De ce nu am voie să pozez?

Cine nu s-a întâlnit în România cu o formă de paranoia pe care eu o numesc fotofobie pozofobie (!?), sau felul agresiv în care ești avertizat că nu ai voie să faci poze în diverse locuri publice? Bănuiesc că puțini, pentru că atât eu cât și prieteni sau cunoscuți de ai mei s-au trezit în neplăcuta situație de a fi somați cu confiscarea aparatului de niște specimene de gorile albastre care se ocupă de security în locuri publice.

De ce nu am voie să fac poze în Mall și în magazin? Continue reading

Minivacanța de 1 mai

Deși sunem țara europeană cu cele mai puține zile libere, românii se descurcă și profită la maxim de orice sărbătoare, găsind mereu tertipuri pentru a lungi sărbătorile de la o lune liberă la o întreagă săptămână.

Partea bună este că foarte multă lume a plecat la rude sau a rămas în casă și astfel orașul a fost foarte aerisit, aproape părăsit, dar liniștit!

Strada goala 1 Strada goala 2

Dilema omeniei, partea I

Azi era o nouă aşa-zisă dilemă la Europa FM. Ce faci dacă vezi că un om se îneacă.

Georgeta din Bacău a cujetat îndelung şi a depus efortul pentru a scrie acest sms – trec mai departe şi încerc să nu mă uit pentru că nu vreau să ne înecăm amândoi.

Nu mai e pentru nimeni un secret că spiritul civic în România este inexistent, pentru că azi poţi fi furat, bătut şi chiar omorât în plină stradă, fără ca lumea să intervină într-un fel. Din păcate, hoţii şi nemernicii au realizat chestia asta şi nu mai au nici o jenă, tocmai pentru că există tot mai mulţi români ca Georgeta din Bacău.

Şoferii din transportul în comun

Mă enervează tot mai mult şoferii din transportul în comun. Îi doare la bască. Nu contează daca a coborât toată lumea, dacă mai e un amărât care vrea să urce, dacă fuge un gâfâit să prindă uşa din spate, nu! Important e ca el să nu piardă verdele, sau să se întreacă cu alt figurant de şofer din autobuzul din faţă, cu care se bate pe burtă la capătul de linie.

Mulţi nici nu se mai uită la orar.. şi ce dacă e fix, dar el trebuie să plece la şi 5 minute? Nu mai e nimeni în staţie, deci poate pleca, indiferent dacă cineva aleargă să prindă autobuzul de “şi 5” – el pleacă la fix, pt că n-are chef să mai stea 5 minute. Te vede în oglindă că alergi după el şi îi faci semne ce trec de la disperare la obscen, dar el parcă conduce trenul, nu autobuzul – nu opreşte.

Defapt autobuzele, după mintea lor ar trebui să facă liniuţe prin oraş, goale şi să se învărtă pe traseu tot schimbul, ca sa nu îi bâzâie lumea cu întrebări, gen merge la gară – nu mă întreba dom`ne, uită-te pe tăbliţă, şi alte răspunsuri prietenoase.
De multe ori şoferul este absorbit de discuţiile valoroase despre învârteli pe care le poartă cu prietenarii culeşi dintre staţii, uitând să oprească în staţiile unde nu sunt oameni aşteptând, pentru că el se grăbeşte mereu.

Iar vatmanii sunt de groază, mai ales cei care cred că daca tramvaiul e galben, e Lamborghini, şi gonesc cu biata vechitură de tramvai german de îţi sar ochii din cap cu minte cu tot. Frânele şi demarajele sunt ca şi cele demonstrate acasă “în zonă”, prietenilor manelişti cu buda de Dacie luată de la ăl bătrân, încărcată de kitsch şi tuning ieftin precum cabina mizeră de tramvai, plină de abţibilde cu fotbalişti demult antrenori, curve din reviste pentru camionagii şi accesorii inutile dar numeroase, neiertătoare cu ochiul omului sensibil la frumos.

De ce orice bască fără cap ajunge şofer sau vatman în transportul în comun?

Nebunia de la loto

Azi am fost uimit de ce coadă imensă era la o agenţie loto oarecare din oraş – coada era lungă în stradă, iar înauntru probabil forma un cârnat înghesuit, cum se practică pe la noi.

Lumea joacă în general la loto, dar este interesant că atunci când este report, şi deci “un pot” foarte mare, toată lumea joacă. Ce este şi mai interesant pentru mine e că multă lume “investeşte” sume importante doar pentru o singură extragere, jucând variante combinate scumpe sau zeci de variante simple, când probabilitatea de câştig este inimaginabil de mică – teoretic sunt aproximativ 10,4 milioane de variante posibile. Oricum, şi dacă (presupunând) s-ar cumpăra 10 milioane de variante, asta nu înseamnă că se şi joacă 10 milioane de variante diferite, şi de asta sunt săptămâni când nu câştigă nimeni.

Eu cred că pt românul de rând, probabilitatea de a obţine într-un an 100 de mii de euro este la fel de mică, prin ordin de mărime, cu cea de a obţine 1 milion sau 6. Pentru un om relativ sărac, chiar şi un câştig de 100 de mii de euro ar însemna o avere de neconceput, dar mai un milion. Şi totuşi, multă lume nu joacă decât atunci când e un câştig “fabulos”, de mai multe milioane de euro, când joacă foarte multă lume iar şansele de a împărţi un eventual premiu sunt mai mari, fiind în stare să ia bani împrumut pentru variante de 50 de ron, în loc să joace şi când sunt câştiguri “mai mici”, adică de 1 milion de euro 🙂

Probabil se gândesc – e, pentru un milion de euro nici măcar nu merită să joc, dar pentru şase, hai să încerc, că poate nu îmi strică.