Cel mai urât am pățit-o la un hotel din in Italia, țară în care eu venisem cu maxim entuziasm și pe care o admir necondiționat, dar în final nu am rămas atât cu o furie în suflet pentru italieni, ci pentru românii care au făcut atâta rău încât să fim băgați cu toții într-o oală.

Nepoata lui Musolini zicea foarte bine mai demult, când problema țiganilor din Italia era la apogeu, că nu țiganii sunt principalii vinovați, ci guvernele României care nu sunt în stare să facă nimic ca infractorii să nu circule liberi prin Europa. Apoi mai e și faptul că aceleași guverne au fost incapabile să crească nivelul de trai atât cât oamenii să nu trebuiască să facă muncile de jos în țările din vest ca să-și poată întreține familiile.

Noi românii suntem cât se poate de sătui de ce fac țiganii și ne bucurăm că am scăpat de ei, de asta lumea a strâmbat din nas la Plai, când Misia a luat de mai multe ori apărarea țiganilor din Franța, blamândul pe Sarkozy, președintele Franței. E firesc să-ți pese de ce-i în ograda ta. Ce știe Misia, ei nu i-au furat țiganii portofelul sau mobilul de 3-4 ori, și nici n-a fost într-un cartier de vile țigănești deținute de oameni fără ocupație.

Dar realitatea din Franța e puțin altfel, și anume Sarkozy e la pământ în sondaje, așa că încearcă să revină un pic prin măsuri naționaliste (care prind bine oricând), cum e cea cu vălul Burka (chestie cu care totuși sunt de acord) și expulzarea țiganilor români. Să nu uităm că și ei au țiganii lor francezi și totuși nu îi expulzează niciunde…

Comisia Europeană are dreptate când îl condamnă pe Sarkozy. Nouă ne plac țările civilizate, dar nu facem exercițiul lor de gândire decât când ne convine. Vrând nevrând țiganii români sunt cetățeni europeni și nu ai voie să îi tratezi pe criterii rasiale, etnice, religioase, etc. Cel de-al doilea război mondial a început prin persecutarea evreilor și folosirea lor ca țap ispășitor. Uniunea Europeană s-a format tocmai ca lucruri de genul ăsta să nu se mai întâmple. Nici mie nu mi se pare corect să fiu discriminat pentru că sunt român, în fond nu e vina mea nici că sunt român, nici că alții au ieșit la furat prin Europa.

Eu tot arăt cu degetul la ai noștri politicieni care n-au făcut nimic ca să nu ne mai facem de râs în Europa. Unii din ei mai dau și o frunză de ajutor cu sigle copiate de pe net.

Eu am avut colegi țigani care își vedeau de treaba lor și munceau pentru pâinea lor. Dar infractorii nu mai trebuie lăsați să iasă din țară. Azi există atâtea soluții, numai minte și interes mai trebuie. In fine, pe mine mă dezgustă acest ping pong cu expulzați, nu face decât să ne accentueze și mai tare contururile de țară caricatură a UE…

Noul brand turistic al României, “dezvelit” ieri la Shanghai (China), de Elena Udrea, conţine ca element principal o frunză întâlnită într-o formă aproape identică şi în siglele altor firme (sursa: Adevărul)

Elemente grafice la liber pe Internet

România, logo 2010, valoare proiect cca 900.000 euro

Iată cum arată nişte sigle super-deştepte făcute pe bani mult mai puţini:
50 Fantastically Clever Logos from Design Shack.

Este trist că o ţară care l-a dat pe inegalabilul Brâncuşi, care a reinventat forme şi concepte în artă, nu poate găsi resursele interne pentru o banală siglă. În anul de criză 2010 aş fi făcut un concurs public şi alegeam sigla cu nişte specialişti.

N-am cu ce bă!

Cred că toată lumea din ţară s-a săturat de guvernul ăsta, monument al mediocrităţii. Problema cea mai gravă e că majoritatea nu întrevede o alternativă de schimbare (sondaj INSOMAR), deci e clar că n-avem pe alţii mai buni sau măcar la fel de proşti. Iar dacă ar fi la fel de proşti, atunci de ce să mai schimbi, în condiţiile în care dacă s-ar forma un alt guvern ar fi un haos general câteva luni, apoi alte legi proaste care le modifică pe cele proaste dinainte.

