Galeria virtuală

De când am rărit-o cu scrisul pe acest blog, am început să desenez mai mult. Desenând, m-a apucat nostalgia vremurilor când desenam mult și foarte haios, vremuri în care publicam benzi desenate și cărți de colorat. Acum, din postura de inginer/programator, mă întreb sincer de ce nu am avut destulă încredere în talentul meu ca să continui pe acest drum al desenului, dar cred că întrebarea mea nu poate fi decât retorică și n-am încotro decât să accept schimbarea pe care am facut-o deja cu mult timp în urmă în viața mea.

Comic sketch

www.sirg.ro/gallery

Totuși, m-am gândit să adun desenele mele preferate într-o galerie virtuală care pe viitor se va extinde cu noi desene, ilustrații, portrete și schițe. Țin foarte mult la această galerie, așa că vă invit să o vizitați.

www.sirg.ro/gallery


 

Mă bucur că am găsit un modul web 2.0 suficient de puternic și versatil, ca Gallery 3, care e de fapt o platformă bună de foto-blog, cu facilități gen comentarii, RSS feeds și plugins.

Avioane de hârtie

Când eram copil mă jucam destul de des cu avioane de hârtie. Acum vremurile s-au schimbat și copiii nu prea mai știu cum e un avion de hârtie, pentru că pot pilota unul direct pe calculator. Așa că nu prea mai văd avioane de hârtie…

Săptămâna trecută m-a prins nostalgia vremurilor când concepeam cu prietenul meu de joacă Mircea, tot felul de avioane și chestii ingenioase pe care le testam afară. Pe atunci știam să fac un model destul de complicat de avion, dar care era și foarte bun — zbura minunat și era rezistent. Din păcate, cu timpul am uitat cum îl făceam și în weekend mi-am propus să îl fac din nou.

După ce mi-am amintit, am mers un pic mai departe cu arta îndoitului și după cum puteți vedea în imagini, .. din seria ce pot face două mâini dibace, vă prezint micro-avionul “total” făcut dintr-o bucată de bon de casă de marcat :)
(l-am botezat total pentru că asta scrie pe el, “total” și “vă mulțumim”)

Origami planes

Avioane mari și mici

Cu toate că e atât de mic, zboară; nu foarte stabil, dar zboară :)

Micro-avion origami 28 x 30 mm

Micro-avion origami 28 x 30 mm

Pe internet puteți găsi o mulțime de site-uri cu moduri de îndoire pentru tot felul de avioane. Am să revin cu instrucțiunile pentru “modelul meu”.

P.S. Avionul roșu nu este făcut special de Sf. Valentin. Așa s-a nimerit să fie, dar mă gândesc că se poate interpreta dacă îl arunc spre inima vreunei domnișoare :P

Intalnirea de 13 ani

din nou la tablaNoi artistii suntem mai originali si daca restul se intalnesc din 5 sau 10 ani, noi ne-am intalnit dupa 13 ani de la terminarea liceului. Mi-a placut sa imi revad vechea clasa de care ma leaga atatea amintiri, sa stau in “banca mea” si de data asta si la catedra. Nu foarte multi dintre fostii colegi au raspuns chemarii nostalgiei, dar cei care au venit au facut sa conteze intalnirea asta oarecum ciudata, dupa 13 ani.

Se pare ca anii trec foarte repede si realizez asta mai ales cand ma uit la ceilalti, la cum fiecare si-a croit un drum prin viata si s-a realizat intr-un fel, pentru ca imaginea unora mi-a ramas inghetata in minte asa cum eram atunci, boemi si rebeli, nu responsabili si maturi ca astazi (nu ma refer la toti dintre voi totusi :) ).

holul liceului de arteAm devenit un pic melancolic cand am realizat ca e ultima data cand mai imi pot vizita scoala, deoarece in curand se va muta si cladirea va intra in administratia altcuiva, ceva retrocedare, ma rog, si de asta am petrecut mai mult timp pe coridoare si prin locurile de care ma leaga amintiri.

Apoi am fost incantat sa vad ca majoritatea a continuat mai departe drumul artelor si ca inca mai se ocupa de arta intr-un fel sau altul, creatie sau pedagogie, cu toate ca veniturile sunt mici sau foarte mici. Desi acum sunt inginer, m-am simtit ca acasa intre colegii mei artisti vorbind de preocuparile noastre (artistice) si ca de data asta nu a mai trebuit sa explic intr-o discutie, de exemplu, cine e Jackson Pollock :)

Natalia (2008)Cand am vorbit cu fostul meu profesor de grafica despre tentativele mele portretistice mi-a zambit si mi-a zis ca talentul e ca un vierme care te roade si nu-ti da pace niciodata, indiferent ce drum apuci in viata. Nu pot sa zic ca regret ca am apucat drumul tehnicii, pentru ca desi eu intr-un fel am abandonat arta, ea nu m-a abandonat pe mine.

