Piramida lui Maslow, de ce lipsește o jumătate?

Desi se pot aduce diverse critici piramidei lui Maslow, ce atrage la ea este simplitatea. De fapt orice sinteza va avea niste neajunsuri datorită simplificarii. Cu vreo 7 decenii în urmă psihologul Abraham Maslow prezenta într-o lucrare ce va deveni celebră, piramida nevoilor omului, sau cum o știm astăzi, pidamida lui Maslow. (n-am să insist prea mult pentru că subiectul e foarte cunoscut)

Piramida lui Maslow

Piramida lui Maslow

În primul rând aș zice că în România, piramida lui Maslow (dreapta) nu are jumătatea superioară. Din păcate, pentru unii dacă trece de piciorul broaștei, și asta e adevărat. De ce la noi nu sunt importante moralitatea, creativitatea, lipsa prejudecăților, respectul în general, sau competența?

Eu aș da vina pe trecutul nostru comunist, perioadă care nu s-a orientat spre indivizi ci spre mase și clase sociale. Desigur, piramida concepută de un american este destul de nepotrivită pentru a descrie o societate comunistă, dar astăzi ar trebui să ne identificăm destul de mult cu această ierarhie.

România este totuși un copăcel albastru cu steluțe aurii, dar cu rădăcini roșii, așa că nu trebuie să ne mirăm când mai iese câte un lăstar roșu, comunist, și ne trădează. Mă refer la faptul că aici identitatea individului este mai puțin importantă și primează apartenența la grup și acceptarea în grup (și din partea grupului), o chestie mai degraba comunistă decât occidentală (mă rog, după mine și corporatismul e o formă de comunism, dar asta e un subiect pentru un alt post).

În cultura occidentală este minunat să fi diferit și chiar excentric, în schimb la noi ideea de a fi diferit (vezi vârful piramidei) înseamnă a fi o anomalie de circ, mulțumită curentului tabloid din presa noastră care insistă numai pe grotesc.

Bineînțeles că într-o astfel de societate primează conformismul în tandem cu autoritatea. Societățile tip patul lui Procust au mereu un organism corector foarte activ, de regulă atât de activ încât execută și nu discută, de unde și minerescul “noi muncim, noi nu gândim”. Dacă pe timpul comunismului acest organism era Partidul, după revoluție rolul a fost preluat chiar de societate, prin reflecția sa, și anume modelele pe care le promovează și genul de televiziune pe care îl consumă.

În România vedem tot mai mult cum se propagă conformismul, mulajul pe trend, tinzând uneori către tribalism (noi vs ei, deci huo): avem conformism religios, conformism superstițios, conformism consumerist, social, tradiționalist, mediatic, etc. Ideea e că trebuie să aparții la ceva, în loc să fi ceva, cineva, TU, nu altul, o copie.

Despre idealişti, idealuri şi principii

Există mai multe sensuri ale cuvântului idealist. Unul este “a fi lipsit de simţul realităţii, de spirit practic”, conform DEX. Oamenii fac adesea confuzia între idealist şi omul cu idealuri. A avea idealuri este un lucru bun. Idealurile îţi dau o continuitate în viaţă, o identitate proprie – lumea ştie ce vrei şi la ce să se aştepte de la tine. Aici includ şi familia, pentru că e bine ca părinţii să se împace de la un moment dat cu viitorul pe care ţi-l alegi. Cred că e o mare problemă dacă în liceu nu ştii deja ce vrei să faci în viaţă, dacă nu ai nici un ideal şi singura preocupare e ca să prinzi un job bine plătit, fără ca tu să ai vreo direcţie. Revin la ce scriam într-un post anterior — a face ceea ce îţi place pentru un profit trebuie să fie unul din idealurile în viaţă. În occident copiii sunt educaţi în sensul de a-şi descoperi talentele de cât mai devreme, după care îndrumaţi şi încurajaţi în direcţia respectivă.

La noi încă mai există mentalitatea conform căreia idealurile sunt ceva învechit sau demodat, că trebuie trăit numai în prezent, pentru profitul imediat şi că trebuie să ne adaptăm situaţiilor prin compromisuri, renunţînd la orice prejudecată (demodată) pentru a rămâne pe poziţie la firmă sau chiar şi la şcoală (de exemplu, dacă toţi fură copiază, eu de ce să nu fur copiez). Continue reading

Am schimbat numele

De o vreme mă gândeam să schimb ceva şi pentru că erau prea multe “contrasensuri” pe net, am ales “Contur infinit” (plus o nouă imagine mai sumbră) în amintirea vechii reviste Contur la care colaboram cu Bozo, Flo, Hor@tius şi alţii.

Am apăsat pe “reset” :)