Sensul vietii (II)

Există cărți și scriitori pe care nu reușești să îi apreciezi decât după o anumită vârstă, după ce ajungi să îți pui anumite întrebări, într-un anumit fel.

Sisyphus - von Stuck

Sisyphus - von Stuck

Filozofia nu a fost niciodată punctul meu forte și nici nu m-a interesat prea mult, dar totuși mărturisesc că am păstrat o fascinație pentru marii gânditori și excentricitățile lor. Poate una dintre cele mai valoroase cărți pe care am primit-o vreodată, este un mic memorator de filozofie pentru liceu, în care sunt prezentați sub formă de sinteză o mulțime de filozofi. E genul de carte de buzunar, care se răsfoiește ușor între 2-3 stații de tramvai, dar care conține poate cele mai multe idei pe centimetru pătrat. Am să citez mai jos niște lucruri pe care eu le găsesc minunate, legate de opera lui Albert Camus, Mitul lui Sisif:

[..] A hotărî dacă viața merită sau nu a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Deci problema care se analizează nu mai este “care este sensul vieții” ci “are viața vreun sens”?

Problema sensului vieții se află în interdependență cu sentimentul absurdului. Eroul absurd este cel care pe de o parte neagă existența lui Dumnezeu, iar pe de alta este incapabil să găsească un sens al vieții. Conștientizarea climatului absurdității care fundamentează existența are o serie de implicații asupra vieții individului: cunoașterea adevărată este imposibilă, semenii sunt inumani iar trecerea timpului implică oboseala și frica în fața morții.

Pentru a sublinia condiția existențială a omului, Camus realizează o paralelă între viața acestuia și cea a lui Sisif. Sisif este un personaj mitologic pedepsit de zei la o muncă nesfârșită și fără sorți de izbândă: el ridică neîncetat o stâncă spre vârful unui munte, de unde aceasta revine în vale, în locul de origine, rostogolindu-se din cauza propriei greutăți. Camus subliniază că acest mit este tragic întrucât eroul său estre conștient de munca inutilă. Așa cum, în cazul lui Sisif, sentimentul absurdului se naște prin raportare la o sarcină inutilă, tot astfel, în cazul omului, sentimentul absurdului se ivește în clipa în care el se raportează la lume.

Un conflict dureros se manifestă între nevoia firească a omului de a simți că viața sa are un sens, pe de o parte, și lipsa de sens a lumii, a existenței în genere, pe de altă parte: «sentimentul absurdului nu-i decât acest divorț dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său». Absurdul pe care omul îl trăiește constituie rezultatul dezacordului dintre aspirația sa spre absolut, spre un sens al vieții și respectiv, lumea în care el se simte străin și fără țel.

Pornind de la aceste premise s-ar putea susține că sinuciderea este o soluție adecvată la absurdul vieții: «a te omorî înseamnă că viața nu merită să fie trăită». A te sinucide înseamnă a recunoaște caracterul derizoriu al existenței, absența oricărei rațiuni de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian și inutilitatea suferinței (Mitul lui Sisif).

Sinuciderea este însă o soluție aparentă. Într-o lume absurdă, în care nimic nu are sens, singura valoare o reprezintă luciditatea — adică tocmai conștientizarea și asumarea absurdului, a condamnării la eșec a oricărei aspirații. Eroismul de a trăi în deplină conștiință absurdul vieții îl transformă pe individ din om absurd în om revoltat. Revolta este acea experiență privilegiată care asigură omului un sens al existenței în cadrul unei lumi absurde.

Piramida lui Maslow, de ce lipsește o jumătate?

Desi se pot aduce diverse critici piramidei lui Maslow, ce atrage la ea este simplitatea. De fapt orice sinteza va avea niste neajunsuri datorită simplificarii. Cu vreo 7 decenii în urmă psihologul Abraham Maslow prezenta într-o lucrare ce va deveni celebră, piramida nevoilor omului, sau cum o știm astăzi, pidamida lui Maslow. (n-am să insist prea mult pentru că subiectul e foarte cunoscut)

Piramida lui Maslow

Piramida lui Maslow

În primul rând aș zice că în România, piramida lui Maslow (dreapta) nu are jumătatea superioară. Din păcate, pentru unii dacă trece de piciorul broaștei, și asta e adevărat. De ce la noi nu sunt importante moralitatea, creativitatea, lipsa prejudecăților, respectul în general, sau competența?

Eu aș da vina pe trecutul nostru comunist, perioadă care nu s-a orientat spre indivizi ci spre mase și clase sociale. Desigur, piramida concepută de un american este destul de nepotrivită pentru a descrie o societate comunistă, dar astăzi ar trebui să ne identificăm destul de mult cu această ierarhie.