Din păcate, oamenii ăştia nu au simţul penibilului. Există demisie, dacă greşeşti pleci, e mai onorabil şi sănătos pentru toată lumea decât să te ascunzi după hârtii şi abureli. Adevărul e că eu nu-mi amintesc un guvern bun, doar perioade de relativ boom economic, care nu se datorează prea mult nouă, ci contextului internaţional şi investitorilor străini. Nu-mi amintesc de un ministru profesionist care să fi rămas suficient la guvernare ca să lase ceva bun în urmă. Toţi au fost la fel de mediocri, doar că unii miniştri au avut parte de un PR mai bun decât alţii.

Ca o paranteză, cred că mai nimeni nu ştie cine e ministru la agricultură sau cum arată la faţă, într-o ţară cu un uriaş potenţial agricol şi unde există sol fertil pe care alte ţări îl importă cu vaporul. Am devenit o ţară a supermarketurilor, cu produse din import, de parcă am fi Andora sau Monte Carlo. Dar acum lumea vorbeşte de foaia verde şi turism, capitol la care mereu am stat prost şi nu am avut niciodată mare lucru de oferit (ca servicii).

Îmi amintesc că acum 20 de ani, lumea era foarte pasionată de politică. Peste tot se discuta numai politică (și fotbal, pentru că atunci pe vremea asta era campionatul mondial de fotbal din Italia, cu Argentina, Italia și Germania mari favorite). Oamenii se certau la servici din cauza politicii, familiile nu mai aveau liniște și până și la școală, eu fiind elev în clasa a V-a, elevii făceau politică, iar diriginta noastră ni-l ridica în slăvi pe Iliescu.
Este interesant că atunci politica ținea de foame, ca să nu mai zic de greviștii foamei din piața Universității, pentru că în 1990 situația economică era cât se poate de tulbure, iar banii se devalorizau destul de repede. Îmi amintesc ce ciudată mi se părea prima bancnotă post-revoluție de 200 de lei, apoi cele de 500 cu Brâncuși șamd. Sunt foarte greu de comparat vremurile de atunci cu cele de azi, fiind foarte diferite contextele, dar în nici un caz atunci nu era cu mult mai bine decât acum, poate doar pentru speculanți și bișnițari care au dus-o mereu bine în România.

Privind înapoi la piața Universității de acum 20 de ani, îmi dau seama prin contrast că în România nu mai există practic viață politică, pentru că de la populație până la politicieni, nu mai există tabere ideologice, schimburi sau conflicte de idei, fie ele pe doctrine sau soluții concrete. Probabil acest vid ideologic — vroiam să-l numesc terci uniformizat, dar mai degrabă are valoarea unui spațiu vid — este una din cauzele problemelor noastre de azi, pentru că politicienii nu mai apără nici o idee de ochii alegătorului, nu mai au nici un crez și singura lor preocupare e interesul lor personal.

Este uriașă diferența între cei care și-au asumat pumni și bâte grele pentru ideile lor și cei de astăzi, care nu sunt dispuși să își asume nici măcar o mimare a solidarității cu eternul om de sacrificiu, personajul colectiv al poporului român de câteva decenii. Pentru mine este inexplicabilă solidaritatea oamenilor post-decembriști în numele unor idei, anti-comunismul, proclamația de la Timișoara, sau chiar solidaritatea cu FSN, pentru că tot aceeași oameni sunt atât de dezbinați și debusolați 20 de ani mai târziu, iar asta nu de ieri sau azi.

Dacă acum 20 de ani oamenii vorbeau mai mult de politică și doctrine decât despre bani, astăzi singura valoare pe toate planurile este banul sau pomana, zic “sau” pentru că de regulă cele două noțiuni se confundă pentru românul obișnuit. Sigur că banii sunt sângele unei economii capitaliste și contează foarte mult, dar totuși banii sunt un mijloc și nu un scop în sine, cum înțelege cocălarul generic de pe hi5 care se pozează acoperit de covoare cu bancnote într-o cameră amărâtă de la țară.

