P.S. Acum 3 ani era încă toamnă.

După multe căutări, am găsit niște cărți mai mici care aveau ceva diferit față de celelalte, așa, ca un monoclu lângă niște ochelari de soare. Erau două cărți de Jókai Mór (scriitor și jurnalist maghiar), în maghiară, din 1907.

– –

Nu știu care e cea mai veche carte în română pe care o am, dar am găsit niște opere de Marx și Engels din 1949, cu filele îngălbenite pe margini, care mi s-a părut foarte potrivită pentru tema asta. Fragmentul din poză este cât se poate de interesant și .. actual, totuși cartea s-a deschis întâmplător la pagina 75…

–

Eu nu prea sunt cu lepșele sau ștafetele, dar asta mi se pare o temă interesantă și o dau tuturor celor care îmi citesc blogul, dar am să le nominalizez pe Maddy, Jen și Tomata cu scufiță.
Lăsați-mi un comentariu sau link cu cea mai veche carte pe care o aveți.

In realitate, imi doresc foarte mult sa calatoresc si sa vad locurile despre care am citit sau pe care le-am vazut la televizor cu gura cascata. Un astfel de loc a fost insula Capri de langa Napoli, unde vrand nevrand reinveti notiunea de culoare albastra. Este un loc minunat, unde merita sa te intorci. Defapt fiecare calatorie e un prilej de a te imbogati spiritual, de a te intoarce cu ceva mai mult decat doar cu niste bagaje umplute cu haleala si bauturi specifice locului. Unii se intorc mai intelepti, altii nu. Fiecare dupa posibilitati

Să nu credeţi că eu trăiesc în bula mea de săpun în care mă bucur de fericire utopică şi nu văd cenuşiul în care trăim. Dar, de ziua naţională mi-am pus şi eu întrebarea asta, ce este România şi ce a ajuns “aşa”. Cât de român mă simt, eu care am străbunici din Imperiul Austroungar? Mi-am amintit că nu arborasem încă tricolorul, obicei moştenit de la tata, şi luându-l în mâini mi-am dat seama că nu era o simplă bucată de mătase, fiind ca un vechi steag de luptă cu o poveste, de a cărui valoare uitasem.

Tricolorul meu e vechi, cu stema descusută, rupt pe margini şi pătat, dar culorile sale erau vii în comparaţie cu poza cenuşiu-maronie a peisajului de decembrie fără zăpadă. Pentru mine, România este acest steag deteriorat trecut prin Revoluţie. Pentru mine, acel steag înseamnă oameni, nu ţară, înseamnă efort, luptă, speranţă, bucurie, moarte, sacrificiu şi victorie. Ne-am obişnuit cu România banală şi ridicolă, dar eu de 1 decembrie mi-am amintit că mulţi români, indiferent de etnie sau naţionalitate, au murit sub acele culori, şi îmi ziceam, eh, ce prostie – dar apoi m-am gândit şi am exclamat – ce lucru extraodinar, pentru că azi România nu mai înseamnă nimic pentru cetăţenii ei.

Eram mic la Revoluţie, dar aici în Timişoara am avut ocazia să văd revoluţia şi oamenii ieşind fără frică în stradă şi îmbrăţişându-se chiar dacă nu se cunoşteau. Îmi amintesc că foarte mulţi purtau tricolorul cu stema decupată brutal, cu foarfeca sau chiar cu cuţitul, precum un simbol al victoriei, ceea ce şi era defapt. Şi mă întrebam de ce îl poartă cu atâta bucurie, de ce se îmbrăcau cu el şi de ce îl fluturau ostentativ trupelor trimise să îi reprime. Acum nu cred că patriotismul era imboldul lor, ci mai degrabă bucuria şi sentimentul că victoria era în aer. Patriotismul este o noţiune inventată de politicieni, iar naţionalismul de filozofi. În schimb, bucuria, victoria şi libertatea sunt “inventate” de mase.