M-a amuzat momentul cand am vazut catalogul din clasa a XII-a si am vazut ca am avut pe un trimestru media 3 la filozofie. Atunci nu prea stiam la filozofie mare lucru in afara de vorba aceea “daca taceai, filozof ramaneai”. Asa ca la raspuns mai mult taceam si iata ce filozof am ajuns.

Adio liceule :)

love you arte

Weekendul lui Adrian Paunescu

Adrian Paunescu la Cenaclul Flacara

Adrian Paunescu la Cenaclul Flacara

In ultimele zile m-a incercat un sentiment de dezamagire, privind la televizor cum, brusc, toata lumea si-a amintit de valoarea poetului Adrian Paunescu, acum ca s-a dus dintre noi. La televizor cel mai bine se vinde moartea si scandalul mai putin cultura cu care se dau acum toti prieteni, vorbind de Paunescu.

Oare de ce cultura romaneasca traieste din stafii, de ce rastignim valorile prin dispret sau uitare ca apoi sa le inviem pret de trei zile dupa ce mor? Este trist ca nu se gaseste loc pentru fiecare dintre putinii oamenii de valoare pe care ii mai avem, batrani si neadaptati la noile noastre metehne. Asteptam sa moara ca sa le acordam un sfarsit luminos de supernova, dar altfel ii lasam sa imbatraneasca in uitare. Valorile si modelele sunt relative cu vremea, vorba poetului: “biet artist, rolurile trec, viata e un teatru trist“.

Eu eram destul de mic cand s-a interzis Cenaclul Flacara, dar am copilarit ascultand in casa discuri de vinil de la Cenaclu, de care parintii mei erau aproape obsedati. Adevarul e ca nu-ti dai seama cat de frumoase sunt anumite poezii pana cand cineva cu talent le pune pe muzica, si te mai culturalizezi fredonandu-le. Zilele astea am revazut imagini de la Cenaclu cu mii de oameni veniti de buna voie la un Woodstock romanesc in plin ceausism. Mi se pareau total neverosimile in contrast cu prezentul din Romania, in care lumea nu prea mai are interes pentru manifestari culturale. Este greu de privit prin fereastra timpului daca nu intelegi vremurile: atunci nu era nimic altceva, iar Cenaclul lui Paunescu a fost o supapa spirituala prin care generatia anilor cenusii ai comunismului rabufnea si primea o gura de libertate. Atunci, si datorita Cenaclului Flacara s-au afirmat si sau consacrat o multime de artisti si trupe (Nicu Alifantis, Stefan Hrusca, Socaciu, Seicaru, trupa Holograf si foarte multi altii). Desigur ca azi multi dintre ei nu mai sunt la moda, dar fara ei artistii tineri de dupa revolutie nu s-ar fi putut inventa din neant, asa cum noi n-am exista fara parinti.

E greu de vorbit de sprit in anii 1980, dar este si mai greu de comparat versurile ce se recitau atunci de mii de oameni cu textele monosilabice si fara noima ale hiturilor momentului, cand avem atata libertate de exprimare. De multe ori cred ca in 1989 cand am deschis cutia democratiei, ca pe cea a Pandorei, spiritul a ramas la urma ca mitologica speranta, si i s-a inchis capacul prea repede, sau l-am pierdut pe undeva, probabil in portofel, intre bani si plastic.

Poate fara sa vreau ma incearca o nostalgie, nu atat fata de niste vremuri intunecate cu sclipiri de speranta, ci pentru anii trecuti in care toate aceste “stafii” cu care am ramas, inca traiau si ne puteau bucura cu geniul lor – Florian Pittis, Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, Jean Constantin, iar mai nou Adrian Paunescu.

Pentru trei zile ne-am amintit de Paunescu si o multime de slagare de alta data au cantat peste tot in primetime. A fost ca un film al carei trilogie s-a terminat. Mi-a amintit ca toti acesti “dinozauri” pe care cei din generatia mea ii privesc oarecum peiorativ, sunt valorile ce reprezinta o generatie, cea a parintilor sau a bunicilor de azi. E firesc ca la schimbul de generatii sa vina altcineva din urma care sa preia stafeta. Doar ca nu sunt sigur cine sunt sau vor fi valorile generatiei mele, pentru ca o generatie nu poate trai din amintiri si stafii.

31

talent-munca
Azi e o zi ca oricare alta dar e si ziua mea asa ca indiferent daca imi tin ziua sau nu, tot am emotii. Ca si anul trecut imi voi sarbatori ziua prin munca, cu elan muncitoresc intr-un spirit tovarasesc.

Imi place cand e ziua mea pentru ca imi aminteste ca te poti bucura mult si din lucruri marunte.

nuci de septembrie

nuci de septembrie

De regula in septembrie se strica vremea si incep acele ploi care te fac sa iti continui lenes somnul de dimineata. Tot pe timpul asta incep sa cada nucile iar mie imi plac foarte mult nucile cand inca se mai pot decoji. Demult ziua asta pica minunat pentru ca era inainte de inceperea scolii si atunci mai puteam profita din plin de ultima zi de vacanta care conta pentru mine. Eh, vremuri…