Recunosc, mie îmi plac oamenii mai idealiști și românii au potențial de idealiști, ca mai toate popoarele latine. Mai mult, cred că un lider politic trebuie să fie idealist, nu numai pragmatic, pentru că pragmaticii nu au viziune și nu aspiră la lucruri mari, sunt ca niște contabili. Noi avem nevoie de niște idealiști ca în 1990, deși atunci eram cu toții niște idealiști naivi care speram la multe pomeni, cerute prin pretinsul drept moral al austerităților “epocii de aur”. Se pare că indiferent ce am ales, partide istorice sau FSN, am ales prost masa, adică țara. Asta zic acum, pentru că după mult timp în care am răbdat, vreau să plec undeva unde se oferă și se așteaptă mai mult respect. Totuși mă gândesc că în 1989 ne simțeam cei mai bogați oameni din lume pentru că atunci câștigasem nu salarii anticipate, bonuri sau prime, ci o țară întreagă, o țară frumoasă și bogată doar că trebuia să mai și muncim în ea, și așa câștigul nostru s-a transformat din euforie într-un sacrificiu pe care nu a vrut nimeni să și-l asume.

Azi privind la imaginile mineriadei, deși le-am văzut atunci în direct, cred că văd doar un film artistic, pentru că mă întreb, tributar automatismelor de azi, ce căutau ăia în piață? Cum, nu cer bani? Ce libertate, (că am uitat cum era în dictatură), cine i-a plătit pe toți să se bată? Erau mai bogați atunci? Și acum revenind la real… oare noi mai avem idealuri, mai credem în idei, ne mai punem probleme, sau doar viața noastră se rezumă numai la bani?

Eu niciodată n-am avut bani mulți, dar n-am avut ura asta față de cei cu bani. Poate uneori m-a dezamăgit felul în care unii bogați înțeleg să își risipească averile, dar până la urmă e treaba lor, nu a mea. Totuși, fără oameni bogați nu ar exista locuri de muncă, nu ar exista economie și afaceri, nu am avea modele de succes și am fi cu toții uniform de nefericiți sau mai rău, la fel de săraci cu duhul. Sigur că mulți dintre bogați nu și-au făcut cinstit averile, dar hoțul neprins e negustor cinstit, iar noi nu suntem o nație de polițiști, ci de haiduci (tot un fel de hoți), cum scriam mai demult. Așa că televiziunile astea ar trebui să nu mai facă pe sindicatele, pentru că cei care le conduc sunt multimiliardari fără pretenții de filantropi, iar mulți dintre moderatori/analiști sunt niște ipocriți care nu știu ce e aia sărăcie.

La parada asta am vazut exact genul de oameni care paraziteaza sistemul bugetar — cei care o freaca la servici, care pleaca dupa 12 acasa sau la piata si care au timp sa caute imagini funny pe net pentru pancarte elaborate, colorate, facute tot pe banul si timpul contribuabilului. In loc sa vad niste oameni nefericiti, am vazut o euforie generala de genul “uite la noi astia, ce destepti si frumosi suntem”, manifestata de arhetipul functionarului cu tupeu si ifose de dupa geamul ghiseului, in fata caruia stai mai tot timpul umilit si cu capul plecat, de te intrebi daca nu au pus intentionat gaura ghiseului in asa fel. “Pinguinii” erau in mediul lor, isi faceau cu mana, se bagau in seama la camera sa se vada diseara la stiri, dansuri si figuratie la maxim.

Este clar ca in Romania, epoca mitingurilor spontane si “grele” din anii ’90 a trecut in favoarea mitingurilor regizate (adesea platite) si bine organizate cu bani, autocare, sonorizare, pancarte profesionale, veste personalizate, dansuri si vedete (l-am vazut si pe CRBL, ma intreb de ce s-a bagat in regia asta).

