Unul din proiectele mele preferate de la Google este Google Earth, o chestie care era de domeniul SF acum 15-20 de ani. Cu timpul Google Earth a evoluat, cuprinzând hărțile detaliate ale Lunii și planetei Marte dar și un planetariu virtual.

De la Google Earth la StreetView n-a fost “decât un pas”, iar odată pusă la punct tehnologia StreetView s-a trecut la Google Art Project, un fel de StreetView prin muzeele lumii.

Proiectul e relativ la început, dar pentru iubitorii de artă, șansa de a te plimba din tastatură, ca într-un joc 3D, prin marile muzee ale lumii, este de neratat.

Fiecare muzeu are pe lângă traseul 3D interactiv, un catalog al lucrărilor cu imagini de o rezoluție incredibilă și detalii despre lucrare și artist. Nu întotdeauna ai timpul necesar pentru a vizita un muzeu, sau adesea trebuie să îți limitezi vizita la câteva lucrări importante, dar cu Google Art Project poți revizita orice mare muzeu oricând dorești.

Îmi amintesc când am fost în Florența, n-am avut timp să vizitez muzeul Uffizi, deși trecusem pe lângă el și îmi părea rău pentru că tare îmi doream să văd capodoperele maeștrilor italieni la ei acasă. Acum, prin Google, pot da într-un fel timpul înapoi

O altă chestie relativ iritantă e asta cu statusul. E musai să ai un status, să știe lumea ce faci, că ai sughițat sau că tocmai ai aflat că afara plouă. Wow! Hai să nu fiu înțeles aiurea și să spun că recunosc utilitatea unor tweet-uri, mai ales dacă ai ceva de promovat, și chiar rețelele de socializare își au utilitatea lor. Adevărul e că rețelele astea au devenit perverse cu introducerea unor jocuri idioate care creează dependență, numai ca să nu-și piardă membrii. Dar pe mine mă agasează faptul că twitter și facebook sunt copiate și băgate în alte servicii care de fapt nu au ca scop socializarea, cuplatul, gargara și kitsch-ul social.

Un exemplu e Trilulilu. “Trilu” a început ca un youtube românesc și cu timpul a băgat o mulțime de chestii copiate din facebook, mergând spre o rețea de socializare ieftină. Mai nou mă întreabă unde stau, ce îmi place, care îmi e statusul…. băi, mă leși??? Trilulilu e pentru muzică! Dacă erau deștepți, crocozaurii de la trilu făceau o rețea numai pentru socializare în paralel cu youtube-ul lor și poate ambele servicii erau de calitate. Așa… mi se pare o struțo-cămilă. Păcat că lumea interesată de muzică pleacă și vin în loc cocălarii.

Un alt exemplu recent, e Google Buzz. Chiar nu simțeam nevoia să spun nimănui ce mai fac și din interfața gmail sau să urmăresc ce mai fac alții. Soluțiile Gmail sunt minunate, eu sunt un mare fan: mail-ul e bun, Reader-ul e grozav, Google Docs e iarăși foarte bun și îl folosesc, dar de buzăreală puteam să mă lipsesc. Evident, trebuie să-mi fac din nou un profil, iarăși aceeași rutină: o poză pătrată cu mine, unde stau, unde am învățat, unde lucrez, unde am lucrat, pe ce parte dorm, în ce nară mă scobesc mai des, și așa mai departe.

Mie nu-mi place ideea de a face publice atâtea informații despre mine și eventual familia mea. De ce trebuie să știe cineva unde stau și alte informații care în mod normal, în viața de zi cu zi sunt confidențiale? Intimitatea mi se pare un lucru tot mai de preț azi când toată lumea își bagă nasul în treburile tale și te trezești cu tot felul de reclame și scrisori în poștă sau prin sms/mms.

Eu știu un mod foarte bun de socializare: telefonul — salut, ce mai faci? Mai există și clasicul (deja) messenger/gtalk/skype. Și să nu uităm că oamenii se mai pot întâlni și în persoană

Da, nici nu ştiu ce pierd, şi da, aşa e “când îmbătrâneşti” ca să le răspund anumitor persoane murătură
Ştiu că problema Farmville e o abatere gravă, dar ţin să precizez că am avut o gradină adevărată timp de mulţi ani, şi e puţin altfel, doar mai fain. Nu joc nici Mafiawars sau Castle Age, dar prefer “treasure island” şi sus-jos.

Iată o listă cu motivele pentru care nu-mi place yahoo messenger, valabilă şi pt alte sisteme de IM:

10. Offline
- Mesajele offline nu ma deranjează neapărat, dar nu e o idee bună să îmi laşi un mesaj offline de tipul, vezi că îţi arde casa, pentru că s-ar putea să îl primesc prea târziu sau să-l pierd.

9. Concentrare
- Nu mă pot concentra la activităţile mele dacă sunt online şi toată lumea mă bâzâie. Vezi spam.

8. Monosilabe
- Este cât se poate de neplăcut ca să încerci să porţi o discuţie şi să ţi se răspundă doar cu “aha”, “k”, şi emoticoane.