România mea nu are graniţe, pentru că România este peste tot unde sunt oameni care se bucură de ceva românesc, fie că e fotbal, gimnastică, handbal, muzică, mâncare, băutură sau alegeri. Din păcate, România este un spaţiu trist, în care ne bucurăm tot mai rar şi în care uităm tot mai des şi mai mult că avem o istorie şi poate o treabă de făcut, în loc să ne lamentăm şi să ne comparăm cu Occidentul. România este vie atunci când lumea iese în stradă fluturând tricolorul pentru că au câştigat “ai noştri”, când se împinge lumea la vot ca să schimbe ceva, când trei românce ocupă podiumul la gimnastică, şi apoi lumea se revoltă pentru o medalie furată, când pierdem la mondiale şi a doua zi dimineaţă e linişte mormânt în tramvai şi pe stradă (1994), când zic în străinătate Hagi şi mi se zice România, când unei stele de pe cer i se dă numele Nadia… şi lista ar putea continua.

Sigur, sunt şi acele lucruri rele şi cenuşii care completează descrierea mea, dar eu nu vreau să scriu despre cenuşiu, gunoi, blazaj şi frustrare. Problema e că pentru majoritatea singura valoare şi unitate de măsură a vieţii sunt banii şi ceea ce ne putem cumpăra pentru a ne putea raporta cât mai favorabil la alţii. Frustrarea face ca nevoia de bani să fie acută şi banii să vină rapid, cu un efort cât mai mic sau nul, pentru a ajunge din urmă pe cei mai avuţi sau mai “şmecheri”, motiv pentru care orice demers făcut în sensul câştigării unor bani este superficial şi fără valoare. Cu alte cuvinte ne îngropăm singuri şi suntem victimele propriilor frustrări materiale, uitând că vrând nevrând aparţinem de ceva şi avem o identitate care până când nu renunţăm la ea, plecând spre alte ţări, trebuie să ne o asumăm.

După ce a apărut în toate blogurile centrale şi de colţ, iată celebrul interviu în exclusivitate, numai la Sirg Blog in Direct! Urmează după publicitate cazul omului care a înebunit de la manele, ucigându-şi vecinii cu toporul, am poze şi filmul crimelor în calitate HD! Nu rataţi amănunte despre nişte crime oribile!

Ana Gramescu (reporter Leapşa Blogs): Care sunt oamenii de care îţi pasă cel mai mult:

Sirg: Prietenii.

A.G. Eşti mândru de tine pentru că:

S: Sunt alţii mândri de mine

A.G. Care sunt oamenii pe care îi admiri?

S: Artiştii, în special muzicienii care prin harul lor pot schimba starea a mii de oameni aproape instantaneu, oamenii cu realizări deosebite dar care pot fi modeşti în acelaşi timp.

A.G. Ce îţi place cel mai mult?

S: Să fiu copil (asta înseamnă să faci ceea ce vrei când vrei).

A.G. Îţi doreşti să:

S: Să fiu copil mai des.

A.G. Menţionează unul dintre cele mai bune lucruri făcute de tine:

S: Am călătorit f mult pt ca să mă văd cu fata pe care o iubeam

A.G. Ce ţi-ar plăcea să devii:

S: Un muncitor harnic şi iscusit. Doamne ce întrebare – normal că vreau să mă fac cosmonaut!

A.G. Ce îţi propui:

S: Idealul meu în viaţă e femeia cu mustaţă. Ăăă.. ok… să dorm mai mult dimineaţa, să desenez mai mult şi să râd mai mult.

A.G. Preferi…

S: Să fac haz de lucrurile fără haz, să beau ceai în loc de cafea, să fac baie în loc de duş, (mai multe îţi zic în particular)

A.G. Ştii că poţi să:

S: Stau o zi (sau 2) fără să mă joc WoW =))

P.S. Am prins o leapşă de la dece. Prima dată mi-a ieşit .tar, dar am schimbat răspunsul la o întrebare şi m-am transformat in .txt

Primesc “leapşa” voastră, Orădeanul şi Lilişor, dar pentru că eu rar beau cafea (cană cafă), supralicitez cu o cană pentru ceai.
Lingura este din porţelan desemenea…

You just got “pwned“:D