E pacat ca acesti oameni nu inteleg ca s-a terminat malaiul si ca au frecat menta destul pe banii contribuabilului. Si ma refer mai ales la functionarii publici care sunt marea majoritate a bugetarilor si o categorie supradimensionata, nu la medicul rezident sau la invatatoarea de la scoala primara. Totusi, in raport cu cei de la patron, nu exista comparatie. Eu n-am vazut un miting cat de mic al disponibilizatilor de la patron, sau al celor carora, ca mine, li s-a diminuat drastic salarul (pana la 50%), si asta decand a inceput criza. Eu nu stiu functionar public care sa lucreze ore suplimentare zi de zi, sau care sa-si sacrifice concediul pentru interesul firmei. Cu toate astea, salarul lor minim e mai mare decat la privati.

De asta mi se face sila cand ii vad cum se distreaza la miting, protejati de sindicate si de tot felul de legi, cand pe cei care duc greul in tara asta, sau pe pensionari, nu-i protejeaza si nu-i reprezinta nimeni.

Românii au fost mereu un popor de haiduci, motiv pentru care printre eroii noștri naționali se numără Pintea, Andri Popa, Baba Novac sau Toma Alimoș. De aici și mentalitatea că românul trebuie să fie un haiduc care să ia (fure) de la stat, sau acum, că statul e lefter, de la bogați. Mă enervează oamenii pe care îi încălzește că parlamentarul cutare nu-și mai ia nu știu ce indemnizație sau că de mâine circulă numai cu mașina personală. Oamenii ar trebui să se preocupe mai mult de ce pot face pentru ei, nu de câte case are Năstase. Pentru asta avem presă, instituții, bla bla, știți voi.

Este regretabil că s-a ajuns aici, și parțial vina este a noastră, pe de altă parte sunt factori internaționali pe care nimeni nu i-a putut evita. Dar esența e că noi am votat niște păduchi și acum așteptăm ca ei să ridice ocaua. Vorba aia, culegi ce ai semănat. Și aici mă refer la parlament, pentru că ce nu pricepe lumea, e că parlamentul face și ciuntește legile, iar apoi un guvern sau președinte trebuie să își asume legile scrise cu picioarele de oameni care dorm pentru bunăstarea noastră. Americanii au o vorbă pentru asta: shit in, shit out.

Revenind, cei care nu înțeleg ce se întâmplă și de ce trebuie tăiate cheltuielile bugetare sunt proști sau total în afară (mai sunt și cei care se fac că nu înțeleg, dar aceia iau bani pentru a nu înțelege). Pensionarii care au muncit sunt victimele colaterale, pentru că ei, spre deosebire de bugetari, nu se pot angaja în altă parte (cu toate că și la bugetari, alternativa asta e cam teoretică). Dar realitatea e că o mare parte din din pensionarii cu pensii mici (cei mai mulți) sunt impostorii, anume acei handicapați care lucrează în Spania, sau sate întregi de orbi și ciungi.

Ca în orice moment de criză, sunt afectați și oameni nevinovați (mulți de data asta). Totuși adevărul e că nu vrem să acceptăm că trebuie să plătim acum pentru modul nostru de viață haiducesc care a dus la faliment, alimentat mereu de populisme ieftine și de diversiuni, prin care atenția ni se muta în curtea vecinului și nu la focul din propria ogradă.

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

M. Eminescu — Scrisoarea a III-a

Din păcate cunosc mulți oameni, mai ales tineri ca mine, care s-au blazat și nu mai votează. Nu sunt oameni plini de bani cărora să li se rupă, ci dimpotrivă. Ei au renunțat prea repede și prea ușor la a susține un proces de lungă durată — și anume transformarea într-o republică democratică — pentru că au fost dezamăgiți de răspunsul primit la întrebarea “dar mie ce-mi iese”. Noi suntem doar la 20 de ani de la revoluție, adică la început. Altor state le-a luat chiar și sute de ani pentru a ajunge la democrațiile cu care ne comparăm azi: de exemplu Franța e la a cincea republică, Corea de Sud la a șasea. Să nu uităm că până azi am avut conducătorii pe care i-am meritat și mai rău, pe care noi ni i-am ales, sau în cazul blazaților, pe care alții i-au ales pentru ei.

