Tehnician IT sau muncitor necalificat

Sunt multe lucruri care mă supără în ţara asta, dar poate cel mai mult detest munca neplătită şi subaprecierea omului pe piaţa muncii. Când eram mic, în comunism, se zicea că “munca e brăţară de aur” şi orice meserie era bine privită, mai ales cea de muncitor. Dar eu am avut de mic alte înclinaţii, de exemplu, spre desen şi ulterior pentru calculatoare. Aşa că am făcut o facultate de profil, am studiat şi m-am dezvoltat într-o altă direcţie, pentru care aveam mai multe abilităţi. Dar în România, angajatorii se aşteaptă ca oamenii să lucreze pentru ei pe nimica, în timp ce ei duc acasă mii de euro, ca şi cum angajaţii ar face figuraţie.

De exemplu, o firmă de IT şi servicii angajează tehnician IT (anunţ pe net). Se cer o groază de chestii, studii, cunoştinţe, experienţă măcar 6 ani (!), disponibilitate la program prelungit şi deplasări (că doar nu-ţi cere carnet de şofer doar ca să parchezi maşina şefului), etc contra… 200 de euro salar fix plus “bonusuri”, care mai mult ca sigur înseamnă bonuri de masă. De ce a ajuns tehnicianul IT să fie plătit ca un muncitor necalificat sau femeie de serviciu? Ce înseamnă 850 de lei în ziua de azi? Poate un om să trăiască pe cont propriu din 850 de lei pe lună? Sub 800 de lei vorbim deja de un caz social, dar bineînţeles că pe angajator îl doare la bască, el nu consideră că ar avea o responsabilitate. Ce viitor poţi avea cu 200 de euro pe lună? Dar cu 300? În cât timp îţi poţi lua o maşină 2nd hand cu banii ăia?
Eu zic mersi că am avut un pic mai mult noroc, dar cunosc o serie de astfel de oameni care au fost sau sunt umiliţi în felul ăsta.  Dacă ăştia sunt banii, atunci nu te poţi aştepta ca omul acela să dea randament, să îi pese de ceea ce face, să se implice în firma ta şi să îţi aducă plus valoare. Da, unii zic că stai, prima dată să văd că te implici şi după aia te recompensez… păi nu, stai tu şefule, prima dată nu mă umili, dă-mi ceva ca să nu mă duc ruşinat acasă în ziua de salar, şi apoi mai vedem dacă mă implic. E vorba şi de domeniul de activitate, totuşi, doar lucrezi cu calculatoare, cu clienţi, nu cu fier vechi sau porci.

Sunt convins că aceeaşi situaţie e în nenumărate domenii de activitate din fascinanta noastră ţară. Din păcate, omul cu studii şi carte este primul umilit — se pare că la el ţine — pentru că pe muncitor nu îl poţi fraieri. Pe un muncitor îl doare fix în sculă, el ştie doar că are de dat acolo cu ciocanul, unde i-a zis maistrul, iar la ora de plecare pune sculele la loc şi merge acasă cu mintea odihnită. În schimb, un inginer sau un economist are răspundere, el şi după ce pleacă acasă se mai gândeşte la probleme de servici, cum să rezolve aia, ce o să facă mâine şi alte lucruri stressante. Nu trebuie decât o cotă greşită ca să pice toată construcţia, sau un zero în plus ca să se îngroape firma. Totuşi, se oferă 200 de euro pe lună = frecţie la picior de lemn în anul de criză 2009. Ce înseamnă 200 de euro? 200 de euro este diurna unui europarlamentar român la Bruxelless, adică 200 de euro pe zi pentru figuraţie, plimbat cu şoferul personal, gâdilat şi masat fundul pe fotoliul albastru de la Parlament.

Nu-i de mirare că peste tot unde te duci, lumea te tratează ca pe un duşman sau cu falsitate: trebuie să dai şpagă la doctori şi asistente ca să nu te lase să mori — partea sinistră, de Auschwitz, e că chiar te-ar lasa să mori — trebuie să dai bani la profesori ca să înveţi ceva inutil, la funcţionari şi lista poate continua până la dezgustul final când îţi dai seama cât de mizerabili am ajuns, niste animale mai chinuite decât în 1989. Nouă ni se aplică atât de bine maxima mea favorită — homo homini lupus — sau “omul e lup pentru om” (Plautus) şi asta pentru că problemele economice dezumanizează omul, mai ales în situaţii în care există contraste. În 1989, contrastele nu prea existau, 99% erau uniform de săraci şi astfel la revoluţie, lumea a avut cu cine să fie solidară. Dar acuma, e fiecare pentru el, care pe care.

În România, pentru fiecare om cu valoare există 10 nulităţi cu bâte care să îi dea imediat în cap. Dacă vrei să fi ceva în România, într-un domeniu serios, nu mă refer la cocălari vedetă, trebuie prima dată să te afirmi în străinătate, să fi apreciat “dincolo”, pentru că aici nu te lasă nimeni să te afirmi. Normal, nici nu ai cum să te afirmi cu 200 de euro pe lună.