România este totuși un copăcel albastru cu steluțe aurii, dar cu rădăcini roșii, așa că nu trebuie să ne mirăm când mai iese câte un lăstar roșu, comunist, și ne trădează. Mă refer la faptul că aici identitatea individului este mai puțin importantă și primează apartenența la grup și acceptarea în grup (și din partea grupului), o chestie mai degraba comunistă decât occidentală (mă rog, după mine și corporatismul e o formă de comunism, dar asta e un subiect pentru un alt post).

În cultura occidentală este minunat să fi diferit și chiar excentric, în schimb la noi ideea de a fi diferit (vezi vârful piramidei) înseamnă a fi o anomalie de circ, mulțumită curentului tabloid din presa noastră care insistă numai pe grotesc.

Bineînțeles că într-o astfel de societate primează conformismul în tandem cu autoritatea. Societățile tip patul lui Procust au mereu un organism corector foarte activ, de regulă atât de activ încât execută și nu discută, de unde și minerescul “noi muncim, noi nu gândim”. Dacă pe timpul comunismului acest organism era Partidul, după revoluție rolul a fost preluat chiar de societate, prin reflecția sa, și anume modelele pe care le promovează și genul de televiziune pe care îl consumă.

În România vedem tot mai mult cum se propagă conformismul, mulajul pe trend, tinzând uneori către tribalism (noi vs ei, deci huo): avem conformism religios, conformism superstițios, conformism consumerist, social, tradiționalist, mediatic, etc. Ideea e că trebuie să aparții la ceva, în loc să fi ceva, cineva, TU, nu altul, o copie.

Cat castigi intr-o viata

Banii nu aduc fericirea, dar o întrețin, mai ales pentru că te scapă de griji. Desigur, dacă ai mulți bani vei începe să ai alte griji, dar asta e o altă poveste. Un patron mi-a zis odată, într-un moment de sinceritate că un om care trăiește din salariu nu va fi niciodată bogat și că numai un om care se mulțumește cu puțin ar accepta să trăiască din salar. Mie mi s-a părut cam dură formularea asta, dar e o realitate, pentru că am făcut un calcul simplu:

N-am uitat că în România sunt foarte mulți cu salarii mizerabile, așa că exemplul meu e puțin optimist. Să zicem că un om muncește 35 de ani într-o viață (până la pensie, deși cu legea nouă a pensiilor am mai putea aduna câțiva) și câștigă 400 de euro pe lună. 400 € x 12 luni = 4800 € / an, care în 35 de ani sunt 168 mii de €, adică un pic peste 700 de mii de lei. Chiar și după mulți ani de pensie cu greu te apropii de 1 milion de lei, într-o viaţă!. A, și să nu uităm că o bună parte din acești bani îi plătești statului și nu numai pe diverse impozite, taxe, iar cea mai importantă parte… îi mânânci! Deci dacă aș scădea taxele și haleala aș rămâne cu mai puțin de jumătate. 300-400 de mii de lei?

Sincer, mie suma asta mi se pare foarte mică pentru o viață de om. Dacă n-ai nimic de la părinți, rude sau nu te căsătorești cu cineva mai cu stare, într-adevăr toată viața vei fi sărac, cel puțin în România, unde puțini au șansa de a câștiga peste 1000 de euro pe lună.

Bineînțeles că după un astfel de calcul îți poți pune o serie de întrebări… :)

Cat suntem de inteligenti?

chimp-typewriterDaca urmariti Discovery sau site-urile de popularizare a stiintei ati vazut ca in ultimele decenii stiinta a evoluat foarte mult, mai ales in domeniile legate de tehnologie. In astrofizica sau mecanica cuantica nivelul de complexitate la care s-a ajuns a devenit o adevarata provocare pentru intelectul uman, care are ca orice lucru, limitele sale. Mi se pare fascinant sa nu inteleg ceva. Este totodata frustrant, recunosc, si de asta ii admir pe cei care inteleg lucruri care mie imi dau batai de cap. Nimeni nu e atat de polivalent incat sa stie tot, asa ca un geniu in fizica poate fi un antitalent la gatit, un lucru aparent mult mai usor. Asta ne arata ca inteligenta e un lucru destul de relativ si de multe ori m-am intrebat in ce consta de fapt inteligenta.

