Un comentator ne iluminează aici în privința originii omului, arătându-ne că Jurasic Park e mai mult decât un simplu film:

Eu sustin faptul ca omul a fost contemporan cu dinozaurii.De fapt ei nu erau carnivori,la fel ca si celelate animale carnivore de azi,pana nu pacatuise Eva,pt k moarte nu exista.Desigur, dinozaurii au murit in potop.
[..]
Cu Paradoxul tau dai dovada k tu nu intelegi ce inseamana infinitate.Iar dak d-zeu ar face o piatra atat de mare si grea incat nici el sa nu o poataridica,ar chema vreun inger sa-l ajute ,numai k tie nu-ti fuge mintea.

De ce scriu acest post?

Am fost întrebat de ce mă iau la harță pe blog cu cei care nu-mi împărtășesc ideile. Răspunsul e simplu. Pentru că țin foarte mult la adevăr și pentru că mă interesează adevărul, mai ales atunci când scriu posturi cu conținut științific și nu numai. De fapt voi încerca mereu să corectez orice nonsens științific sau o răstălmăcire personală a unor lucruri fără tăgadă din categoria 1+1=2, chiar dacă asta înseamnă șiruri lungi de comentarii și posturi. Din toți vizitatorii, frecvenți sau întâmplători, dacă voi lămuri măcar unul, e o bătălie câștigată pentru mine.

Despre religie

Din punctul meu de vedere, religia are două componente importante: o componentă personală — relația personală a unei persoane cu divinitatea, indiferent cum e aceasta definită — și o componentă socială, anume aderarea și integrarea într-o anume comunitate aparținând unei anumite religii, sărbătorirea unor date importante, practicarea ritualurilor specifice precum posturi, mersul la biserică, închinăciuni, rugăciuni, etc.

Eu respect foarte mult prima componentă enumerată de mine și anume latura personală a religiei, cu alte cuvinte, crezul omului. Fiecare e liber să creadă cum vrea și în ce vrea. De fapt fiecare crede în ce e mai bine pentru el, în ce simte că-l ajută, fie acela Iahve, Isus, Allah, Budha, Tao sau orice altceva, iar asta e firesc. Majoritatea are nevoie să creadă în ceva. Pe de altă parte, unii nu cred în nici o entitate supranaturală sau au propria lor viziune asupra lumii. Și asta e firesc. Tocmai din aceste motive un anumit crez nu se poate aplica oricui și un astfel de crez nu este valabil pentru toată lumea, indiferent ce convingeri pot avea unii.

Acceptă-mă pe mine ca să te accept pe tine

Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii religioși (cu precădere ei) e să încerce convertirea altora la credința lor, uitând faptul că nu toată lumea crede la fel și că nu fiecăruia credința respectivă îi rezonează precum lor.

Nu degeaba popoare întregi au rezistat convertirilor religioase încercate de alte civilizații cuceritoare și nu degeaba au murit oameni pentru o anumită credință devenind martiri — crezul altora nu le folosea lor, iar renunțarea la credința lor era ca și cum noi am renunța mâine la un picior sau la ochi.

Știința nu e o credință

Acum trecând la știință, știința e cu totul o altă chestie. Știința înseamnă dovezi. Teoria științifică nu este o părere, ci o ipoteză confirmată de dovezi. Dovezile se pot arăta, palpa, observa, nu trebuie credință pentru a vedea dovezi. Știința înseamnă 1+1=2, sau cu alte cuvinte, în contrast cu credințele, lucruri care sunt unanim valabile pentru toată lumea și care există indiferent dacă le cunoaștem, acceptăm, înțelegem sau suntem conștienți de prezența și influența lor. Un telefon mobil funcționează pe aceleași principii, indiferent de ce crezi sau dacă înțelegi cum funcționează.

De mai bine de câteva secole, știința înseamnă ceva despre care nu se mai poate vorbi cu dacă și parcă, iar toate domeniile sunt atât de avansate încât doar experții pot discuta cu lejeritate despre anumite subiecte, iar cele accesibile nouă, celor nespecializați sau neimplicați în cercetare, fiind noțiunile “elementare” din manualele școlare sau lucrurile ce țin de cultura generală: un pic de astronomie, fizică, geografie, chimie, biologie sau chiar elemente de genetică, matematică, etc. Pe unii ne preocupă cultura generală, iar pe alții, mai pragmatici (și mai numeroși astăzi), nu prea, pentru că la urma urmei, omul are nevoie doar de informațiile care îl vor ajuta în profesia sa, deși ideal ar fi să mai ia cu el și câteva lucruri pentru suflet: un pic de artă, ceva literatură, o poezie, și mai ales un pic de sensibilitate pentru muzică.