In lipsa celor 15000 de specialisti

Intr-o vreme cand romanul urmarea frenetic politica, o mare coalitie de dreapta cu cheia la gat, se lauda cu 15000 de specialisti care vor pune tara pe picioare. Nu au reusit si probabil ca cei 15 mii de specialisti au plecat din tara pentru ca altfel nu-mi explic subita nevoie de 15000 de “specialisti”, de data asta de carton, cu diplome false, eliberate pe banda cu numele unor facultati importante din Romania. (stire Realitatea)

Unde sunt istetii intreprinzatori care zic ca nu ai nevoie de studii ca sa ai un job bun sau o afacere prospera? Iti trebuie doar experienta si determinare, putere de munca, alea alea…. Atunci de ce se inghesuie atatia oameni la diplome false, adesea oameni care nu au terminat nici liceul? Pai cum ramane cu experienta si talentul? Continue reading

Transportul in comun sau nervii de dimineata

Consider ca transportul in comun ar trebui sa fie folosit de cat mai multa lume, mai ales pentru mersul la serviciu, pentru ca si asa ne plangem de trafic si probleme de sanatate legate de sedentarism. Cu alte cuvinte, masina iti face fundul mare si scoate burta in fata 😛

Dar, pe de alta parte, transportul in comun este o bataie de joc si numai cei care nu au incotro apeleaza la el. Cu toate ca administratia din Timisoara incearca sa modernizeze transportul in comun, prin carduri de transport, GPS, numaratoare de calatori, panouri electronice cu informatii despre urmatoarele curse si alte SF-uri de 4 milioane de euro, tot soferul sau vatmanul ramane veriga slaba. De ce? In primul rand, pentru ca indiferent de orar si traseu, trebuie sa ai respect fata de cetatean, fata de calatorul care plateste abonament sau bilet, capitol la care soferii si vatmanii sunt deficitari.

Nu odata mi s-a intamplat sa alerg dupa autobuz si sa imi inchida usa in nas, cu toate ca aveam timp sa urc, autobuzul asteptand culoarea verde sau sa se elibereze traficul. De vreme ce alerg dupa el, nu e evident ca ma grabesc? Azi am patit acelasi lucru, dupa care am stat sa urmaresc cat timp sta efectiv un travai in statie. Nici macar 30 de secunde, fapt pentru care oamenii se grabesc si se inghesuie la usi ca niste animale speriate. Dupa ce ca am pierdut primul tramvai, cand am ajuns la destinatie cu al doilea, nu am avut timp destul sa cobor, indreptandu-ma spre o usa defecta, si pana sa ajung la alta, tramvaiul a plecat, asa ca am mers o statie in plus. Nu cred ca a oprit mai mult de 15 secunde. Lumea s-a inghesuit repede la usi, a sarit din tramvai si nea Grabila din cabina i-a dat drumul repede, parca transporta marfa, nu oameni.

Mai demult un alt nene, nea Dormila, n-a vazut ca urc si a inchis usile in momentul in care intindeam mana spre o bara, prinzandu-mi mana intre usi, eu ramanand agatat de tramvai. Noroc cu oamenii care au deschis repede usa, ca altfel ma faceam mai lung cu cateva sute de metri. Cred ca atunci am fost asa de socat de cele intamplate incat nu m-am gandit ca l-as putea reclama pe vatmanul ala inconstient. Defapt noi romanii ne-am obisnuit asa de mult cu nesimtirea incat credem ca nu mai are rost sa reclamam, si de asta sunt putine reclamatii, cu toate ca lumea este foarte nemultumita.

Poliţia comunitară ignoră contribuabilii

Poliţia comunitară este deja omniprezentă în orice oraş, dar cu toate astea, rolul ei este mai mult decorativ, pentru a îmbunătăţi imaginea consiliului local. Acţiunile comunitarilor se rezumă adesea la simple patrulări de “intimidare” a potenţialilor infractori şi la amendarea babelor care vând flori sau ceapă fără autorizaţie în piaţă.
Recent am avut nişte experienţe neplăcute cu această instituţie, şi asta nu pentru că vindeam flori în piaţă, ci pentru că am cerut intervenţia lor în restabilirea liniştei publice la mine în cartier. Continue reading

NU pungilor de plastic

Ieri a fost ziua Pământului, semnalată de Google şi Youtube cu un frumos logo verde. Din păcate nu s-a resimţit niciunde, mă refer la oraş sau la televizor prin nişte acţiuni sau emisiuni. Totodată, ecologia şi preocuparea faţă impactul nostru asupra mediului este un subiect foarte important, dar care de multe ori este folosit pe post de săpun pentru imagine. De asta când cineva deschide gura despre problemele mediului este tratat ca şi cum ar încerca să fie mai catolic decât Papa, pentru că toţi contribuim la poluare. Toţi producem gunoi. Dar dacă dacă am fi mai raţionali, am diminua cantitatea de gunoi şi de rău pe care o producem mediului în care trăim. Continue reading