Tic-toc beta 1.1

Anul trecut mi-a venit ideea asta năstrușnică de a construi o pendulă mecanică și cu toate că la început destul de multă lume m-a descurajat, eu am continuat să cred în ideea mea și iată că, după vreo 2 luni, mă bucur că nu am renunțat. De la niște planuri luate de pe net la o construcție e cale lungă, iar de acolo la a avea o pendulă funcțională e cel puțin încă pe atât.

Prototipul functional din plexiglass

Prototipul functional din plexiglass

Inițial m-a încântat ideea de a construi o pendulă din lemn, dar pentru că lemnul potrivit (placajul de mesteacăn) este greu de procurat și nu tocmai ieftin pentru încercări, am ales să fac un prototip din plexiglas, la scara 0.66 din 1, și așa destul de mare. De aici am avut o mulțime de probleme, pentru că a trebuit să refac piese și să găsesc soluții pentru plexiglas. De multe ori am vrut să arunc toată construcția pe fereastră. Totuși hobby-ul e ceva ce faci din plăcere, așa că dacă te enervezi cu lucruri din astea e de regulă din cauză că pui suflet și că te suprasoliciți. Așa că de câteva ori am amânat totul pentru o vreme.

Sunt foarte multe lucruri interesante despre pendule pe care nu le știam și pe care am fost nevoit să le aflu, vorba aia, the hard way.
Continue reading

Ceasuri astronomice

Decând mi-am luat câteva zile libere cu ocazia Crăciunului, m-am ocupat mai mult de ceasul cu pendul pe care m-am apucat să îl construiesc mai demult. Fiind prima încercare, m-am așteptat la tot felul de probleme, dar ieri, de Crăciun pot zice că moșul mi-a adus niște bătăi tic-toc ale pendulei mele care a mers 4 minute și s-a oprit 🙂 E fantastic când tot ansamblul acela aparent haotic de roți și axe prinde viață și începe să facă acel tic-toc caracteristic pendulelor mecanice. Work in progress!

Pentru că e Crăciun, urez tuturor cititorilor mei sărbători fericite și multe surprize plăcute din partea moșului și a celor dragi. Și ca un bonus, vă las cu niște poze frumoase de ceasuri astronomice, de pe diverse biserici sau primării din Europa. Sper să aveți parte numai de momente frumoase!

cathedrale-de-strasbourg-astronomical-clock clock-cathedral-st-jean-a-besancon cathedrale-saint-jean-lyon-astronomical
Continue reading

Prima rotiţă

O călătorie de 1000 de mile începe cu un pas, spunea un filozof chinez (Confucius sau Lao Zi), sau orice lucru complex începe cu ceva simplu. Important e să începi odată şi odată. Iar eu am făcut primul pas pentru micul meu hobby legat de ceasurile mecanice. Vreau să construiesc un ceas mecanic simplu, cu pendul…

Bucuria de a trăi în mileniul 3 e că ai la dispoziţie atâtea tehnologii şi mijloace, încât doar imaginaţia este limita a ce ne dorim să facem (mă rog, nava mea spaţială mai are de aşteptat). Azi poţi face foarte simplu ceea ce mari meşteşugari de acum 100 de ani se chinuiau să facă. Un exemplu este această mostră de rotiţă dinţată cu diametru de 13mm, tăiată cu laser din plexiglass. Urmează să-mi fac şi restul pieselor, pentru a forma un prototip, şi apoi o să mai văd eu 🙂 Oricum, pentru mine e incitant şi interesant. Un fel de LEGO la care fac eu piesele.

Rotiţa din plexiglass Proiectul de ceas

P.S. Pentru cei interesaţi de aşa ceva, iată de unde am luat modelul: woodenclocks.co.uk.

Expoziţia de antichităţi

Noul Food Court de la Iulius Mall TimisoaraDuminică m-am dus la Mall ca să văd şi eu ca tot poporu’ noua aripă cu “oshon”, dar mânat totuşi de poftă, m-am dus mai mult pentru noul “food court”, poate cel mai mare şi spaţios pe care l-am văzut. Probabil e mai mare decât un teren de fotbal. În sfârşit.. surpriza care mi-a stricat planurile de “am venit, m-am uitat, am mâncat şi am plecat” (repede), a fost o mare expoziţie de antichităţi ţinută la parter pe mai multe coridoare, devenite neîncăpătoare din cauza tuturor curioşilor, gură cască sau amatori de Auchan aflaţi în trecere.

E destul de inedit ca să vezi un târg de antichităţi, mai ales aşa de mare, într-un templu al consumerismului cum e un mall. Spre deosebire de marfa de serie mare cu care suntem obişnuiţi din China sau Turcia, din plastic sau imitaţie, pentru că azi până şi aroma e sintetică, antichităţile au fiecare o poveste a lor, au trecut prin mâinile câtorva generaţii şi au supravieţuit mult mai mult decât unii dintre noi vor apuca să trăiască. Multe lucruri erau banalităţi şi mărunţişuri, şi totuşi am văzut obiecte care capturau fascinaţia multora, precum ceasuri, pendule, săbii, şi cărţi.

expant-01-gramofon expant-02-biblie-kirilica-1 expant-02-biblie-kirilica-2

E interesant să ţi în mână o sabie adevărată de cavalerie, plină de crestături, sau o baionetă tocită din primul război mondial şi să îţi imaginezi că acele lame au semănat moarte de om pe câmpurile de luptă de acum mai bine de 100 de ani. Deodată nu mai e o sabie de jucărie, e ceva real, ca un glonţ scos dintr-o rană.