Datorită științei avem confortul, siguranța și tehnologia de care ne bucurăm astăzi și cu toate că acestea nu sunt totul, sunt o parte esențială a vieții noastre. Consider că avem toate aceste lucruri datorită triumfului adevărului asupra minciunii și a fricii, o luptă începută, cel puțin în Europa, prin evul mediu și câștigată cu prea multe sacrificii prin secolul 19, când cele mai multe teorii științifice au început să se lege între ele și să poată fi dovedite prin experiment, înlăturând concepțiile de tip dogmatic impuse de religie.

De fapt, eu sunt impotriva amestecului între știință și religie, între echer și spirit. Religia nu are de ce să se amestece în treburile științei, pentru că în timp ce știința perfecționează adevăruri incomplete, religia deține adevărul absolut. Odată ce l-ai descoperit pe D-zeu, nu mai ai nimic de descoperit, spunea un popă undeva la televizor. Problema cu religiile e că fiecare deține adevărul absolut, dar acestea sunt diferite, și astfel acceptarea unei variante ca unic adevăr absolut devine o problemă de credință.

Ignoranța se află undeva între religie și știință, un no man’s land al rațiunii, deoarece folosește noțiuni incomplete și deformate din ambele părți. Îi știm prea bine: inculții, superstițioșii, semidocții, pseudo-savanții, sau pur și simplu proștii.

Care e problema mea?

Până la urmă, dacă ați citit până aici, veți întreba care e problema mea, de ce îmi pasă. De ce nu scriu despre fluturi sau mâncare verde. Îmi pasă pentru că toți acești ignoranți au sau vor avea o slujbă la un moment dat, iar eu voi pune mereu la îndoială competența profesională a unui om ignorant, sau din altă categorie, a unuia care amestecă religia cu profesia lui. Ce doctor e acela care în loc de medicamente îți prescrie o rugăciune sau ce fel de profesor e cel care spune că soarele se învârte în jurul pământului? Cum ar fi un judecător care judecă după convingerile religioase ale acuzatului, sau pur și simplu un polițai care discriminează pe criterii religioase? Dar medicii sau profesorii care pe criterii religioase combat un anumit vaccin sau un tratament preventiv, ignorând recomandările specialiștilor…

Ignoranța duce la o relativizare a tuturor valorilor și adevărurilor. Fiecare interpretează orice cum vrea și în mod firesc are dreptul la o opinie, dar e grav atunci când astfel de opinii pot pune viața sau sănătatea altora în pericol. In acelaști timp promovarea semidocților îi pune în umbră pe adevărații specialiști și profesioniști, ceea ce în România se întâmplă tot mai des.

Dacă vrei să discuți despre știință, trebuie să te informezi, trebuie să cunoști și mai ales să înțelegi despre ce vorbești, ceea ce nu e tot timpul ușor. Iar dacă vrei să combați, trebuie să știi mai mult sau măcar la fel de mult decât cel pe care îl contrazici. Mai mult îți trebuie argumente, dovezi. Când contești o teorie științifică, nu îl contrazici doar pe cel care o susține, ci și pe savanții care au fundamentat-o, ceea ce te pune într-o situație de inferioritate. Dar ignorantul nu cunoaște modestie. Niciodată.

Etichete:
 

Discuțiile recente dintr-un post mai vechi, de tipul credință versus rațiune, m-au făcut să revin și să reformulez niște lucruri.

Multă lume vede viața, ca fenomen, ca pe ceva miraculos, probabil datorată unei creații divine. Totuși, dacă stăm să ne gândim un pic că această bilă albastră numită planeta Pământ, este un punct infinitezimal într-un univers de o complexitate și dimensiuni pe care nu le putem imagina, viața poate părea un miracol.

Dar la scară cosmică, pentru că planeta noastră este în cosmos, lucrurile se petrec deosebit de încet. O stea trăiește milioane sau miliarde de ani, o planetă se formează în sute de milioane de ani, galaxiile în miliarde de ani, și tot așa. Ce înseamnă câteva zeci de ani cât trăiește un animal sau un om raportat la toate aceste evenimente?

