În final a ieșit Playzonus Rex, regele distracției în habitatul său, atelierul de creație și jungla neiertătoare a locului de joacă. Această specie unicat crează și azi confuzie în rândul oamenilor de știință, iar copii fiind întrebați l-au descris în fel și chip, galben, roz, verde, dar și albastru după ultimele cercetări.

Pentru mai multe detalii vizitează smartedu.ro.
Pentru mai multe desene vezi galeria, www.sirg.ro/gallery/playzone-color

Fiecare copil are personalitatea lui și felul în care își imaginează lucrurile diferă mult de la unul la altul. Nici un desen colorat nu seamănă cu altul, și am văzut teancuri de desene. Este fascinant
Din păcate creativitatea se oprește în copilărie, deoarece societatea de azi, deși spune că promovează individualitatea și creativitatea, o nivelează începând din școală și o inhibă total mai târziu, ca omul să devină creativ doar în limitele acceptate și să reitereze aceleași șabloane vizuale, muzicale, ideologice șamd cu care a fost prelucrat de școală, televizor, vecini, reviste și mainstream.

Copiii colorează dinozaurii cu roz, nu cu verde, și asta e grozav

BMW X5 Sport cu telecomanda, Scara 1:18

Pentru cei amatori de zbor, am văzut elicoptere cu telecomandă care mie mi se par grozave pentru spionat deși autonomia lor e destul de mică, poate tocmai de asta. Aștept cu interes ziua în care vor avea și avioane cu telecomandă. Prețurile nu mi se par mari, pentru că fiind interesat de modelism știu că prețurile la componentele specifice nu sunt deloc mici. Ca orice hobby, jucările cu telecomandă costă, dar cât timp e distractiv, merită. Eu unul, mi-am amintit de proiectele mele trăznite pe care le aveam acum câțiva ani (în ultimii ani de facultate la robotică) de a construi tot felul de mașinării și “geek-toys”.

E adevărat că azi copiii sunt expuși unor lucruri de care generația părinților lor nu a avut habar decât la o vârstă mult mai târzie. Dar acest mic inconvenient al lucrurilor care le lipseau părinților în copilărie — televizor, calculator, internet, telefoane, gadgeturi, etc — este destul de serios și grăbește momentul în care părinții trebuie să explice anumite lucruri copiiilor, chiar și foarte mici. Chestie care mă duce la ce vroiam să spun la început: și anume că părinții de azi sunt foarte ocupați cu ale lor și își văd copiii convenabil ocupați cu treburile lor “de copii”. Unde mai citește un părinte azi o carte unui copil, sau construiește ceva cu el? Îi dă un audiobook sau îi ia un joc pe computer, e simplu, e convenabil și arată că e un părinte modern și cool.

Astăzi se poartă recompensele. Părinții au devenit un fel de (mă) “asculți și câștigi” protevist și orice demers firesc și de nenegociat altă dată, precum învățatul, bunele maniere, curățenia, respectul, cititul lecturilor obligatorii, cuvântul dat, etc, este motivat prin bani și cadouri, adesea lucruri superficiale care grăbesc îndobitocirea odraslei. Copilul deprinde repede acest troc și ajunge să pluseze la rândul său, ca la poker, iar în scurt timp ajunge să facă totul numai pentru recompense, fără a înțelege de ce îi cer părinții și profesorii toate acele lucruri. Tot de asta, profesorii sunt niște idioți pentru că ei nu oferă nimic material, numai note și teme.

Pedeapsa cea mai de seamă nu este, ca altă dată, izolarea în casă, ci confiscarea calculatorului sau restricționarea accesului la internet. Un șantaj simplist, care nu aduce totuși nici un pic de dor de carte în copil și nici nu trezește responsabilitatea din el.

Într-o familie de azi, cel mai important membru al familiei este televizorul, pentru că nimeni nu vorbește și este ascultat la fel de mult într-o casă ca televizorul. Părinții sunt ocupați cu televizorul, copiii cu calculatorul și aparent toată lumea e mulțumită, hipnotizată de un ecran. Dar părinții de azi nu vorbesc aceeași limbaj cu copiii lor, ei nu înțeleg lumea asta nouă online, ce fac copiii pe net și de ce. Nu înțeleg fie pentru că au rămas în urmă fie că nu au timp, pentru că sunt atâtea prostii lucruri la televizor.

Copiii se refugiază în lumea fascinantă a calculatorului pentru simplul fapt că părinții nu le oferă prea multă atenție. Nu au răbdare și nu se impresionează când copilul lor face nu știu ce chestie de care e bucuros. A oferi totul nu înseamnă numai lucruri materiale. Copiii au nevoie de atenție și pentru că nu o primesc, o caută și o găsesc pe net, unde poți fi ce vrei și cine vrei, poți avea 3000 de prieteni și câștiga topuri de popularitate fără să ieși din casă.

După părerea mea, ca alternativă, sportul e cea mai bună metodă de a forma personalitatea unui copil, în special de a deveni responsabil. De ce, pentru că orice sport se joacă pe reguli acceptate de toți și este bazat pe fair play. Cel mai bun câștigă și prin competiție și muncă reușești să câștigi admirația celorlalți, dar și premii, premii adevărate, nu bling bling. În sport înveți să joci în echipă, înveți să accepți critica celorlalți dar și să te bucuri de laude. Din păcate calculatorul și televizorul ne îndepărtează de mișcare și sport, dar ele sunt bune la toate inclusiv la a suporta vina propriilor noastre eșecuri.

