe lucruri ce există sau se petrec în jurul lor, le neagă sau le condamnă, fără a încerca să accepte măcar că lumea merge înainte pe cursul său indiferent dacă ei înţeleg acele lucruri sau nu.

Filmul Matrix a impresionat foarte mulţi oameni şi a creat un fel de curent al celor care cred, într-un fel sau altul, că lumea în care trăim este o iluzie sau proiecţie a unei alte lumi superioare şi total diferită de cea în care ne regăsim, accesibilă numai unori “iniţiaţi”, fie ei credincioşi, adepţi ai unei religii sau rebeli fără cauză. Aceştia au găsit “pilula roşie”, de regulă într-o dogmă sau filozofie răsucită şi ne arată nouă, “zombiilor lumii materiale şi lipsite de conţinut sau formă”, că suntem mici, răi, păcătoşi şi slabi.

Desigur, filozofia care poate decurge din Matrix este complexă, şi nu mi-am propus să dezbat if there is no spoon or not. Doar că eu m-am întrebat mereu, dacă nu există lingura, eu cum aş putea îndoi o iluzie, acţionând asupra ceva ce nu există.

Credinţa se bazează pe adevăruri absolute, de netăgăduit şi evident, neverificabile. Din păcate, pentru pacea oamenilor, nu poate exista decât un singur adevăr absolut, excluzând prin definiţie oricare alt “adevăr” susţinut de altcineva sau altă religie. În cercurile moderate, de regulă în ţările civilizate, se ajunge la consensul tacit bazat pe cvasi-universalitatea religiilor, în sensul că fiecare religie crede în ceva comun, deşi diferit, cu religia cutare, deci nu ar fi nici o contradicţie prea mare. Din păcate, nu toată lumea gândeşte aşa, iar realitatea arată că aceste credinţe exacerbate duc la separarea tot mai clară a oamenilor într-o societate şi la tensiuni, când grupuri religioase diferite trăiesc împreună.

Oameni, precum Giordano Bruno, au murit pe rug susţinând cu mult curaj ideile lor despre lumea în care trăim, pentru că au deschis ochii şi au încercat să înţeleagă ceea ce văd. Totuşi…
căutând pacea în ceruri, nu uităm cumva de cea de pe pământ?