Un weekend plin

Ți se poate întâmpla să te plictisești două săptămîni la rând și apoi să vină 3 zile agitate și colorate (mult roz) ca un clown de circ.Vorbe de duh bahice Vinerea a început cu debutul Festivalului Vinului 2009, chiar la o aruncare de băț de mine, o adevărată “încântare” pentru urechile și nasul meu. E frumos să vi să mânci un mic, să bei un pahar de vin și să asculți un pic de populară, dar să îți urle aceeași muzică 8 ore pe zi tot weekendul, e cam mult. Apropo, am impresia că muzica bănățeană e foarte repetitivă. O simplă deschidere a geamului este suficientă pentru a-ți afuma casa cu mirosul puternic de mici și hamsii prăjite (aparent necomestibile), așa că am îndurat festivalul ca un asediat. Dacă te-ai săturat de aroma de Lenor sau Cocolino, poți încerca gratis aroma mici&hamsie 2009 — ajunge să-ți usuci hainele pe balcon. Timișoara: Vânt puternic — mirosul persistă. Centru: Cer senin — mirosul persistă. Blogmeet 22 — mirosul persistă.

Vinuri Cramele Recaș Mici și frigărui Vreme bună la festival

Blogmeet 22.1

Discuții la Blogmeet-tm 22.1
Sâmbătă scăpat de tortura fonică și am evadat din brâul de neoprit cu bețivi și țigani întreprinzători pentru întâlnirea blogherilor timișoreni, ediția specială 22, găzduită prin amabilitatea d-lui Emil Cristescu la hotel Timișoara: oameni noi, nume grele din topul blogosferei românești, printre care Visurât, Denisuca și Piticu, prietenii Orădeanul și Lilișor, plus multe alte nume care au rămas pe o listă la cineva într-o agendă verde. Inițial nu mi-a plăcut aerul formal cu care nu eram obișnuit din gălăgiosul și înghesuitul Irish Pub, locul nostru consacrat. Dar după ce s-au închis laptop-urile lucrurile s-au mai destins și atmosfera a fost foarte faină, simplu cu bătura gratis și la discreție 🙂
Noi timișorenii avem cea mai frumoasă comunitate de blogheri din țară, asta e clar, de vreme ce au venit cu interes și blogheri cu greutate din alte părți ca să ne ducă vestea.

Roz Verde pentru biciclete — Octombrie 2009

La blogmeet am primit un număr de bicicletă pentru inițiativa “verde pentru biciclete“, campanie la care am participat duminică. Schimbarea orei mi-a dat un pic bătaie de cap dimineața, pentru că m-am trezit cu o oră mai repede ca să-mi repar în grabă bicicleta avariată la munte. Noroc că n-a trebuit să repar prea mult la ea și că frânele m-au ținut exact până la finele circuitului.
Roz.. ăă... verde pentru biciclete, plecarea de la Timco Cu puțin înainte de ora 11 am ajuns în față la Timco, amintindu-mi din mers cum se circulă cu bicicleta în oraș. În mod cert, niciodată n-am văzut atâția bicicliști într-un loc și atât roz — fiecare avea cel puțin un balon roz (sau magenta) pe care scria “verde pentru biciclete”. Roz pentru verde sau consecințele crizei pe piața baloanelor. Acolo m-am reîntâlnit cu trupa de la blogmeet și în scurt timp am plecat într-un tur ciclist foarte roz și gălăgios al centrului Timișoarei, coloana de peste o mie (eu cred că erau chiar mai mulți) de bicicliști întinzându-se ca o râmă peste un kilometru. Lumea de pe margini făcea poze, ne făceau cu mâna din autobuzele pe care le încurcam și nici nu vreau să mă gândesc la săracii șoferi pe care i-am blocat…
Totul a culminat în piața Operei, unde mai gălăgioși ca poliștii, am dat drumul la toate baloanele roz către raiul bicicletelor (roz). Mi s-a părut o acțiune foarte reușită și m-a bucurat să văd că prietenii din alte orașe erau plăcut impresionați de ce se întâmplă la noi în Timișoara. În fond ciclismul este ceva benefic nu numai pentru sănătate dar și pentru trafic și mediu. Singura mea observație ar fi că înainte ca să avem piste pentru biciclete ar trebui să nu mai avem gropi în general, dar orice șofer transformat în biciclist e un câștig pentru aerul respirat și pentru trafic.
Update: un filmuleţ foarte reuşit via Lilişor.