Da, nici nu ştiu ce pierd, şi da, aşa e “când îmbătrâneşti” ca să le răspund anumitor persoane murătură
Ştiu că problema Farmville e o abatere gravă, dar ţin să precizez că am avut o gradină adevărată timp de mulţi ani, şi e puţin altfel, doar mai fain. Nu joc nici Mafiawars sau Castle Age, dar prefer “treasure island” şi sus-jos.

Panda Phooey Bong

Panda-berarul ninja e un companion simpatic, ce îmi amintește de Hong Kong Phooey, și costă 10 euro în magazinul online Blizzard. Din păcate e doar virtual, altfel ar fi un prieten de nădejde la festivalul berii. Pandarenii sunt o rasă de urși umanoizi imaginată de Blizzard, un fel de “furbolg” panda, numai că nu au putut fi folosiți în joc din cauză statutului sacru pe care ursul panda îl are în China, unde Blizzard are milioane de jucători. Aparent guvernul chinez nu permite jocuri în care să apară panda morți. Bine că nu au nimic împotriva jocurilor în care sunt uciși oameni

Clubul de joc, ediția I și campionatul de SUS-JOS

Seara m-am alăturat blogherilor chemați în Funky la o rundă de jocuri, o idee minunată a Tomatei care a reînviat jocuri demult uitate decând eram copii. S-a jucat: yahtzee, remi, monopoly, domino, scrabble, șeptic, cruce, sudoku, table, sus-jos și treasure island versiunea 0.8 beta (creație proprie, anul 1992). Eu am jucat Sus-Jos, un joc de masă decând eram mic, șeptic, domino (cu piese de cca 100 de ani) și treasure island. Bătrânul “sus jos” a avut succes în echipa Sirg, Ily, Richie, George și Horia, cărora li s-au alăturat și alții în limita pionilor disponibili (înainte ca să vin a trebuit să răscolesc cutia veche cu jucării după o mână de pioni). Mai târziu am refăcut niște reguli pentru “treasure island” căruia îi uitasem regulile, și am făcut “beta testing” cu Richie și Horia. Am depistat următorul bug: situația în care jucătorul 1 (roșu) trebuie să stea o tură la pirat, în timp ce jucătorul 2 (albastru) s-a rătătcit în pădure fiind nevoit să stea 2 ture la nr. 15. Partea haioasă e când de la 15 dă cu zarul 2 și iese din joc la 17, după ce a petrecut 2 ture prin pădure

Jocurile de societate, astea cu zaruri, cărți, pioni și piese, au un farmec al lor și mi-am dat seama cât de mult ne-a schimbat calculatorul viața în ultimii 10-15 ani. Pentru că am trecut treptat de la “Nu te supăra frate” la Counterstrike, de la Șeptic la Solitaire și de la Monopoly la Farmville sau Mafia Wars (facebook). Jocurile online tip WoW sunt un alt capitol, ele înlocuiesc aproape toate jocurile astea “de tip vechi”. Dar nostalgia pentru vremurile acelea nu dispare cu una cu două și întotdeauna întâlnirile cu prietenii vor fi mai reușite decât cele virtuale. Pe data viitoare am promis să pregătesc o versiune 2.0 pentru “treasure island” și voi căuta prin cutia cu amintiri jocuri vechi de demult.

Deci e sirg de la Sir George, nu sîrg

În toată lumea există sărbători dedicate morților, ceva similar cu ziua morților de la noi. Probabil aceste sărbători sunt cele mai vechi din lume, pentru că spiritualitatea omului a apărut odată cu preocuparea față de fenomenul morții, sau cum ziceam eu mai demult într-o discuție: odată ce omul a început să îngroape morții înloc de a le lăsa trupurile la întâmplare.

Diferenta intre film si carte este ca filmul iti prezinta viziunea regizorului, pe cand, citind cartea si neavand suportul vizual,  iti creezi propria viziune, ceea ce ofera o experienta mai bogata si la un nivel mai spiritual. Filmul tine ocupati ochii si urechile, pe cand cartea iti tine ocupata mintea. Cam la fel se intampla si cu jocurile acelea cu grafica simpla dar sugestiva. Exista carti pe care imi doresc sa le vad ecranizate, din dorinta de vedea “cu adevarat” acele intamplari monumentale – Stapanul Inelelor ar fi o astfel de ecranizare, dar aceste filme nu pot decat sa completeze experienta cartii, nu sa o si inlocuiasca.

Inchei cu tema din Chronotrigger (foto) de Yasunori Mitsuda, cantata de orchestra Eminence

Cand afara e ger si urat nu prea ai multe de facut. Astfel am pus un anume gnom sa teasa un covor, pentru ca se cam plictisea el prin Dalaran cu prietenii lui magi. Avantajul firelor si panzelor imbibate in tot feluri de pulberi si prafuri magice este ca, uneori, pot aparea efecte secundare benefice. Iata unul. Un covor care zboara folosind un soft simplu de arcanopozitionare si niste cristale perpetuum mobile cu ABS. Covorul este facut din materiale reciclate de la diversi umanoizi din Northrend, ignifugat si cu 5/5 stele la crash test. Noxele magice sunt zero, deci iata un mod neconventional si ecologic de zbor pentru (gn)omul modern, dinamic si cu simt practic.

Va dedic melodia Magic Carpet de Steppenwolf

P.S. Pentru cei pasionati le amintesc de minunatul clasic Magic Carpet prin acest link youtube