Un weekend plin

Ți se poate întâmpla să te plictisești două săptămîni la rând și apoi să vină 3 zile agitate și colorate (mult roz) ca un clown de circ.Vorbe de duh bahice Vinerea a început cu debutul Festivalului Vinului 2009, chiar la o aruncare de băț de mine, o adevărată “încântare” pentru urechile și nasul meu. E frumos să vi să mânci un mic, să bei un pahar de vin și să asculți un pic de populară, dar să îți urle aceeași muzică 8 ore pe zi tot weekendul, e cam mult. Apropo, am impresia că muzica bănățeană e foarte repetitivă. O simplă deschidere a geamului este suficientă pentru a-ți afuma casa cu mirosul puternic de mici și hamsii prăjite (aparent necomestibile), așa că am îndurat festivalul ca un asediat. Dacă te-ai săturat de aroma de Lenor sau Cocolino, poți încerca gratis aroma mici&hamsie 2009 — ajunge să-ți usuci hainele pe balcon. Timișoara: Vânt puternic — mirosul persistă. Centru: Cer senin — mirosul persistă. Blogmeet 22 — mirosul persistă.

Vinuri Cramele Recaș Mici și frigărui Vreme bună la festival

Blogmeet 22.1

Discuții la Blogmeet-tm 22.1
Sâmbătă scăpat de tortura fonică și am evadat din brâul de neoprit cu bețivi și țigani întreprinzători pentru întâlnirea blogherilor timișoreni, ediția specială 22, găzduită prin amabilitatea d-lui Emil Cristescu la hotel Timișoara: oameni noi, nume grele din topul blogosferei românești, printre care Visurât, Denisuca și Piticu, prietenii Orădeanul și Lilișor, plus multe alte nume care au rămas pe o listă la cineva într-o agendă verde. Inițial nu mi-a plăcut aerul formal cu care nu eram obișnuit din gălăgiosul și înghesuitul Irish Pub, locul nostru consacrat. Dar după ce s-au închis laptop-urile lucrurile s-au mai destins și atmosfera a fost foarte faină, simplu cu bătura gratis și la discreție :)
Noi timișorenii avem cea mai frumoasă comunitate de blogheri din țară, asta e clar, de vreme ce au venit cu interes și blogheri cu greutate din alte părți ca să ne ducă vestea.

Roz Verde pentru biciclete — Octombrie 2009

La blogmeet am primit un număr de bicicletă pentru inițiativa “verde pentru biciclete“, campanie la care am participat duminică. Schimbarea orei mi-a dat un pic bătaie de cap dimineața, pentru că m-am trezit cu o oră mai repede ca să-mi repar în grabă bicicleta avariată la munte. Noroc că n-a trebuit să repar prea mult la ea și că frânele m-au ținut exact până la finele circuitului.
Roz.. ăă... verde pentru biciclete, plecarea de la Timco Cu puțin înainte de ora 11 am ajuns în față la Timco, amintindu-mi din mers cum se circulă cu bicicleta în oraș. În mod cert, niciodată n-am văzut atâția bicicliști într-un loc și atât roz — fiecare avea cel puțin un balon roz (sau magenta) pe care scria “verde pentru biciclete”. Roz pentru verde sau consecințele crizei pe piața baloanelor. Acolo m-am reîntâlnit cu trupa de la blogmeet și în scurt timp am plecat într-un tur ciclist foarte roz și gălăgios al centrului Timișoarei, coloana de peste o mie (eu cred că erau chiar mai mulți) de bicicliști întinzându-se ca o râmă peste un kilometru. Lumea de pe margini făcea poze, ne făceau cu mâna din autobuzele pe care le încurcam și nici nu vreau să mă gândesc la săracii șoferi pe care i-am blocat…
Totul a culminat în piața Operei, unde mai gălăgioși ca poliștii, am dat drumul la toate baloanele roz către raiul bicicletelor (roz). Mi s-a părut o acțiune foarte reușită și m-a bucurat să văd că prietenii din alte orașe erau plăcut impresionați de ce se întâmplă la noi în Timișoara. În fond ciclismul este ceva benefic nu numai pentru sănătate dar și pentru trafic și mediu. Singura mea observație ar fi că înainte ca să avem piste pentru biciclete ar trebui să nu mai avem gropi în general, dar orice șofer transformat în biciclist e un câștig pentru aerul respirat și pentru trafic.
Update: un filmuleţ foarte reuşit via Lilişor.

Biciclistii de la "Verde pentru Biciclete" in piata Operei Biciclistii de la "Verde pentru Biciclete" in piata Operei

P.S. Încă mai cântă muzica la festival. Mirosul persistă.