7. Indisponibilitate
- Nu-i înţeleg pe cei care îşi pun un status de tipul, “nu vreau sa vorbesc cu nimeni, sad“. Recomand modul invizibil sau Sign Out. Vezi concentrare.

6.1. To be or not to be
- BUZZ!!! DING!! Eşti? [...] BUZZ!!! Eşti? De asta nu e bine să foloseşti messneger dacă ai probleme cu inima. BUZZerul te va aborda direct, din imprevizibilul spaţiu al celor invizibili, prin ambuscadă. Oportunist şi rar la vorbă nu te caută decât când are nevoie. Vezi 6 şi 1.

6. Spam
- Mesaje mass de tipul: vreau să vând Nokia XXXX în stare perfectă, puţin zgâriat, fără încărcător, Cutare are nevoie de grupa sanguina X, Yahoo se închide dacă nu dai acest mesaj mai departe, Dacă nu-mi dai buzz nu îmi eşti prieten, etc. Hei, există o mulţime de firme care caută oameni pentru băgat pliante nesolicitate la oameni în poştă!

5. Mutaţii lingvistico-ortografice
- Fataaaa… ji q dak…. yo m duk la el la majorat.. hay ji u nu fy najpa! byne… da qti ani faqe?

4. Emoticoane
- Tuturor ne plac, dar unii le folosesc în exces, sau le folosesc în loc de punct. Eu ştiam că se pune un pic de sare în mâncare, nu mâncarea în sare. Vezi şi spam.

3. Multitasking
- Are 300 de contacte în listă şi vorbeşte cu 10 odată, iar tu primeşti tot atâta atenţie cât primeşte musca enervantă ce se tot aşează pe ecran. Vezi 2)

2. Impoliteţe. Persoana cu care vorbesc nu răspunde.
- Sunt o mulţime de motive pentru asta, dar tot este deranjant, mai ales când te grăbeşti şi vrei un răspuns repede.

1. Indiferenţă
- Cred că asta mă deranjează cel mai tare, când descopăr că scriu de pomană şi îmi pierd timpul, ca şi cum aş vorbi singur.

Oamenii de ştiinţă au anunţat adăugarea unui nou element greu, numit copernicium, în Tabelul lui Mendeleev. Noul element, cu simbolul Cp, este numit după astronomul Nicolaus Copernicium care a dedus că planetele se rotesc în jurul Soarelui.

De foarte multă vreme mă uitam la Iran pe hartă ca la un butoi cu pulbere care stă să explodeze, şi iată că tensiunile interne ale acestei ţări, probabil cea mai complexă din lumea islamică, încep să iasă la iveală cu ajutorul internetului. Statisticile arată că Iranul este ţara cu cele mai multe bloguri, comunitate care s-a dezvoltat ca o reacţie la cenzura din presă şi televiziune. Faptul că guvernul iranian se teme de bloguri arată puterea blogurilor de a răspândi idei şi opinii, totodată creând mici comunităţi online reformiste şamd.

Ştirea care m-a amuzat cel mai tare e că guvernul american a rugat compania ce deţine Twitter ca să îşi amâne revizia, pentru ca iranienii să poată comunica cu presa occidentală despre revoluţie, transmiţând o mulţime de evenimente la care presa nu poate avea acces. Preşedintele Obama a întărit la rândul său faptul că iranienii trebuie să fie lăsaţi să se exprime, (adică băieţii de la twitter să ţină serviciul online), că de, până la urmă 140 de litere sunt mai bune decât un pumn în gură, nu?

Părerea mea e că americanii încing spiritele acolo, în încercarea de a destabliza Iranul şi de a crea un curent pro occidental pentru a evita un conflict de tipul Irak, dar rămâne de văzut ce “merite” va avea Twitter în toată povestea asta.

Sursa

Avantajul internetului de azi este viteza cu care circula informatia si nu calitatea informatiei disponibila. Privind la continutul casutei mele postale, majoritatea sunt mesaje nesolicitate (friendly spam) cu tot felul de lucruri si incurajari “utile”, tantre, citate, poze trucate, scrisori lant si mituri urbane. Mitul urban este un fenomen al societatii moderne ce descrie ceva neverificat dar “cunoscut” de toata lumea. Toata lumea stie ca ingredientul X e cancerigen! Daca bei cola faci ulcer. Daca bei din doza te poti imbolnavi si iti poate fi fatal. Sa nu calci pe capacul de canal pentru ca aduce ghinion. Daca nu trimiti acest link la 6 prieteni, 8 colegi si un animal de companie, nu vei avea noroc 2 zile si 5 ore.

Problema utilizatorului de internet este filtrarea si selectarea informatiei la care are acces, uneori involuntar. Acest lucru devine tot mai greu de facut, si asta pentru ca oricine isi poate deschide azi un blog, un sait, iar trimisul emailurilor e la indemana copiilor. Pe Internet lumea stie despre tine ceea ce vrei sa se stie – un pseudonim plus o tema frumoasa ca cea a unui ziar respectat, si gata, poti avea o pagina “respectabila” si de “incredere”. Astfel poti fabrica informatii fara ca nimic sa te opreasca, poluand efectiv Internetul cu neadevaruri sau idei toxice. Si nu ma refer la idei sau concluzii cu care nu sunt personal de acord ci la acel tip de formulari prin care incearca sa ti se impuna anumite moduri de a gandi sau actiona prin apelul la autoritate – de exemplu “daca faci cutare vei ajunge in Iad”, fara argumente, fara rationamente, dar cu scopul de a te influenta si manipula.