Eu nu vreau ca lelea Floare de la sat să decidă în locul meu după culoarea plasei cu alimente primită de la primar. Nu vreau nici ca moș Costache, nostalgic și conservator, să aleagă pentru mine butelii și ajutoare pe care tot eu le voi plăti. Nu vreau nici ca partidele să-și facă jocurile și să câștige pe baza absenteismului, prin mașinile lor de partid cu votanți disciplinați. Votul meu e doar unul, dar fiind parte dintr-o conștiință colectivă, întotdeauna am considerat că ce fac eu contează și poate influența pe alții, nu invers.

Dacă nu mă înşel, este interpretarea marelui actor Ion Talianu.

Cred că anularea diplomelor e cea mai mare prostie, pentru că, în loc să pedepsească universitatea și să își poarte mica cruciadă cu ei, ministra Andronescu lovește în tânărul absolvent, pe care trebuie să îl considerăm onest și competent, până la proba contrarie. Ce se întâmplă — cei cu diplomele astea urmează să își piardă slujbele, și tot ce au construit pe acea diplomă, master, studii aprofundate, cursuri și specializări, ca să nu mai zic de experiență, devine inutilizabil peste noapte. Mai mult, indiferent cum se va încheia scandalul ăsta, valoarea diplomelor de la universitatatea Spiru Haret a ajuns aproape nulă, și printr-un CV nimeni nu poate convinge un angajator că diploma sa are valoare. Astfel, o mulțime de tineri ajung, în plină criză economică, în situația neprevăzută de a-și schimba locul de muncă și mai mult, de a se recalifica sau reprofila, ceea ce e și mai greu.

Este practic imposibil să vi acum și să încerci să afli cine din absolvenții universității a învățat ceva cu adevărat și câți au făcut figurație. Situația îmi amintește de scandalul acela cu permisele auto, de la Pitești parcă, permise date pe bani grei, fără ca cei care au plătit să fi văzut vreun instructor auto la față (tot o formă de “învățământ la distanță”). Normal că după ce toată porcăria de acolo a ieșit la iveală, oricine și-a luat permisul de acolo a fost bănuit de necinste. Cum ar fi să le anulezi la toată lumea permisele și să îi chemi din nou să dea examenul după luni sau ani? Ce relevanță ar mai avea? Revenind, este clar că ăștia din minister nu s-au gândit la consecințele sociale pe care le va avea cruciada lor împotriva facultăților particulare. Pe de altă parte, îmi pare bine că ministerul dă cu parul în facultățile de figurație, dar nu așa se face treaba. Lasați omul de rând în pace, ocupați-vă de cauză, nu de efect! Mă rog, asta e o meteahnă tipică la români, de exemplu hai să aducem pușcăriași să curețe gunoiul în loc să punem niște coșuri de gunoi adecvate.

Cum ziceam la început, mereu am avut un dinte pentru facultățile de figurație, și asta deoarece cred că dacă vrei să faci o facultate, atunci îți faci timp și te duci la orele care trebuie, mai ales la activitățile practice și aplicații. Nu e obligatoriu și nici foarte necesar să ai facultate sau mai ales să termini facultatea până la 23 de ani (există niște prejudecăți bine înrădăcinate la noi în sensul ăsta). Diplomele nu sunt garanția succesului, și cu atât mai puțin cele de la facultăți lejere și specializări boeme de tipul comunicare nu știu ce, care nu se știe la ce folosesc. Este cunoscut că mulți oameni de succes, miliardari, mai ales din occident, nu au studii superioare, dar secretul lor este că s-au specializat foarte mult într-o direcție considerată de ei utilă, iar specializarea asta nu au făcut-o neaparat la o facultate. Mai mult, ce nu fac facultățile noastre, e că nu pregătesc absolventul pentru realitatea de pe piața muncii. Nu te învață cum să te autoevaluezi, cum să faci față la un interviu, cum să te orientezi raportat la ce e pe piață și nu te învață nimic despre self-leadership, un concept mai nou pentru noi, dar de vreme ce ne dăm occidentali și europeni, deja ar trebui să băgăm viteză și la capitolele astea. Așa că, după ce termini ești mai pierdut în spațiu decât la admitere, și pe deasupra, vine ministerul și îți zice că diploma ta e zero, după ce ai învățat și ai dat bani