Biciclistii de la "Verde pentru Biciclete" in piata Operei Biciclistii de la "Verde pentru Biciclete" in piata Operei

P.S. Încă mai cântă muzica la festival. Mirosul persistă.

Blogmeet 19

Nu sunt multe de povestit despre întâlnirea de luna asta. Se pare că toţi au plecat în vacanţe de vis sau, conspirativ, s-au întalnit în altă parte.

Au fost prezenţi trei muşchetari — Sirg, Richie, Raka, plus dama cu camelii (Cami) care s-au distrat pe temele cele mai diverse, inclusiv vârsta lui Cami 🙂 În roluri secundare, s-au prezentat: Tomata, Florin Puşcaş (care a trecut ca glonţul) şi alţii cu apariţii scurte. Puţini, dar buni!

Blogmeet 18

Ce repede a trecut o lună! Ieri a fost ultima dumincă din lună, deci deja consacrata ziuă de întâlnire a blogherilor timișoreni. Deşi întâlnirea începe la 16:00, mai toată lumea vine după 17 … Eu am întârziat 30 de minute şi am găsit 2 sau 3 blogheri. Richie e mereu primul. Apoi a venit Dojo, vorbăreaţă ca de obicei şi cu limbajul colorat. Dojo e genul de persoană care trece cu calm direct la subiect şi îmi imaginez că taie trandafirii cu katana.

Apoi a venit Tomata, cu o ţinută neaşteptat de sexy cu care am vorbit de plase de ţânţari şi John Lee Hooker (există o legătură dacă o căutaţi). Ei îi dedic următoarea piesă. Persoanele care nu vor să audă cum cântă Hooker cu Satana să închidă calculatorul!

Dora a venit ca de obicei cu alaiul ei de elfi, alunecând pe o rază, dar de data asta n-am mai vorbit de Gondor şi orci, dar, la o ceaşcă de capucino vienez (de la pub-ul irlandez), am analizat un gadget numit Poken (?), un fel de apendice al dependenţilor de reţele de socializare. Ştiţi voi, hi5, facebook, twitter… N-am înţeles exact ce face Pokenul ăsta, dar am observat că atunci când Dora l-a atins pe al ei de cel al lui Dan (deceblog), al ei s-a făcut verde, în schimb cu al altora s-a făcut roşu. Deci e un fel de horoscop, dacă e verde, te poţi combina, cred.

Mai încolo a sosit și Nebuloasa într-o ținută alb negru chic care mi-a atras atenția (ca de obicei). Mi s-a părut că și parfumul era alb negru. Apoi atmosfera a devenit tot mai gălăgioasă, până când Nebuloasa a luat blogherițele la o plimbare nu știu unde. Înainte să plec l-am remarcat pe un tânăr blogher care a comandat o halbă uriașă de bere ce ar fi intimidat și un englez bețiv. Un om hotărât cu ambiții clare!

Nu știu la cine a rămas lista, poate reveniți cu un link. Salutări și succes la blogul săptămânii!