expant-04-ceasuri-buzunar expant-05-pendule expant-06-pendula-1

Pe mine m-au fascinat ceasurile vechi si mai ales pendulele, pe care le-am privit îndelung şi doar atât fiindcă preţul lor nu e pentru buzunare decorative ca ale mele. Am mai vorbit şi altă dată [1] [2] de pasiunea mea pentru ceasuri mecanice şi poate am să mai revin cu un proiect personal, dar deocamdată nu vă zic nimic ;). Pendulele sunt un fel de sinteză a mai multor arte şi meşteşuguri, pentru că ţin de mobilier, de artă şi de ceasornicărie. O pendulă are stil, e un obiect artistic, precis şi adesea este ceasul reper într-o casă. Familia mea a avut demult o pendulă frumoasă, care a ajuns dintr-o mare eroare la gunoi prin anii 60, episod la care nu mă gândesc cu plăcere.

expant-06-pendula-3 expant-07-fuhrerwein expant-03-casca-scafandru

Eu am o nostalgie faţă de antichităţi pentru că azi nu se mai fac lucruri ca pe vremuri, dar nu neapărat pentru că azi trăim într-o lume decadentă, ci pentru că acum 100 de ani lucrurile nu se făceau în serii de sute de mii, ci în serii limitate. Atunci clienţii erau alţii şi pretenţiile lor erau de altă natură. Azi lucrurile s-au schimbat, lumea trăieşte mai pragmatic, oamenii se mută des dintr-un loc în altul şi mulţi nu duc cu ei mai mult de un computer şi nişte haine. Azi nici cartea nu mai e la modă, eu cunosc oameni care şi-au aruncat cărţile din casă pentru a îmbrăţişa stilul minimalist tip Ikea, adică un raft, o masă plus o vază colorată şi un patrat cu ceva abstract pe perete. Ştiţi voi reclamele acelea la Internet cu doi tineri care stau pe jos fericiţi cu un laptop în braţe într-o cameră goală. Când n-ai bani de mobilă îţi decorezi casa cu multă … lumină!

Totuşi există mulţi oameni interesaţi de antichităţi. Sunt sigur că o mare parte dintre ei sunt snobi în căutarea unui nou paşaport social, mai ales cei care îşi cumpără reproduceri odioase ale unor mari artişti (am văzut o reproducere după Rondul de noapte al lui Rembrandt făcută în stil kamikaze). Dar o parte vor doar să îşi îmbogăţească locuinţa cu nişte obiecte frumoase, devenite unicat cu trecerea timpului, şi care au o anumită identitate, spre deosebire de anonimele electronice cu care ne înconjurăm vrând nevrând. Iar alţii, nu în ultimul rând, caută să-şi refacă o verigă lipsă cu trecutul familiei — un obiect care le aminteşte de străbunicul căpitan de cavalerie, de bunica burgheză, de o rudă misterioasă dintr-o poză veche şi stearsă din albumul de la 1900 toamna.

Pentru cei interesaţi, expoziţia va reveni în Timişoara în perioada 19-20 decembrie 2009, probabil sub asediul neobositului, dar obositorului, Gingle Bells.

Mi-am redescoperit pasiunea pentru astronomie :)

Căldurile astea mă duc cu gândul la nopțile reci de la munte a căror amintire îmi este foarte proaspătă. Nu-mi luasem destule haine groase de acasă și trebuia să dorm în trening și cu două pături. Iar acuma stau cu limba scoasă în casă ca un câine uitat la soare…
Nopțile reci de munte sunt bune și la altceva decât pentru a uita de căldura dintre betoanele de acasă. Cerul de la munte este atât de curat și odată ce se lasă seara, ești copleșit de numărul de stele de pe cer. Ce suntem noi? Văzuți de lângă altă stea, doar o mică steluță oarecare de pe cer, din miile pe care le putem vedea. După câteva momente de contemplare a cerului înstelat, fiecare devine fără să vrea filozof. Fiecare vede cerul în felul lui… unii sunt copleșiți de cât suntem de mărunți în universul infinit, alții văd măreția lui D-zeu și alții văd bolta ca pe ceva romantic și misterios. Poate într-adevăr, cerul e câte un pic din toate astea. Mie mi-a plăcut de mic să mă uit la cer și să identific stele și constelații care au fascinat omenirea de la ieșirea ei din peșteră până azi — binecunoscutul “Carul Mare”, steaua polară, strălucitoarea Vega, fascinantul Orion, inconfundabilul Sirius, maiestuosul Jupiter, inelatul Saturn și multe altele. Dacă ai și un binoclu poți vedea lucruri nebănuite. Din păcate vremea a fost cam instabilă, dar m-am mulțumit să observ sateliții lui Jupiter, identificați prima dată de Galileo Galilei acum 400 de ani, ca niște mărgele în jurul planetei. Acum mă gândesc că în loc să îmi iau nu știu ce telefon nou, deși mă tentează un iPhone (că tot se ieftinește modelul vechi), mai bine îmi iau un trepied mai bun sau chiar un ocular pentru telescop. Îmi doresc să fac un adaptor (de buget) pentru aparate foto cu care să pot poza ce se vede prin telescop sau binoclu; defapt sper să copiez o chestie pe care am văzut-o la producătorul Orion și care costă o groază de bani pentru un lucru simplu făcut din aluminiu și 2 șuruburi.

Până atunci, vă las cu pozele astea, făcute noaptea cu micuțul Canon IXUS 70. În poza din stânga se poate vedea planeta Jupiter (“steaua” cea mai strălucitoare), iar în dreapta e Luna, la lumina căreia se văd norii și aburii ce ies din munte. Dacă le făceam mai atent, le puteam lipi într-o panoramă de toată frumusețea…

Jupiter văzut de la Poiana Mărului Noaptea la Poiana Mărului