Minunatele povestiri ale navetistului banatean

Pentru cei care nu urmăresc postul local timișorean Analog TV, vreau să vă recomand o emisiune pe care eu o consider genială, “Minunatele povestiri ale navetistului bănățean”. Pe scurt, e o serie de reportaje făcute cu mult talent și haz de Călin Meda, prezentând viața din comunele și orășelele din Banat. De exemplu, cum e în trenul de navetiști, ce personaje colorate sunt prin gări și halte, ce zice lumea, și multe multe alte românisme fascinante :)

Nu aș recomanda seria de emisiuni dacă nu s-ar putea vedea și de pe internet, pe saitul Analog Tv. Momentan sunt disponibile 23 de emisiuni înregistrate. Vă recomand emisiunea cu Denta, în care vine Pepe în concert, adus de birtașul suprem din Denta (care a cumpărat toate birturile ca să aibe monopol pe alcool) :)

Primavara in Timisoara

Decând n-am mai scris, a venit primăvara pe un nor alb și pufos care s-a risipit în razele soarelui ca un puf de păpădie. Timișoara e un oras frumos mai ales primăvara, pentru ca atunci înfloresc mai toate străzile, înveselind peisajul gri al orașului cu florile lor roz și iarba verde crudă.

Faceți clic pe poze pentru un pic de primăvara pe ecranele voastre :)

magnolii in parcul rozelor 2009 strada aries, langa complexul studentesc strada aries
in parcul rozelor flori de primavara in parcul rozelor
activitate pe bega narcise bulevardul vasile pîrvan
o floare de magnolie

Transportul in comun sau nervii de dimineata

Consider ca transportul in comun ar trebui sa fie folosit de cat mai multa lume, mai ales pentru mersul la serviciu, pentru ca si asa ne plangem de trafic si probleme de sanatate legate de sedentarism. Cu alte cuvinte, masina iti face fundul mare si scoate burta in fata :P

Dar, pe de alta parte, transportul in comun este o bataie de joc si numai cei care nu au incotro apeleaza la el. Cu toate ca administratia din Timisoara incearca sa modernizeze transportul in comun, prin carduri de transport, GPS, numaratoare de calatori, panouri electronice cu informatii despre urmatoarele curse si alte SF-uri de 4 milioane de euro, tot soferul sau vatmanul ramane veriga slaba. De ce? In primul rand, pentru ca indiferent de orar si traseu, trebuie sa ai respect fata de cetatean, fata de calatorul care plateste abonament sau bilet, capitol la care soferii si vatmanii sunt deficitari.

Nu odata mi s-a intamplat sa alerg dupa autobuz si sa imi inchida usa in nas, cu toate ca aveam timp sa urc, autobuzul asteptand culoarea verde sau sa se elibereze traficul. De vreme ce alerg dupa el, nu e evident ca ma grabesc? Azi am patit acelasi lucru, dupa care am stat sa urmaresc cat timp sta efectiv un travai in statie. Nici macar 30 de secunde, fapt pentru care oamenii se grabesc si se inghesuie la usi ca niste animale speriate. Dupa ce ca am pierdut primul tramvai, cand am ajuns la destinatie cu al doilea, nu am avut timp destul sa cobor, indreptandu-ma spre o usa defecta, si pana sa ajung la alta, tramvaiul a plecat, asa ca am mers o statie in plus. Nu cred ca a oprit mai mult de 15 secunde. Lumea s-a inghesuit repede la usi, a sarit din tramvai si nea Grabila din cabina i-a dat drumul repede, parca transporta marfa, nu oameni.

Mai demult un alt nene, nea Dormila, n-a vazut ca urc si a inchis usile in momentul in care intindeam mana spre o bara, prinzandu-mi mana intre usi, eu ramanand agatat de tramvai. Noroc cu oamenii care au deschis repede usa, ca altfel ma faceam mai lung cu cateva sute de metri. Cred ca atunci am fost asa de socat de cele intamplate incat nu m-am gandit ca l-as putea reclama pe vatmanul ala inconstient. Defapt noi romanii ne-am obisnuit asa de mult cu nesimtirea incat credem ca nu mai are rost sa reclamam, si de asta sunt putine reclamatii, cu toate ca lumea este foarte nemultumita.

El a scapat!

Ieri am trecut pe langa un perimetru al politiei criminalistice. Un om s-a spanzurat. A devenit personal evenimentul, pentru ca am fost atat de aproape de loc si am vazut trupul care inca mai era cald. M-am intrebat cat de neagra putuse sa devina viata pentru acel nefericit de s-a straduit atat ca sa isi curme viata – a facut rost de o funie, de sapun, a cautat un copac potrivit si ferit de lume, a legat bine funia, a cautat pe ce sa se urce, si-a luat adio de la viata si gata.

Multi dintre noi traim intr-o ignoranta a traiului relativ indestulat si fara griji, si ne imaginam cu greu ca un om normal s-ar sinucide. De regula lumea crede ca doar nebunii ar face asta. Asa ziceau si unii martori de la evenimentul de ieri, “de o fi fost un nebun”.