Neil deGrasse Tyson

Neil deGrasse Tyson

Unul din oamenii de stiinta pe care ii admir foarte mult este astrofizicianul american Neil deGrasse Tyson, popular pentru conferintele sale pe teme stiintifice si efortul sau de popularizare a stiintei si a gandirii rationale. In una din conferintele sale discuta despre inteligenta umana in raport cu a cimpanzeilor dar pune si problema unor alte fiinte mai inteligente ca noi. Va recomand sa vedeti fragmentul, este foarte interesant, iar Neil are un talent deosebit in a-si prezenta punctul de vedere. El remarca faptul ca diferentele intre ADN-ul nostru si cel al unui cimpanzeu sunt de circa 1% si totusi, acest 1% face ca noi sa ascultam simfonii pe computer si cimpanzeii sa traiasca in copaci. Facand o extrapolare, Neil Tyson isi imagineaza ca noi am fi cimpanzei pentru niste fiinte cu 1% mai “inteligente” ca noi. Adevarul e ca desi suntem mai inteligenti, nu suntem in stare sa comunicam cu nici o alta specie din categoria animalelor considerate inteligente, cimpanzei, delfini, caini, etc. Oare am putea discuta cu fiinte mai inteligente ca noi, sau ar fi imposibil pentru ca acele fiinte ar comunica la un alt nivel care ne este inaccesibil? Ar fi unul din motivele pentru care suntem “singuri” in univers. Probabil ca nu suntem singuri, ci surzi sau pur si simplu prosti…

Totusi, eu nu sunt de acord in totalitate cu ce zice Neil deGrasse Tyson despre inteligenta umana. Omul nu este suficient de inteligent (sau capabil) incat sa construiasca avioane inainte ca sa invete fizica si matematica. Omenirea a trebuit sa transmita cunostinte din generatie in generatie timp de mii de ani ca sa poata construi rachete care sa transporte oameni pe Luna dus-intors. Capacitatea omului de a intelege lucruri este data genetic si este relativ aceeasi, dar fara cunostinte omul degeaba e inteligent, pentru ca nu poate face nimic interesant. De asta omul preistoric ne-a lasat doar niste grafiti pe peretii pesterilor, pentru ca altceva nu stia sa faca, nu pentru ca nu ar fi putut altceva.

speaking-bla-blaDiferenta cheie dintre noi si cimpanzei este capacitatea noastra de a transmite informatie.  Asta multumita limbajului, abilitate care in timp dus la dezvoltarea creierului astfel incat sa poata face o serie de asociatii si generalizari de care animalele nu sunt capabile. O alta diferenta esentiala este faptul ca omul poate transmite informatii generatiilor urmatoare, fapt ce duce la progresul speciei deoarece generatiile respective nu mai trebuie sa parcurga acelasi drum si pot continua, trasmitand la randul lor urmasilor si asa mai departe. Astazi vracii de acum 1000 de ani ni se par primitivi in comparatie cu medicii superspecializati de azi, dar acei vraci erau probabil la fel de inteligenti ca un doctor de azi, doar ca ei stiau foarte putina medicina.

Privind in sus, catre posibile fiinte superioare noua, imi imaginez ca in primul rand diferenta dintre noi si ei este nivelul de cunoastere, probabil comparabil cu prapastia dintre un vraci medieval si un doctor modern. Fiintele mai inteligente ca omul trebuie sa aibe un mod superior de a transmite informatie care implica si capacitati superioare de a prelucra informatia. O fiinta mai inteligenta va putea procesa mai multa informatie si totodata retine mai mult, probabil exponential mai mult, la un nivel de necuprins pentru mintea umana. Este greu de crezut ca una din functiile creierului uman este sa stocheze mai multa informatie decat ii este necesar unui om al pesterei, de vreme ce nu memoram aproape nimic din ceea ce citim, iar cu timpul uitam tot felul  de lucruri. De asta se poate spune ca omul a evoluat cu mult peste conditia sa de primata.

Internetul si calculatoarele au pus la dispozitia generatiilor de azi, la gramada, cunostiintele tuturor generatiilor precedente, iar informatiile se transmit practic instantaneu. Lucrurile astea sunt fara precedent in istoria omenirii. Dar omul nu e un computer, si ca pe viitor sa putem continua dezvoltarea stiintifica si explorarea universului, s-ar putea ca omul sa fie nevoit sa se transforme intr-o masina, ipoteza avansata si de astronomul Seth Shostak de la SETI. (Oricum, in ultimii ani ne-am lasat asimilati de tehnologie, ceea ce nu e neaparat un lucru rau). SETI este programul care cauta dovezi ale inteligentei extraterestre (search for extraterestrial intelligence) dar parerea mea este ca s-ar putea ca sa nu reusim niciodata sa comunicam cu fiinte mai inteligente ca noi si semnalele pe care le trimitem noi in spatiu sa fie doar un bazait de musca pentru eventualii exploratori ai galaxiei, mai inteligenti si dezvoltati ca noi.