Cu tot fluxul acesta imens de informatie exista totusi o mare criza de ratiune. Mai mult, se face apel la o serie de lucruri care ar trebui sa intareasca informatia respectiva – citate din Biblie, mituri urbane, filozofie orientala, paranormalii rusi, astrologie, divinatie, creationism, Nostradamus, etc. Nu trebuie sa fim savanti sau mari filozofi pentru a face un lucru simplu – a gandi cu mintea noastra, nu cu a altora. E putin mai greu decat a lua informatia de gata, dar cata vreme mirosim inainte de a manca, de ce nu putem gandi inainte de a asimila o informatie? Nu ne bazam pe nasul altuia atunci cand mirosim ciorba. Exista cateva surse de referinta pe lumea asta. Asa cum exista DEX si DOR pentru limba romana, sa nu uitam ca pentru 99% din problemele pe care le cautam, exista Wikipedia, poate cel mai valoros proiect de pe Internet (urmat de Google Earth si Google Books)

E bine ca oamenii incearca sa comunice prin bloguri si sa isi creeze mici comunitati pentru schimb de opinii si informatii, numai ca exista o categorie de internauti care au sarit peste abecedar inainte sa puna mana pe tastatura. Pentru ei lumea e foarte simpla, tu esti un prost iar ei destepti, pentru ca scriu pe un forum, comenteaza la un articol online, pun filme pe youtube sau sparg un cont de ebay pentru “un ban cinstit”. Din pacate, Internetul ne contecteaza pe toti in mod egal si nu tine seama de chestii din astea. Tehnologia nu te face mai destept sau mai cult, doar poate, mai informat, dar si asta cu riscul intoxicarii cu aiurelile care circula pe Internet. Faptul ca ai vazut ultimul “viral” de pe net nu te face informat. Disponibilitatea si accesibilitatea tot mai sporita a informatiei ar trebui sa ne faca mai constienti de complexitatea lumii in care traim, sa descoperim lucruri noi si sensuri nebanuite si totusi, marea parte a internetului (dar si a televiziunilor) ne intoxica si ne arunca in ceata.

Eram si eu curios…

Mie mania asta mi se pare ca un viral cu un banc prost, pentru că până la urmă faci o băşcălie ieftină pe seama unor amărâţi şi blonde proverbiale care nu merită nici 1 minut din timpul tău liber. Da, ok, râzi un pic la cafă dimineaţa înainte să te apuci de treabă, dar după părerea mea, dacă stai să râzi de toţi proştii nu eşti nici tu mai breaz, pentru că omul inteligent îşi vede de treaba lui şi merge mai departe.

Am râs ce am râs, dar acum am reacţia asta nu pentru că aş fi apărut eu pe cocalari sau pentru că îmi e ciudă pe “succesul” lor, ci pentru că îmi e silă să văd cât de răi şi gratuiţi sunt unii oameni care comentează pe acolo sau chiar şi autorii posturilor. Departe de mine să iau apărarea pitzipoancelor — fauna mall-urilor şi a cluburilor de fiţe — dar sincer, nici voyeuriştii care vizitează blogul nu sunt mai breji. Mentalităţi de genul, “bă ce proastă e asta, dar ce aş fute-o”, sau “uite la târfa asta LOL” trădează un cocălărism intelectual la fel de penibil ca şi cel vizual. Ca să nu mai zic de cei care trimit poze la blogurile astea pentru a se răzbuna pe foste prietene sau de ciudă că nu s-au putut cupla cu o “bunăciune” din şcoală. Internetul a schimbat mult societatea, în sensul limitării intimităţii — vrei nu vrei eşti pe net odată ce vrei să arăţi nişte poze prietenilor, şi ce mi se pare mie imoral, e să iei pozele oricui, indiferent cum e, şi să îţi dai cu presupusul despre o persoană pe care nu o cunoşti, făcând-o de toată jena la tine pe blog, inventând un scenariu cât mai de cocălar, chestie care se face la pitzipoanca.org. Nu spun că majoritatea care apar acolo nu merită o palmă peste bot şi un duş rece, deşi ei nu se vor trezi niciodată din iluzia că “au valoare”, sunt cei mai tari, iar fraierii îi invidiază.

Lumea ar trebui să se uite mai mult în propria ogradă decât peste gard. Şi ce dacă nu îmi plac manelele — dacă aş asculta zeci de manele pe zi, cu care să fac un sait de băşcălie pamflet cu manele, tot un manelist aş fi. Dubla coclalari – pitzipoanca ar avea valoare dacă ar fi mai mult decât nişte tabloide de scormonit în groapa de gunoi hi5 Romania, dacă ar avea şi alte posturi, dacă ar avea atitudine şi ceva de zis în afară de băşcălia care e la îndemâna oricui.