Dacă viața este un miracol divin, atunci de ce existența noastră în acest univers este atât de scurtă? Sau mai degrabă viața nu are nimic divin și este doar o altă formă de organizare a materiei, cea mai superioară, prin faptul că acumulează și transmite informație? Nu este oare datorită unui “accident” prin care a apărut viața, faptul că nici un organism viu nu este perfect și că toate vietățile sunt pline de hibe sau anomalii de tot felul, consecință a modului prin care ele au evoluat prin milioane de generații succesive?

Probabil viața în sine nici nu a apărut pe Pământ inițial… în curând sonde spațiale vor găsi microorganisme pe Marte sau pe cine știe ce comete hoinare și atunci ideologiile noastre construite pe wishful thinking și legende se vor zdruncina, provocându-ne la o nouă căutare a identității dar și a definiției vieții.

Etichete:
 

Fanteziile presedintelui

Cu toate că nici nu s-a lansat încă în campanie, dragul de Băse a început cu artileria ușoară și anume cu fumigenele. O perdea de fum aici, una dincolo, că poate poate amețiți cum suntem de criză, bâjbâind prin fum de marihuana, ajungem la vot să votăm din nou ca să trăim bine — de data asta cu prostituate și marihuana. Ce contează că avem burta goală și infrastructura la pământ, important e că poți beneficia de reduceri, numere pe bonuri de masă sau chiar abonamente la bordel. Omul supărat pe viață se poate bucura din nou, cu un fum de marihuana sau o pilula minune. Oricum, numai așa poți fi fericit că parlamentul va fi unicameral, cu mai puțini burtoși la vedere și mai mulți în culise, pentru că de, s-au supărat domnii aceia somnoroși să tot fie filmați când cască și își fac siesta pe banul public. E mai bine în culise, la agenții unde nu știe nici portarul dacă lucrezi acolo sau doar vi pentru petreceri la birou.

Sincer, mă așteptam la ceva mai inteligent și subtil de la el. Nu vreau să sun ca un “tonomat”, dar părerea mea sinceră e că România nu este pregătită și suficient de matură pentru demersuri ultra-moderne de tipul legalizarea prostituției și a drogurilor ușoare. Cât timp ai probleme extrem de grave, precum falimentul sistemului sanitar unde oamenii mor cu zile, pensii mizerabile de o sută și ceva de euro, un sistem de învățământ haotic cu apucături medievale, o infrastructură dezastru și o economie slabă, ai cu totul alte priorități și amâni fanteziile pe 2020, ca Brucan democrația.

Țările în care s-au legalizat chestiunile astea delicate sunt țări cu democrații mature și foarte puternice. Pe de altă parte, politicul în astfel de țări nu se mai amestecă cu biserica. Cu cât o țară e mai săracă și nedezvoltată, cu atât religia se îmbină mai mult cu politica, lucru care duce la tot felul de decizii iraționale și chiar la fanatism, de exemplu Iran și țările din Orientul Mijlociu. Când politicienii noștri nu vor mai pupa cruci și icoane de dragul de a fi văzuți la televizor, și când se vor construi mai multe școli decât catedrale faraonice, atunci vom putea să ne gândim și la aspecte mai delicate, precum legalizarea unui fenomen omniprezent și tacit acceptat de toată lumea, anume prostituția. Știm că există, înțelegem de ce, și că nu va dispărea niciodată, indiferent de regimul politic. Dar până atunci, România are alte probleme prioritare, prea mari pentru politicienii noștri mici și penibili.

Etichete:
 

Reason is the greatest enemy that faith has (quote)
(trad. “Rațiunea este cel mai mare dușman al credinței”)

Cred că nimic nu poate fi mai adevărat legat de religie. Ori crezi, ori gândești. Uneori nu ajunge doar să gândești, pentru că nu ai destule repere și atunci trebuie să faci un pic de școală ca să afli mai multe răspunsuri. Dar dacă vrei să crezi, cu cât citești mai puțin cu atât mai bine.

Din păcate, religia însemnă vinovăție indusă. Nimeni nu e perfect, deci automat ești vinovat de ceva, iar religia îți spune cum te poți “vindeca” de vina ta. Dar e un cerc vicios, pentru că nu poți scăpa niciodată. E normal să ai îndoieli și să te simți singur sau vulnerabil în viață. De asta religia a inventat “ceva” care să te apere dar care necesită obediență — adică un zeu, de regulă bun și iubitor dar în mod inexplicabil, indiferent la suferințele multora.

Etichete:
 

Azi fiind ziua mea de nume, m-am gandit ca cel mai potrivit post ar fi ceva tematic, deci despre Sfantul Gheorghe (si nu despre mine), unul dintre cei mai importanti pentru crestinatate.