Unii dintre cei mai mari filozofi din toate timpurile, Socrate, considerat in timpul vietii cel mai intelept dintre intelepti, spunea ca nu stie nimic (tot ce stiu este ca nu stiu nimic), tocmai pentru ca cu cat stii mai mult iti dai seama de cat mai ai de aflat si de invatat. Incepeam prin a scrie cat a evoluat stiinta si cate am ajuns sa stim despre Luna si stele. Nu suntem deloc inteligenti. Daca ar fi sa ne luam dupa inteleptul Socrate vom fi destepti cand vom spune ca nu stim nimic…

De ce sunt 12 luni, 24 de ore, 60 de minute

V-ați întrebat de ce ora are 60 de minute și nu 100, sau de ce un cerc este împărțit în 360 de grade și nu în 100, 200 sau 1000, de ce un an are 12 luni în loc de 10, de vreme ce peste tot folosim un sistem bazat pe puterile lui 10? Mereu m-am întrebat cine a stabilit împărțeala asta aparent ciudată și cum era demult, cu o mie sau două mii de ani în urmă; ce sistem foloseau oamenii atunci?

Răspunsul e că acest sistem există aproape “din totdeauna”, și anume din timpul civilizației babiloniene (mijlocul mileniului al doilea î.e.n.), care au preluat multe cunoștințe matematice și astronomice de la străvechii sumerieni, pe care le-au perfecționat destul de mult la rândul lor.

Cu patru mii de ani în urmă, babilonienii aveau cunoștințe matematice foarte sofisticate, despre care poate am să mai scriu, dar particularitatea lor era că nu foloseau numere în baza zece ca noi, ci matematica lor era în baza 60. (Baza zece este sistemul zecimal, baza 2 este sistemul binar, baza 16 este sistemul hexazecimal, etc). Se pare că originea acestui sistem aparent bizar și complicat provine tot de la sumerieni care la începutul civilizației lor au folosit o combinație de baza 10 și baza 6, trecând apoi la baza 60. Ca o paranteză, sumerienii dezvoltă un sistem metric prin 4000 î.e.n., inventează roata, alfabetul, scrisul, dezvoltă geometria, aritmetica, algebra, descoperă bronzul și multe altele.

Avantajul bazei 60 constă în faptul că numărul 60 se poate împărți ușor la 2, 3, 4, 5, etc, și astfel, în baza 60 se pot scrie și calcula foarte ușor fracțiile simple și uzuale: 1/2, 1/3, 1/5 ș.a.m.d. În antichitate toate științele se dezvoltau numai pentru scopuri imediate, așa că aceste fracții erau utile și necesare la calcule de zi cu zi, de la piață, în construcții, irigații, armată, etc.

Revenind la minute și grade, trebuie amintit că babilonienii erau foarte buni astronomi, înregistrând cu mare atenție mișcarea astrelor și documentând totul pe tăblițe de lut. Ei identifică planetele vizibile cu ochiul liber (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) și sunt primii care definesc cele 12 constelații zodiacale cunoscute și azi în aceeași formă. Babilonienii, pornind probabil de la observațiile astronomice, împart ziua în 12 “ore duble” păstrând un sistem direct luat din astronomie și geometrie, de a corela totul cu cercul de 360 de grade. Tot ei stabilesc un calendar de tip lunar cu 12 luni a câte 30 de zile, rezultând un an de 360 de zile. Desigur, babilonienii știau că un an real are 365 de zile și aveau un sistem complicat prin care compensau, introducând luni fictive. “Abea” prin jurul anului 500 î.e.n. babilonienii trec la un calendar lunar sistematizat, similar cu cel pe care îl folosim noi astăzi.

  • 1 zi avea 12 “ore duble” a câte 30 ges, fiecare oră reprezentând timpul în care pământul se rotește 30 de grade în jurul axei sau Luna 1 grad în jurul axei, adică 7200 secunde sau 2×3600 (două ore de azi).
  • 1 oră dublă însemna 30 ges a câte 12 “mâini”, fiecare ges fiind timpul în care Pământul se rotește 1 grad în jurul axei sau 240 de secunde (4 minute).
  • 1 ges însemna 12 mâini a câte 30 “boabe”, o mână fiind timpul în care Luna se rotea în jurul axei 1/3600 de grade, sau 1″ (o secundă de arc) aproximativ 2 secunde (de timp).

Un alt lucru interesant, la care nu m-am gândit și care e o ipoteză de a mea, e originea zilei a șaptea, zi “rea”, în care la babilonieni erau interzise o serie de activități, probabil originea zilei de sabat și a zilei de odihnă. Ipoteza mea se bazează pe faptul că numărul 7 era un număr negru pentru babilonieni, deoarece fracția 1/7 nu se putea scrie în baza 60 decât prin aproximări complicate.

Influența babilonienilor și a sumerienilor din multe puncte de vedere a fost imensă, dacă ne gândim că după mai bine de 4000 de ani folosim aproape același sistem ca și al lor (diferența fiind în cazul orelor că am dublat numărul orelor dintr-o zi), iar la geometrie trebuie să ne batem capul cu cele 360 de grade sumeriene :)