Blogmeet TM numarul 17

Duminica m-am reintalnit cu blogherii timisoreni in Irish Pub, la baut de bere, aruncat darts si batut cuie. Am vorbit cu Richie et comp. pana a venit Dora sub influenta Inelului (nedistrus in Mt. Doom). Am discutat de tot felul de chestii, de la accesoriile din mitril ale Dorei, orci si halflingi, pana la jocuri. Am descoperit ca multi din cei prezenti erau sau fusesera dependenti de Heroes of Might and Magic III (eu deasemenea un impatimit al seriei) si fiecare a inceput sa spuna cat a jucat cel mai mult la o harta, sau care a fost armata cea mai numeroasa. Micul dar inimosul nostru grup al pasionatilor de Heroes a facut o runda de darts, fiecare demonstrandu-si skillurile de balistics, marksmanship si pathfinding (in cazul bautorilor de bere).

P.S. Scuze celor pe care nu i-am mentionat, dar am uitat sa fac o copie a listei

Blogmeet TM numarul 14

Am fost si eu la intalnirea blogherilor timisoreni, recunosc, mai mult din curiozitate decat de altceva, dar acum de abea astept sa particip la numarul 15. Daca nu era Tomata cu scufita nu as fi stiut de blogmeet, desi tot imi propun sa urmaresc mai multe bloguri, mai ales “locale”.

Impresii

Sincer, eu ma asteptam sa gasesc 3-4 blogheri fitosi la o masa discutand despre virale, CSS, SEO si barfindu-l pe Zoso. In schimb, prin galagia si fumul din bar am gasit o ceata zgomotoasa si vesela de blogheri, vorbind despre orice inafara dede wordpress si bloguri. Nu cunosteam pe nimeni, in afara de Dan (deceblog), cu care ma mai intalnisem de cateva ori in trecut. Dar Dan a venit ceva mai tarziu, asa ca am ciulit urechile si in final am ajuns la masa unde trebuie, unde am gasit-o pe Dojo stand la o masa lunga, ca presedinta unei comisii pe judet. Am facut cunostinta cu toti, dar era ciudat, pentru ca nici un nume nu-mi spunea nimic, deoarece toti ne-am prezentat pe numele noastre reale – Gheorghe, Ioana, Ramona, Oana, samd 🙂 Data viitoare trebuie neaparat sa venim cu ecusoane sau tricouri personalizate!

Este destul de ciudat sa cunosti oameni pe care “ii stii” in prealabil din mediul online. Asta pentru ca vand-nevrand avem personalitati diferite in online si in realitate. Pe internet esti un pseudonim si iti asumi o anumita atitudine ce deriva din felul tau de a scrie sau din genul blogului pe care il ai. Adesea oameni incisivi online sunt timizi sau foarte calmi in realitate, ceea ce ma deruteaza.

Blogheri

Am remarcat totusi ca fetele au un stil mai responsabil cu care abordeaza bloghingul, in sensul ca sunt preocupate de teme mai precise si mai importante decat baietii, cum ar fi sarcina sau educatia sexuala. Din cate inteleg exista un mare interes pe net din partea fetelor de liceu in legatura cu problemele astea si ma intreb ce naiba se mai face la scoala in anul 2009, daca asa multe fete incearca sa se informeze de pe net despre sex. Cred ca suntem inca foarte inapoiati ca mentalitate, mai ales cei din invatamant, ca sa nu mai spun ca si religia creaza o sumedenie de subiecte tabu si frica, mai ales la copii, care sunt influentabili.

Chiar nu stiu de ce in toate localurile trebuie sa urle muzica. Cica s-a dat o lege care interzice fumatul in localuri, dar ca o confirmare a faptului ca locuim in Romania, acolo era un fum necrutator, ce-mi amintea de furnalele industriei comuniste. Noroc cu jocul de darts care m-a prins. Cel mai fain e cand nu stii jocul si joci pentru prima oara, asa ca mine. Am dat 2x bullseye intr-o runda, dar tot nu intelegeam unde trebuie sa dau ca sa fac puncte multe. Noroc cu Dojo care a castigat pentru noi si ne-a dat clasa. Jocul asta mi-a amintit de personajul meu din WoW care are skill maxim la aruncat. Deh… trebuie sa ma lucrez IRL.

Alte detalii si poze la tomata pe blog 😛