Cine a fost Sfantul Gheorghe, unde a trait si cum a ajuns “sfant”?

Gheorghe din Lida (orasul Lod din Israelul de azi, langa Tel Aviv) a trait in secolul trei era noastra si a fost un soldat in garda imparatului roman Diocletian. Din pacate nu se cunosc foarte multe lucruri despre viata lui, in schimb se stie ca s-a nascut intr-o familie relativ instarita din Lida. Tatal sau Geronzio era un oficial roman din Lida, iar mama, Policronia, era din Palestina. Amandoi fiind crestini, Gheorghe a fost crescut in religia crestina. Numele Gheorghe inseamna “cel ce munceste pamantul” sau mai simplu, “agricultor”.

Tetrarhi din timpul domniei lui Diocletian, Piata San Marco, VenetiaLa varsta de 14 ani, Gheorghe isi pierde tatal, iar mai tarziu ramane si fara mama. Gheorghe se hotaraste sa urmeze calea tatalui sau si merge la Nicomedia (azi orasul Izmit din Turcia), oras imperial, resedinta a imparatului Diocletian care il primeste cu bucurie in garda sa, amintindu-si de serviciul lui Geronzio. (In acea perioada imperiul roman este divizat si condus prin tetrarhie, o forma de monarhie in care patru monarhi impart puterea. O statuie reprezentand tetrarhi se poate vedea la intrarea in Palatul Dogilor din Venetia, grup statuar capturat de cruciatii venetieni dupa jefuirea Constantinopolului ortodox in 1204). Se pare ca Gheorghe a fost apreciat de imparatul Diocletian deoarece inainte sa implineasca 30 de ani a fost promovat la rangul de tribun, un rang militaro-administrativ care se poate compara grosso-modo cu cel de colonel.

In anul 302 era noastra, Diocletian continua persecutarea crestinilor practicata de ceilalti imparati, si emite un decret prin care orice soldat de religie crestina trebuia arestat, obligand deasemenea ca toti soldatii sa faca sacrificii zeilor romani. Bineinteles ca acest lucru l-a deranjat pe Gheorghe, care s-a impotrivit fara rezerve decretului lui Diocletian. Mai mult, el a protestat si si-a intarit cu fermitatea credinta in fata lui Diocletian. Se pare ca Diocletian il simpatiza pe Gheorghe pentru ca i-a oferit clementa, cu conditia de a renunta la crestinism si de a aduce ofrande zeilor romani. Mai mult, se spune ca Diocletian i-ar fi oferit lui Gheorghe pamanturi si sclavi pentru a-l indupleca, dar el a refuzat, determinandu-l pe imparat, ca in final, sa aplice decretul si in cazul sau.

Astfel Diocletian decide executia publica a lui Gheorghe si aceasta are loc in anul 303 pe 23 aprilie. Inainte de a fi tras pe roata si decapitat, Gheorghe si-ar fi donat averea saracilor, impresionand si convertind la crestinism prin martiriul său alti necredinciosi. Dupa aceste tragice evenimente, corpul sau a fost readus inapoi in Lida (Lod), unde a fost ingropat si onorat de crestini ca un martir.

Legenda lui Gheorghe si a dragonului

Probabil ca majoritatea sunt mai degraba familiarizati cu Sfantul Gheorghe omorand dragonul decat cu tribunul Gheorghe din Lida. Cu toate acestea, legenda dragonului este mult mai recenta, sau cel putin cele mai vechi dovezi scrise ale legendei dateaza din secolul al XI-lea din Cappadocia (vestul Turciei de azi). Legenda dragonului este o reiterare a povestii lui Perseu si Andromeda din mitologia greaca, in care Sfantul Gheorghe este Perseu, iar hidra flamanda dupa fecioare trimisa de Poseidon este dragonul.

La scurt timp dupa moartea lui Gheorghe, la carma imperiului roman vine Constantin I, care proclama religia crestina religie de stat. Astfel, Constantin da o mare importanta tuturor personajelor importante din istoria crestinismului, inclusiv lui Gheorghe, a carui amintire era inca vie. Cu toate ca imparatul Constantin nu a fost crestin (dupa toate marturiile istorice), el hotaraste construirea de biserici crestine, punand la treaba iscusinta romanilor in arhitectura. Lui Gheorghe i se construieste o biserica in Lida. Aceasta biserica a fost distrusa de mai multe ori, odata in 1010, reconstruita de cruciati, distrusa de Saladin in a treia cruciada, si apoi reconstruita mult mai tarziu, in 1872.

Etichete: