Azi fiind ziua mea de nume, m-am gandit ca cel mai potrivit post ar fi ceva tematic, deci despre Sfantul Gheorghe (si nu despre mine), unul dintre cei mai importanti pentru crestinatate.

Cine a fost Sfantul Gheorghe, unde a trait si cum a ajuns “sfant”?

Gheorghe din Lida (orasul Lod din Israelul de azi, langa Tel Aviv) a trait in secolul trei era noastra si a fost un soldat in garda imparatului roman Diocletian. Din pacate nu se cunosc foarte multe lucruri despre viata lui, in schimb se stie ca s-a nascut intr-o familie relativ instarita din Lida. Tatal sau Geronzio era un oficial roman din Lida, iar mama, Policronia, era din Palestina. Amandoi fiind crestini, Gheorghe a fost crescut in religia crestina. Numele Gheorghe inseamna “cel ce munceste pamantul” sau mai simplu, “agricultor”.

La varsta de 14 ani, Gheorghe isi pierde tatal, iar mai tarziu ramane si fara mama. Gheorghe se hotaraste sa urmeze calea tatalui sau si merge la Nicomedia (azi orasul Izmit din Turcia), oras imperial, resedinta a imparatului Diocletian care il primeste cu bucurie in garda sa, amintindu-si de serviciul lui Geronzio. (In acea perioada imperiul roman este divizat si condus prin tetrarhie, o forma de monarhie in care patru monarhi impart puterea. O statuie reprezentand tetrarhi se poate vedea la intrarea in Palatul Dogilor din Venetia, grup statuar capturat de cruciatii venetieni dupa jefuirea Constantinopolului ortodox in 1204). Se pare ca Gheorghe a fost apreciat de imparatul Diocletian deoarece inainte sa implineasca 30 de ani a fost promovat la rangul de tribun, un rang militaro-administrativ care se poate compara grosso-modo cu cel de colonel.

In anul 302 era noastra, Diocletian continua persecutarea crestinilor practicata de ceilalti imparati, si emite un decret prin care orice soldat de religie crestina trebuia arestat, obligand deasemenea ca toti soldatii sa faca sacrificii zeilor romani. Bineinteles ca acest lucru l-a deranjat pe Gheorghe, care s-a impotrivit fara rezerve decretului lui Diocletian. Mai mult, el a protestat si si-a intarit cu fermitatea credinta in fata lui Diocletian. Se pare ca Diocletian il simpatiza pe Gheorghe pentru ca i-a oferit clementa, cu conditia de a renunta la crestinism si de a aduce ofrande zeilor romani. Mai mult, se spune ca Diocletian i-ar fi oferit lui Gheorghe pamanturi si sclavi pentru a-l indupleca, dar el a refuzat, determinandu-l pe imparat, ca in final, sa aplice decretul si in cazul sau.

Astfel Diocletian decide executia publica a lui Gheorghe si aceasta are loc in anul 303 pe 23 aprilie. Inainte de a fi tras pe roata si decapitat, Gheorghe si-ar fi donat averea saracilor, impresionand si convertind la crestinism prin martiriul său alti necredinciosi. Dupa aceste tragice evenimente, corpul sau a fost readus inapoi in Lida (Lod), unde a fost ingropat si onorat de crestini ca un martir.

Legenda lui Gheorghe si a dragonului

Probabil ca majoritatea sunt mai degraba familiarizati cu Sfantul Gheorghe omorand dragonul decat cu tribunul Gheorghe din Lida. Cu toate acestea, legenda dragonului este mult mai recenta, sau cel putin cele mai vechi dovezi scrise ale legendei dateaza din secolul al XI-lea din Cappadocia (vestul Turciei de azi). Legenda dragonului este o reiterare a povestii lui Perseu si Andromeda din mitologia greaca, in care Sfantul Gheorghe este Perseu, iar hidra flamanda dupa fecioare trimisa de Poseidon este dragonul.

La scurt timp dupa moartea lui Gheorghe, la carma imperiului roman vine Constantin I, care proclama religia crestina religie de stat. Astfel, Constantin da o mare importanta tuturor personajelor importante din istoria crestinismului, inclusiv lui Gheorghe, a carui amintire era inca vie. Cu toate ca imparatul Constantin nu a fost crestin (dupa toate marturiile istorice), el hotaraste construirea de biserici crestine, punand la treaba iscusinta romanilor in arhitectura. Lui Gheorghe i se construieste o biserica in Lida. Aceasta biserica a fost distrusa de mai multe ori, odata in 1010, reconstruita de cruciati, distrusa de Saladin in a treia cruciada, si apoi reconstruita mult mai tarziu, in 1872.